Serendipity

Stiti cum e: esti obosit, flamand, trist sau n-ai chef de nimic. Apoi se intampla ceva mic, dar miraculos: gasesti intr-un anticariat o carte pe care n-ai mai vazut-o din copilarie sau descoperi singura florarie care in mijloc de iarna are lalele roz. Si toata fiinta ta se schimba intr-un zambet.

Acum aproape o luna ma plimbam printr-o Geneva ploioasa si foarte rece. Era seara si eu eram racita si foarte, foarte obosita. Apoi am vazut intr-o vitrina cea mai uimitoare si simpla rochie neagra. Era formata din zeci si zeci de patratele mici de satin si era tot ceea imi doream de la prima mea little black dress.

Mi-a placut atat de mult incat, desi magazinul era inchis si nu puteam s-o probez, mi-am scos aparatul si am pozat-o din toate unghiurile (aveti o mostra- lipsita de orice pretentii fotografico-artistice - mai jos).

Apoi am inchis ochii si mi-am inchipuit cum ar fi s-o port. Cum m-as simti, cum m-as misca, cum as zambi. Pretul era undeva peste 500 de euro si eu mai aveam vreo 20 in portofel. Dar nu conta asta. Pur si simplu stiam ca o voi purta intr-o zi.

Bineinteles ca m-am intors acasa fara s-o fi probat macar (plecasem in aceeasi seara din Elvetia) si am si uitat de ea, ca sa fiu sincera.

Acum cateva zile insa, cand eram la cumparaturi de cadouri intr-un mall, m-am ratacit in cautarea unui magazin de decoratiuni, si am ajuns pe un palier cu magazine de haine. Am trecut razant prin fata uneia dintre vitrine, ca apoi sa ma intorc aproape tipand: “Rochiaaa!!!!! Ea eeee!!!!!”. A fost un episod demn de un sitcom prost si da, am speriat un barbat care venea din directia opusa (desi inca nu stiu daca a. ochii mei holbati, b. tipatul semi-psihopatic sau c. combinatia celor doua l-au facut sa intepeneasca brusc).

N-o sa va plictisesc cu detaliile (gen cum am reusit sa obtin ultima rochie de marimea mea, care fusese rezervata cu cateva zile inainte de altcineva), cert este ca, at the end of the day, am plecat cu rochia (chiar daca a trebuit sa duc tratative din cabina de proba imbracata cu o rochie de seara si o pereche de sosete galbene pufoase pentru asta). In plus, pentru ca totul sa fie perfect, pretul ei a fost de 20 de ori mai mic decat al celei din Elvetia. :) Da, cea de la magazinul fancy din Geneva era semnata de un designer, pe cand designerul roman de la care o cumparasem probabil copiase modelul, dar ce mai contau toate astea cand eu aveam rochia mea? *inimioare*

Cred ca povestea minunatei rochii pe care o voi purta in seara asta e descrisa perfect prin cuvantul “serendipity”. O descoperire norocoasa si accidentala.

Si acum, ca am ajuns la finalul acestui post (si la finalul acestui an, de altfel), o sa va spun ca intreg textul de mai sus nu este decat o (uriasa, dar necesara :P) introducere la urarea mea pentru fiecare dintre voi pentru anul care vine.

N-o sa va urez sa vi se indeplineasca toate dorintele (mie mi s-au indeplinit cateva si am ajuns la inteleapta concluzie ca trebuie sa fii foooarte atent ce-ti doresti, some wishes are a bitch :)) ). O sa va doresc, in schimb, un an plin cu descoperiri norocoase si accidentale, care sa va umple de zambete.

Asasar, dragile mele cititoare si dragii mei cititori:

HAVE A SERENDIPITOUS NEW YEAR!

PS: And, dare I say, an amazing New Year’s Eve Party! :)

Dreptul la caltabos

In fiecare an, aceeasi poveste. Pe masa din dimineata de Craciun, pe langa produse mai putin traditionale, troneaza doua platouri pline cu carnati, toba si caltabos pe care, in ciuda indemnurilor entuziaste ale parintilor, toti le evitam cu eleganta.

Ei bine, anul acesta mama, al carei simt al umorului este destul de bine dezvoltat, a hotarat sa ne dea o lectie. Si iata-ne asezandu-ne in jurul mesei in dimineata de Craciun, flamanzi si plini de sperante gastronomice. Inocenti ca mieii la taiere, n-am remarcat absenta platourilor cu caltabos, toba si chisca si nici alimentele cu care au fost miseleste si strategic substituite. Asta pana cand am vrut sa ma servesc.

