sâmbătă, 14 martie 2009

Duplexul vieţii

De câteva zile sunt băgată cu tot cu coate şi glezne în ceea ce am numi „piaţa imobiliară bucureşteană”. Cu alte cuvinte, vreau să mă mut şi îmi caut un apartament. :D


La începutul acestei aventuri eram naivă şi plină de încredere. Credeam că „mobilat modern şi complet utilat” însemna chiar acest lucru: că apartamentul avea mobilă – aproape – nouă şi toate utilităţile necesare: maşină de spălat, frigider, aragaz, eventual cuptor cu microunde şi alte nebunii.


După zeci de conversaţii cu agenţi imobliari şi câteva vizionări nefericite de apartamente, vălul naivităţi a început să mi se ridice încet de pe ochi şi am ajuns să pot decodifica pe loc o ofertă imobiliară.


Astfel, ceea ce pentru o proprietară era „apartament de două camere la vilă pe Maria Rosetti, spaţios, cu două grupuri sanitare, mobilat ultra-modern şi utilat complet” în realitate era o văgăună mică, cufundată în beznă (avea în faţă o vilă cu un etaj mai mare care bloc complet lumina solară), cu o încăpere cât o cabină de duş care adăpostea (surpriză!) chiar o cabină de duş şi o mini-chiuvetă şi o altă încăpere ce adăpostea o toaletă (în celălalt capăt al apartamentului), în timp ce mobila „ultra-modernă” erau două canapele banale şi un dulap negru, din pal melaminat.


O altă proprietară îşi descria apartamentul de lângă Operă ca „cochet”. Aveam să aflu că „cochet” înseamnă că are un parchet vechi care scârţâie şi sobe de teracotă. Un apartament în Militari, lângă Cora era de confort I, „complet mobilat şi utliat”. Într-adevăr era atât de utilat, încât n-avea nici banalele contoare de apă, iar mobila era complet completă, ei, poate cu excepţia geamului din sufragerie, care era spart pe jumătate şi a vitrinei-bibliotecă căreia îi cădeau uşile.


Tot aşa, un apartament din Rahova (sau o altă zonă la fel de bună) era descris ca fiind „situat într-o zonă liniştită”, dar care în acelaşi timp avea „sistem de alarmă de ultimă generaţie, uşă metalică” şi era într-un imobil „supravegheat BGS”. :))


De altfel, sunt câteva cuvinte-semnal, foarte uşor de depistat după ce capeţi un pic de experienţă, care îţi indică dacă ceea ce ai găsit se înscrie în categoria utter real estate disaster. În această categorie se numără: condiţii deosebite (tradus cel mai probabil prin „patru pereţi şi un acoperiş”), îmbunătăţiri (ceea ce pentru unii înseamnă zugrăvit acum doi ani sau robinete schimbate la baie), mobilat frumos (aici nu mai înţelegi dacă proprietarii îşi laudă propriul simţ estetic sau fac un eufemism), ca să nu mai pomenesc nimic de prezentări gen vedere stradală sau panoramă deosebită (de parcă, zău aşa, te-ai muta în panoramă, nu în apartament).


Ei bine, la capătul câtorva astfel de zile de inspectat piaţa şi vizionări de apartamente triste, soarele a răsărit în sfârşit pe strada mea. Descoperisem ceea ce, în viziunea mea, era Sfântul Graal al pieţei imobilare din Bucureşti, cu tot ceea ce visasem vreodată la un apartament. Un duplex la 100 de metri de Cişmigiu (!!!), într-o clădire numită Central Palace, cu scară interioară, mobilat baroc, cu o baie ultra modernă, o bucătărie micuţă, dar echipată complet (inclusiv cuptor cu microunde şi filtru de cafea), o debara rotundă adorabilă, termopane, gresie, faianţă, centrală termică, Internet, telefon, pat regal, terasă de 10 metri pătraţi cu vedere la Palatul Parlamentului, totul la doar...400 de euro.


M-am frecat la ochi, am recitit anunţul, după care am pus mâna pe telefon şi am sunat. În aceeaşi zi am mers la vizionare şi m-am îndrăgostit complet de el. Era un vis: un mini-conac englezesc pe fucking Park Avenue-ul Bucureştiului. Pozele de mai jos nu sunt suficiente pentru a-l descrie în toată splendoarea sa, dar vă ajută să vă faceţi o idee.


