luni, 16 martie 2009

Hobby-urile anului sufletesc 2009-2010

E trecute de 2 şi eu stau ca un cuc chior şi fără de somn în mijlocul patului. Motivul e isteţimea mea proverbială: un espresso imens băut pe la 10 în seara asta, cu o colegă. Am mers împreună la spectacolul Urban Kiss de la teatrul de Operetă şi după terminarea lui am rămas la o cafenea să schimbăm impresii.

La Urban Kiss am primit invitaţii de la Monica Petrică, prim-balerina Operei Române, pe care o ştiţi din diversele spectacole de balet, dacă sunteţi fani, sau din spectacolul Un Tango Mas, în care dansează cu Răzvan Mazilu (ca şi în Urban Kiss, de altfel). Am cunoscut-o pe Monica cu ocazia unui interviu pentru revista On şi, în afara obiceiului ei puţin enervant de a-mi spune "pisoi", (de cel puţin 10 ori într-o discuţie telefonică de 5 minute) e o persoană incredibil de fermecătoare, care ţi se insinuează destul de repede în suflet şi care te tratează cu o căldură ciudat de familiară. Nu vreau să mă gândesc că e un "defect" profesional sau o tehnică de a-şi crea o imagine favorabilă în media. Îmi ajunge că mi-a oferit invitaţii la spectacolele pe care le are în prezent şi că mi-a insuflat unul dintre hobby-urile anului sufletesc 2009-2010.

O să fac aici o paranteză pentru a explica cum a apărut sintagma "an sufletesc". Aud toată ziua cuvântul "an" în diverse combinaţii. Cele mai dese sunt "an calendaristic", "an universitar", "an şcolar" etc. Şi mai aud tot felul de oameni nemulţumiţi de sintagmele astea. Aşa am decis să creez o sintagmă în care "an" să nu mai aibă o conotaţie negativă (de constrângere, datorie), ci una plăcută. "Anul sufletesc" este, aşadar, anul care cuprinde toate bucuriile sufletului tău. Şi chiar dacă se suprapune anului profesional sau universitar, sunt două universuri paralele. Paranteză închisă.

Cum spuneam, discuţia pe care am purtat-o cu Monica mi-a deschis o poftă incredibilă de balet. Având în vedere cât de uşor am fost de influenţat, trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu că nu am intervievat un puşcaş marin. :)) Pasiunea cu care mi-a vorbit despre balet şi nenumăratele lui avantaje pe care le vedeam live asupra ei (postură, graţie, flexibilitate, proporţii frumoase) m-au determinat să iau decizia: mă apuc de balet!

Ştiu că pare o decizie amuzantă, dar în contextul traiului nostru urban şi gri, cred că o pereche de poante, un strop de graţie în plus şi refugiul în ceva atât de suav nu are cum să strice. Nu mă înţelegeţi greşit, nu-mi imaginez că o să ajung să dansez în ansamblul Operei Române. Dar nici nu îmi propun aşa ceva, pentru că baletul va fi parte a anului meu sufletesc, nu profesional. Am găsit locul unde voi urma cursuri de balet (sub forma condensată a programei liceelor de coregrafie), am găsit şi o prietenă cu care să mă distrez şi marţi mergem să ne înscriem. Sâmbătă am primul curs şi abia aştept să vă povestesc cum a fost! :D

Un al doilea hobby pe care vreau să-l dezvolt în anul sufletesc 2009-2010 l-am descoperit datorită lui Cosmin Soare, un foarte talentat breakdancer, free runner şi dansator de capoeira, pe care, surpriză! l-am cunoscut tot cu ocazia unui interviu pentru On (este vorba despre un interviu în oglindă cu Monica, o să vi-l arăt de cum apare). Pe Cosmin îl ştiţi din reclama Vodafone cu balerina, deşi, fetelor, trebuie să vă spun că arată muuult mai bine în prezent. :P

În timp ce mă documentam pentru interviu, am vizionat o grămadă de filmuleţe cu free running (vi-l recomand pe ăsta) sau cu capoeira (dacă nu ştiţi sigur cu ce se mănâncă, click aici) şi mi s-a aprins un beculeţ care spune că am nevoie de un sport prin care să elimin tonele de stres. Cum pentru free running ar trebui să am un pic de condiţie fizică şi şcoli de capoeira nu prea sunt pe toate gardurile în Bucureşti, m-am oprit asupra unui alt sport solicitant, care mă atrage ca becul moliile: alpinismul.

