joi, 1 ianuarie 2009

Revelioane şi alte lighioane


Dacă în alţi ani am avut anumite îndoieli, acum sunt absolut convinsă. Revelionul este o invenţie a unui geniu diabolic, care se înscrie într-o gamă de alte invenţii inutile menite să ne complice existenţa, precum corsetele, furculiţele pentru melci, a treia pedală la maşină (oricare ar fi ea), gramatica limbii germane sau cleştişorul de întors genele.


În fiecare an, fără excepţie, venirea Revelionului mă surprinde precum o boală contagioasă, în faţa căreia n-am luat la timp măsurile necesare de prevenţie. Şi mă uit cu o uimire prostească la prietenii care au închiriat cu luni înainte cabanele, cluburile sau camerele de hotel unde îşi vor petrece trecerea dintre ani, în timp ce eu, cu puţin noroc, fac aranjamentele necesare pe 30 sau chiar pe 31 decembrie.


Anul acesta am respectat schema clasică: mi-am sunat prietenii cu o zi – două înainte, am ales muzica chiar pe 31 seara, şi am avut noroc că atât prietenii, cât şi localul unde am petrecut erau libere. A fost un Revelion reuşit, îmi spun eu de fiecare dată, dacă reuşesc să-mi amintesc măcar un Revelion mai prost. Şi acesta a fost, fără îndoială, un Revelion reuşit. Minunata mea rochie chic a fost înmuiată ca o sugativă în şampanie, partenerul meu de dans a avut un moment neinspirat în care m-a scăpat din braţele sale vânjoase şi a cam măturat podelele cu mine, iar în dimineaţa dinaintea petrecerii, după o hârjoneală cu fratele meu, m-am ales cu o tibie umflată, de un violet fermecător.


Pentru că localul unde am petrecut aparţine unor prieteni, am avut satisfacţia de a fi, prin rotaţie, DJ-ii, ceea ce, aveam să aflu, nu este neaparat un lucru atât de bun precum pare. Iar explicaţia este simplă: fiindcă am adus cu noi doar melodiile care ne plac, am dansat aproape non-stop (fără tradiţionalele pauze de melodii proaste), aşa că pe la 3 puţini se mai ţineau pe picioare.


A urmat apoi o a doua bucată de noapte care ar putea fi descrisă drept un highschool teeen party, cu încleştări de mâini, picioare şi trunchiuri în cadrul unor partide ad-hoc de Twister şi consumare a zeci de pahare conţinând diferite lichide (în mod ciudat, majoritatea apă, care aveam să aflăm pe propria piele, băută în cantităţi industriale are efecte identice cu alcoolul) în cadrul unui joc de atenţie şi minime cunoştinţe matematice.


Deşi toată lumea s-a declarat satisfăcută azi, când am reuşit să ne revenim din combinaţia nesomn+ mahmureală+ durere de membre= Revelion reuşit, personal am luat hotărârea de a nu mai lăsa organizare Revelionului pentru ultimele zile ale lunii decembrie, şi nici măcar pentru luna decembrie, de fapt.


Voi începe pregătirea Revelionului 2010 chiar de luna asta. Iar peste ani, atunci când nepoţii nerăbdători le vor cere bunicilor o poveste (pentru a nu-ştiu-câta-oară), aceştia le vor spune: “Ehei, să vă povestesc eu dragii moşului cum a fost Revelionul 2010 organizat de Ina. Nu se mai fac petreceri ca aceea în zilele noastre... A fost odată ca niciodată, pe când Ina s-a decis să organizeze Revelionul cu un an înainte (…)…”


6 comentarii:

iulia spunea...

Sa intelegem ca a fost frumos pana la urma...:) Revelionul meu afost groaznic, la fel si primele 2 zile ale anului :D
Un an minunat!

Ina spunea...

Iulia, draga mea, cu o atitudine ca asta nu ajungem nicaieri :)) Nici n-a inceput bine 2 ianuarie si deja ai decretat-o ca zi groaznica? Propun o minima schimbare de optica ;)

iulia spunea...

Daca nu m-ai crezut pe cuvant la ora 12, crede-ma acum ca ziua e pe terminate: a fost una groaznica :|
Stii? La inceput ai fost doar un nume, un blog...si cam atat; acum esti ca un aer caldut, un fior placut, tot ce scrii demonstreaza ca nu o faci exclusiv pentru tine, o faci si pentru noi.. Nu stiu cat de coerenta am fost ( 2 zile nedormite) :D

Ina spunea...

Iulia,

Imi pare rau ca predictia ti s-a indeplinit (exista si ceva numit self-fulfilling prophecy, s-ar putea sa aiba o mica legatura :) ).

Iar faptul ca te regasesti in ceea ce scriu nu demonstreaza decat ca suntem foarte asemanatori, ca oameni, si ca fiecare trecem (mai mult sau mai putin) prin aceleasi situatii/dileme/crize etc. Capul sus, asadar! Totul va fi bine, vei vedea. >:D<

Anonim spunea...

Niciodata nu am fost capabila sa organizez petrecerea de revelion cu mai mult de o zi inainte, asa ca I know what you mean! De fiecare data este un dezastru de proportii astronomice:) In fiecare an imi promit si cred din toata inima ca o sa fie mai bine la anul:)2008 sucked, dar sunt sigura ca 2009 o sa fie superb! (si vorba romanului - si asa iti doresc si tie!!!)
P.S Ultima parte a insemnarii m-a amuzat in mod deosebit, suna exact ca in serialul comedie How I met your mother:)

Ina spunea...

alice,

Cred ca motivul pentru care avem atatea ghinioane cu revelioanele este ca ne straduim prea mult. I mean, the pressure is unbearable! :) Toata chestia aia cu cea mai importanta noapte a anului & stuff. Pe de alta parte, nici cand n-am organizat nimic nu a iesit petrecerea secolului... :D

Solutia pentru un Revelion fericit, din punctul meu de vedere, este constientizarea ca va fi varza, oricat ne-am stradui. Asta si consolarea ca am avut revelioane si mai proaste. :)