Atunci am realizat brusc care imi sunt optiunile. Somon cu felii de mere si branza de capra. Ton file in sos pesto. Mini-briose cu ardei si masline. Salata de cruditati cu kiwi. Pâté de Foie à la Pomme et aux Amandes (care sper sa fie ceea ce franceza mea elementara, ajutata de papilele gustative, au identificat ca pateu de porc cu mere si migdale) si inca un pateu ale carei ingrediente au ramas un mister (pe borcan scria “Pâté de Dinde aux Figues”, dar am decis ca aducerea unui dictionar la masa e un gest deplasat).

Is it just me sau ceva e foarte gresit atunci cand nu poti determina compozitia alimentelor puse pe masa de Craciun?! Mi-aduc aminte ca, in timp ce papilele mele gustative chinuite incercau sa se obisnuiasca cu sosul pesto si cu merele si migdalele din pateu, am murmurat o amenintare inaudibila care continea cuvantul “blog”.

Asa ca, mama, daca citesti randurile astea, sa stii ca ma caiesc pentru toti anii in care am desconsiderat chisca, toba si caltabosul. Si te mai rog ca anul viitor sa revenim la platourile care le contin. Stiu de pe acum ca n-o sa ma ating de ele, dar imi vreau dreptul inapoi. Dreptul de a le refuza.

Spread the ler!

Peste doua zile e Craciunul. Nimic nu anunta Craciunul mai bine decat Lerul. Nimeni nu canta Lerul mai bine decat Hrusca. Ca sa n-o mai lungesc mult cu axiomele, va recomand sa intrati pe hruscafacts, site-ul dedicat acestui geniu al Lerului care este Hrusca.

Poate va inspirati pentru textele felicitarilor, poate va amintiti principalul motiv pentru care iubiti Craciunul (pentru ca, nu-i asa, precum spunea un comentator pe Youtube, “Cel mai frumos lucru la Craciun este Hrusca”) sau poate va mai umpleti si voi de putin Ler, ca niciodata nu strica.

Va recomand sectiunea Unlimited Facts, unde printre favoritele mele se numara:

Nu exista lezbiene, doar femei care n-au auzit colindele lui Hrusca.

Cand Hrusca e racit se amana Craciunul.

Iisus s-a nascut ca Hrusca sa poata colinda.

Hrusca a cantat colinde pana la infinit, de 2 ori.

Pumnii lui Hrusca se numesc Ler si Iarasi Ler.

Cand Hrusca se culca vine primavara.

Hrusca e ocupat. Va poate ajuta Dumnezeu cu ceva?

Hrusca stie ce ai facut asta iarna.

Si, bineinteles, deja clasicul (si demonstratul, as putea adauga):

Prima ninsoare incepe cand Hrusca isi acordeaza chitara.

Daca vreti sa va umpleti si prietenii internationali de Ler, nu ezitati sa cititi si sectiunea In Englezeste.

May the Ler be with you!

Milk and cookies :)

Ea (care fusese invitata la el pentru milk and cookies): Si doar ca sa clarificam lucrurile, crezi ca am venit la tine pentru milk and cookies sau pentru milk and cookies?
El (nedumerit total): Pai n-ai venit pentru milk and cookies?
Ea (sincera): Nu, chiar am venit pentru milk and cookies.

...mai tarziu in timp ce se uitau la un film.

El (zambind): Eh, vezi ca n-ai venit doar pentru milk and cookies?

Have yourself a Berry Little Christmas!

Citeam zilele trecute un articol simpatic in care un tip incerca sa inteleaga fascinatia femeilor pentru gentile de designer. Concluzia la care ajungea era:

“From what I can tell, luxury handbags from famous designers are for women what things like titanium drivers, custom wheels or big screen TVs are for us. They discuss them endlessly and in great detail. They can make them look and feel good. They can boost morale or even help get a job. They can help them fit in or set themselves apart. And no woman would want to be caught dead with the wrong bag. It's that important. “

Desi incercarea lui de a intelege pasiunea femeilor pentru genti mi se pare una laudabila, mi-e teama ca lucrurile sunt mult mai grave decat ar crede barbatii. :) Una dintre replicile memorabile ale lui Carrie Bradshow indica mult mai realist cum stau lucrurile:

“I'm thinking balls are to men what purses are to women. It's just a little bag, but we feel naked in public without it.”

