Inozza

Bucurii pascale

Sunt un fan declarat al Crăciunului. Nu ştiu cum, dar zăpada, cadourile, colindele şi miresmele de sezon (cetină, gheaţă, cozonaci) reuşesc să scoată ce e mai bun din mine. Însă chiar dacă Paştele mi se pare o rudă mai săracă şi mai puţin amuzantă a Crăciunului (poate şi din cauza postului mai lung şi mai puţin permisiv, nu că l-aş fi ţinut, dar ca idee :P), trebuie să recunosc că are şi el părţile lui bune.

Inevitabil, cap de listă la categoria părţi pozitive stă micul-dejun în familie, cu faţa de masă cu iepuraşi, concursul de rezistenţă al ouălor roşii, drobul, pasca şi specialităţile culinare ale mamei. Avem chiar şi un set de căni speciale de Paşte, pe care le folosim doar o dată pe an. :) Da, ştiu că e puţin jenant că o culme a Paştelui pentru mine e reprezentată de un festin culinar şi nu de un sentiment creştinesc înălţător. Adevărul e că, din perspectiva mea, slujba de Înviere înseamnă trei ture de biserică şi o predică, moment după care o şterg cu mare graţie. :D Nu ştiu cum se face că în fiecare an mă trezesc insuficient echipată pentru a face faţă frigului. :))

Anul ăsta nu a reprezentat o excepţie. Am bifat cele trei ocoluri tradiţionale de biserică (ocazie cu care, încercând să iau Lumină, am reuşit să sting lumânările a nu mai puţin de 5 persoane), precum şi citirea Evangheliei şi predica. Singurul lucru pe care ne-au rugat părinţii să-l face, atunci când am plecat de acasă, a fost să aducem Lumină de la biserică, având în vedere că anul acesta a fost adusă direct de la Ierusalim. Bineînţeles că nicio lumânare n-a rezistat de la biserică până acasă şi am ajuns să falsificăm Lumina în holul blocului, cu o brichetă. :D Mi se pare totuşi că sora mea, într-un exces de sinceritate, s-a scăpat şi i-a stricat bucuria mamei de a avea Lumină sfântă în casă. Oh, well, poate la anul...

Pe lista lucrurilor care fac Paştele frumos anul acesta mai stă breazda de verdeaţă din sufragerie în care mama a ascuns ouă roşii (arată foarte ikebano-feng shui-istic), faptul că o să ne bucurăm de câteva mese în familie cu participarea tuturor membrilor (momente cu adevărat rare), cadourile pe care le-am primit (în cazul meu trei perechi de pantofi, my Precious! :D :D :D), dar şi vestea minunată de azi.

Remember Minny? Ei bine, azi am primit un mail de la noii lui stăpâni în care mi-au spus cum o mai duce şi mi-au ataşat şi câteva poze. Recunosc spăşită cu ocazia asta că am rătăcit de mai bine de un an numărul de telefon al noilor stăpâni ai lui Minny Bunny şi habar n-aveam ce s-a întâmplat de atunci cu el. :( Vă puteţi închipui atunci bucuria mea de a afla nu numai că Minny este încă în viaţă, dar că e un grăsun fericit. M-am gândit că aceia dintre voi care îşi amintesc de el se vor bucura să afle că e foarte bine.

Iată-l şi pe flocos. A crescut ceva de atunci, nu-i aşa? :))

Paşte fericit şi numai bucurii, dragii mei!