Recunosc că până în prezent toate ascensiunile mele montane sau avut loc la insistenţele altora şi s-au soldat cu lacrimi crocodiliene de neputinţă şi epuizare fizică. No more, I say! Anul ăsta voi pune my lazy arse to work. :) Am în program pentru la vară câţiva masivi din Munţii Tatra (grupa cea mai înaltă a Carpaţilor) şi, chiar dacă din intenţia asta n-o să-mi iasă decât un prăpădit de traseu pe Piatra Craiului, nu ştiu de ce, dar am impresia că tot o să fiu mulţumită.

Ei, şi uite aşa am ajuns la ultimul hobby pe care vreau să-l cultiv în anul ăsta: paraşutismul. Cum am ajuns la el, mi-e greu să vă explic, e mai mult o combinaţie de lecturi şi discuţii cu fani înfocaţi sau simpli paraşutişti-wannabees.

Ce-i drept, am ratat înscrierile din ianuarie la cursurile organizate de Aeroclubul Român (mai multe informaţii aici) şi, cum altele nu se mai fac până anul viitor, am timp să mă ocup de forma fizică care va trebui să fie pretty damn good dacă vreau să trec probele lor fizice (care conţin cuvinte dureroase chiar şi numai pentru auz, precum "flotări" - auu! - "tracţiuni", - auch!- "probă de rezistenţă" şi "probă de viteză").

Anywayz, cum n-am de gând să aştept un an întreg pentru a sări cu paraşuta, mi-am propus să fac anul ăsta o săritură în tandem cu un instructor. E drept, mă va goli de 120 de euro, dar sentimentul va fi priceless. O să plătesc şi taxa de 30 de euro pentru filmare şi vă voi oferi nebănuita şi fantastico-extraordinara ocazie de a mă vedea cu ochii cât cepele, părul vâlvoi, probabil şi cu un cadru-detaliu al amigdalelor mele în timp ce urlu îngrozită. :)

E trecute de 3 dimineaţa şi eu stau tot ca un cuc chior şi fără de somn în mijlocul patului. Măcar v-am împărtăşit şi vouă cele 3 hobby-uri pe care le am în vizor anul ăsta. Recunosc, unul dintre motivele postului ăstuia e să mă responsabilizez. :D Aşa că, data viitoare când ne întâlnim, nu vă jenaţi să mă întrebaţi: "Ina, te mai ţii de poante?" ;)

6 comentarii:

Anca spunea...

Vad ca ai planuri serioase! Eu am facut pana in liceu balet si mi-a placut, bineinteles fara performante uluitoare. Intr-adevar te ajuta mult, de la modelarea formei corpului la atitudine si postura. Nu e chiar asa usor cum pare, dar merita efortul. De atunci mi-a ramas dragostea pentru spectacole de balet si muzica clasica.

Am facut si ceea ce tu numesti "un prăpădit de traseu pe Piatra Craiului", in care am tremurat ca o frunza in anumite momente si pe care nu l-as mai repeta pentru ca nu ma pasioneaza. Prefer clasicele drumetii, unde ai nevoie doar de picioare pentru a inainta.

Parasutismul nu ma atrage. Sunt mai fricoasa din fire :D

Oricum iti urez succes in ceea ce ti-ai propus. Sa ne povestesti impresii.

Ina spunea...

Anca,

Frumoasa povestea cu baletul, s-ar putea sa-ti cer niste sfaturi pe parcurs :P

Cat despre parasutism, n-as spune ca esti fricoasa, ci doar ca ai un instinct de auto-conservare functional :))

Jorjel spunea...

Baletul e frumos, dar puteai sa faci dans sportiv. Ar fi mai folositor in viata de zi cu zi. Si iti dadeam si sfaturi moca. :D

Ina spunea...

Jorjel,

Intr-adevar, dansul sportiv e mai "folositor", dar eu nu merg pe ideea de folositor, sau m-as fi apucat de cursuri de gatit :))

andru spunea...

Fain! Incantator an sufletesc te asteapta, tot pe la extreme de-un fel sau de altul. Eu vreau, strict pentru mine si fara judecati de valoare subintelese la adresa altora, un an sufletesc Zen. Zen... (Desi jumatatea mea m-ar vrea la un curs de gatit, asta-i clar.)

Ina spunea...

Andru,

Tu pentru mine, alturi de Perla, esti intruchiparea cuvantului ”zen”. Cu sau fara gatit :)