Baia



Bucătăria





Dormitor dinspre baie




Dormitor



Hol dinspre terasă



Hol



Intrare



Scară



Separeu hol



Vedere din hol înspre terasă





Colega cu care intenţionam să mă mut l-a considerat prea scump, aşa că mi-am propus să fac singurul lucru pe care puteam să-l fac: să-l uit. Doar că în noaptea aceea n-am făcut altceva decât să visez că locuiam în el, culmea, cu colegul meu de birou Radu, my dear metro-sexual, The Devil Wears Prada-addict, fashionista, car-freak, non-gay,:P blue-eyed friend.


I-am povestit a doua zi Radu de vis, dar mai ales de apartament, şi, după ce i-am arătat pozele, l-am molipsit de microb. Ne-am continuat ziua dezbătând cum împărţim dulapurile de haine şi debaraua (întrucât Radu are mai multe haine chiar şi decât mine, asta devenise o problemă :)) ), am început să ne facem planuri de alergat dimineaţa în Cişmigiu împreună (şi astfel am renunţat la ideea de a ne lua biciclete de cameră, cum plănuisem amândoi), planuri de petreceri date pe terasă, planuri de unde vom parca maşina noastră şi cum vom bloca accesul câinelui nostru la etaj, unde urma să aibă camera Radu.


Mi-am dat seama cu ocazia asta că Radu ar fi the most perfect and ultimate room mate. O să deschid aici o paranteză pentru că v-am promis mai demult să vă povestesc câteva cuvinte despre el şi n-am apucat să o fac. Radu este every little girl’s dream-friend: un băiat pasionat de modă şi shopping, care te poate ajuta să-ţi aranjezi o ţinută, căruia nu-i e frică să poarte pantaloni roz slim cut, cu un umor debordant şi un imens chef de dans, cu care mă pot duela în replici din all my favourite chick movies (preferatul nostru e The Devil Wears Prada, dar o mai dăm şi în Legally Blonde sau în mai recentele Bride Wars sau Wild Child :D), dar mai presus de toate, cu un suflet mare şi bun (v-am spus că s-a oferit de bună-voie să mă ducă la 4 dimineaţa cu maşina la aeroport când am plecat la Roma?). But enough about Radu, postul ăsta este despre duplexul vieţii, aka visul meu imobiliar. :P


Ne-am dus în aceeaşi zi la o a doua vizionare şi, cum era de aşteptat, Radu s-a îndrăgostit pe loc de el. Mi-a cerut doar două ore să discute cu mama lui şi avea să-mi dea răspunsul definitiv. Era 90% sigur, însă. Apoi au început să vină părerile contra. Mama mea, căreia nu îi prea surâdea ideea, şi care încerca să mă convingă că avea să îmi lipsească intimitatea (într-adevăr, duplexul era un imens spaţiu deschis), sora mea care nu era sigură că m-am gândit bine la toate aspectele, Ligia, care spunea că o să ne usuce întreţinerea (centrala fiind pe bază de electricitate, şi nu gaz).


Am rămas fermă pe poziţii. Asta până seara, când, după ore de surfat netul şi de citit discuţii pe forumuri despre centrale electrice, ajunsesem la concluzia că, într-adevăr, chestia asta se putea dovedi extrem de costisitoare. Radu m-a sunat să mă anunţe că el e gata să se mute cu mine oricând. Acum eu eram cea nehotărâtă.


A doua zi, după o noapte de vise cu apartamente şi mutări, am decis că merită să-mi asum riscurile, oricare ar fi fost ele. Era un duplex la 100 de metri de Cişmigiu, for Pete’s sake! Am descoperit că şi fetele mele se răzgândiseră. Ligia m-a asigurat că mă sprijină în nebunia mea, explicându-mi motivele răzgândirii ei: “M-am gândit… dacă şi gagica şi mama lui Columb erau tot aşa ca noi? Adica: “Nu te duce, nu te duce!” O viaţă ai! Be wild!” :))


Când să-i comunic lui Radu decizia mea de nestrămutat, am descoperit că şi Radu se răzgândise. În calea fericirii mele stătea acum licenţa lui de 1.000 de euro de la Universitatea Hyperion, pe care nu o putea achita dacă se muta acolo.


Aşa că acum, duplexul vieţii nu este decât o iluzie, amintirea unor zile în care am visat cu ochii deschişi la ceaiul de dimineaţă băut pe o terasă însorită şi la jogging matinal în Cişmigiu. O să ajung, probabil, să locuiesc într-un apartament dintr-o zonă sigură, cu alarmă de ultimă generaţie şi uşă metalică, care se află într-un imobil supravegheat de BGS.


18 comentarii:

Jorjel spunea...

Oh, poor thing! >:D< At least you'll always have your Jimmy Choo's :))

Hell, m-as fi mutat eu cu tine acolo. Mai asteapta inca un an jumate, daca e liber, fac masterul in Bucuresti. :))

Pana atunci, dormi linistita! BGS vegheaza asupra ta...

Ina spunea...

Jorjel,

In pofida faptului ca sunt patetica in adoratia mea pentru duplexul vietii, am si eu niste standarde. Nu stiu sigur daca corespunzi cerintelor :P

Chit ca, faptul ca stii ca Jimmy Choo nu e un personaj din seria Karate Kid iti ofera un plus. :))

Alina spunea...

Uf, ce rau imi pare pentru tine. Eu zic sa nu renunti totusi si sa iti cauti alta colega de apartament!

Ina spunea...

Alina,

Stii cum e? Eu cred ca totul se intampla pentru un motiv. :) Poate duplexul vietii n-a fost sa fie pentru ca vecinii sunt insuportabili. Sau poate m-as fi jenat ca SPP-istii (cladirea de vizavi este a Ministerului de Interne, btw) sa stie ce culoare au my panties cand ii pun la uscat :P

Mi-a mers mie la suflet duplexul vietii, dar nu mi-a sucit mintile suficient. Pentru ca daca mi se pune o pata (Andressa are un post adorabil pe tema asta, btw) God is my witness ca nu renunt pana nu obtin ceea ce doresc. :D

Leah Lusch spunea...

Sorry ca nu s-a intamplat... Dar vorba ta, everything happpens for a reason, poate gasesti ceva la fel de bun :)

Ina spunea...

Ah, Leah Lusch, optimistic as always! :*

Jorjel spunea...

What, I'm not gay enough for you? :)) Ok, a sunat complet aiurea! :D Nici eu nu cred ca as corespunde cerintelor, nu sunt un fan al cumparaturilor, decat daca e vorba despre dulciuri si cola.

Dar ca roommate, no shopping together, m-as incadra. Ridic capacul la toaleta cand fac susu, il las jos dupa ce termin. Spal cada inainte si dupa ce fac baie, pun capacul la pasta de dinti, strang masa, dau cu matura si cu mopul si sterg praful. And many more... Dar gandindu-ma mai bine, nu m-as muta in Bucuresti, din cauza "polutiei" din oras. :))

ChriSmilla spunea...

Eu vreau cu Ina in duplexul vietii, eu, eu!!! N-a fost sa fie Radu, nu duplexul :p

...and I mean it :>

Ina spunea...

ChriSmilla,

>:D< Ar fi o mare onoare pentru mine, pe cuvant!

Un mic amanunt, doar: duplexul vietii s-a scumpit de saptamana trecuta pana acum cu 100 de euro. Si astfel am iesit din raza lui de actiune. :))

ChriSmilla spunea...

ooof :(((
mi-ar fi placut foarte tare, chiar foarte tare

Mihai spunea...

[fashionably late:] daca nu e fata sau gay, nu merge, nu? :-?

Ina spunea...

Mihai,

Ba da. Orice se poate. Dovada e actuala mea colega de apartament, care, desi se numeste Lily, nu e fata si last time I've checked nu era gay :))

Mihai spunea...

:-< visul meu e sa am o colega de apartament...

Ina spunea...

Aha. Si sa inteleg ca acum intri randomly pe she-blogs in cautare de doritoare? :))

Mihai spunea...

e o dorinta veche si irealizabila, sunt convins. dar eu inca mai sper, pentru un viitor nu prea indepartat.

...raspunsul scurt este nu :> am uitat sa mai intru pe aici si recuperez (teribil lucru sa privatizezi blogul)

Ina spunea...

I was just teasing you. ;) Sa stii ca si eu mi-am dorit la un moment dat un coleg de apartament cu care sa NU am o relatie. Nu mi se pare deloc ceva irealizabil. Prietena mea cea mai buna a stat un an cu un tip si s-au inteles super ok. Don't give up the thought!

Cat despre blog, inteleg ca e enervant sa tot introduci o parola si crede-ma, nu ma supar pe cei ce au abandonat lectura lui. Imi place, in schimb, de cei care au ramas si ma simt cozy cu ei. Blogul o sa redevina public pana la sfarsitul acestui an, dar nu stiu exact cand. :)

joju spunea...

Nice story. Very nice story. Si asa de sufletos descrisa mica intamplare, chiar in stilul Inei.
Simply just lovebly! Lovely :)

Fuck! Look at the time! Every time I come read here the time seem to stop

Got to go, csók-csók :)

PS Good luck with the new apartment;)

Ina spunea...

Joju,

Multumesc mult pentru cuvintele frumoase si pentru urare! :)