Iata, asadar, ca atunci cand o prietena m-a anuntat ieri ca a devenit partenera unui magazin online de genti nu am putut decat sa ma bucur. In lumea asta nu exista suficienta dragoste si suficiente genti de designer dragute! :)

Andressa, caci despre ea este vorba, relanseaza magazinul de genti de lux Berry. E adevarat ca gentile sunt putin cam scumpe (pentru buzunarul meu, ce-i drept), dar merita sa ai o geanta unicat, pentru ca astfel reduci la minimum riscul de coliziune in metrou cu o alta purtatoare de doi cromozomi X, care sa afiseze o poseta identica cu a ta. Situatia asta e mai jenanta decat cea mai penibila infrangere suferita de Napoleon! Si acolo atacatorii lui erau niste iepurasi flamanzi. :))

Revenind la genti, insa. Daca trecem peste minusul cu pretul (care, sa recunoastem, pentru fashionistele adevarate nu e niciun impediment), berry.ro are multe plusuri. In primul rand, faptul ca designerii iti pot crea geanta mult-visata, aia pentru care la Birkin ar trebui sa stai pe o lista de asteptare mai lunga decat inventarul tezaurului pe care ni l-au furat rusii. Asta daca iti permiti sa stai pe o lista de asteptare la Birkin. :)

Un alt mare plus este faptul ca magazinul isi propune sa scoata in evidenta designeri tineri, putin cunoscuti pe piata de fashion (underground, cum le spune Andreea), dar care fac produse originale si de calitate.

Nu in ultimul rand, prin Berry poti achizitiona aceste produse cu un simplu click, ceea ce trebuie sa recunoastem ca este un mare avantaj, mai ales in aceasta perioada a anului.

Personal, am descoperit ca imi plac creatiile designerului Tom Florian (funny name, mi se pare ca aduce a Florin Chilian, nu stiu de ce :) ), in special gentile de mai jos.





Si nici plicul de velur si piele lacuita de la Ivy Bags nu arata rau deloc. Asta daca exista persoane care nu mi-au luat inca un cadou de Craciun si nu se pot decide. :)

La final, vreau sa precizez (cum fac producatorii filmelor cu animale cand spun “No animals were harmed during the making of this movie”) ca “No bag was given or even faintly promised to me for writing this post”. Desi timpul nu e pierdut inca, mai ales acum ca stii ce-mi place, Andreea dearest. :))

Enjoy all the pretty bags and have yourself a berry little Christmas, girls! ;)

Am gresit si-mi pare rau

Mailul pe care l-am primit azi dimineata m-a lasat cu gura cascata. Dupa ce am citit primele randuri, obrajii mi-au luat foc.

Era un mail de repros, dar un repros foarte voalat si prietenos, scris cu un bun-simt incredibil si semnat Cristina Cioran. Descoperise fragmentul in care pomeneam de intalnirea noastra in postul despre blocul meu si era intristata de ironia nemeritata la adresa ei, cu atat mai mult cu cat, mi-a spus, comportamentul ei nu fusese decat unul foarte sincer si prietenos.

Nu pot sa va spun ce sentiment neplacut e sa realizezi ca ai gresit fata de un om, cu atat mai mult cu cat greseala a fost neintentionata si omul respectiv chiar iti place!

Asa ca simt nevoia sa indrept cum pot lucrurile, povestindu-va, fara urma de ironie (decat poate auto-ironie, de la care nu ma pot abtine) seara respectiva.

Seara mutarii noastre pe Magheru a fost una obositoare, genul de seara de care nu vrei sa-ti amintesti decat in fata unui foc de tabara cand e randul tau sa spui un horror story. Saltele de 2 metri latime carate 7 etaje pe scari pentru ca nu incapeau in lift, baietii care se luau la intrecere de asamblat mobila si realizau dupa o ora ca in marea lor graba nu pusesera suruburile unde trebuia si erau nevoiti sa o ia de la capat, pungi, saci, cutii, genti si pachete peste tot, un apartament de 3 camere imens si foarte gol, la fel ca frigiderul si stomacurile noastre, nervi, oboseala etc. Si, colac peste pupaza, o bicicleta de 10 milioane furata din holul blocului, care nu era nici macar a unuia dintre noi, ci era imprumutata de la un prieten.

In tabloul trist pe care l-am zugravit mai sus, aparitia in holul blocului a Cristinei Cioran a fost singurul moment luminos. Stateam noi asa, trei baieti si o fata, lipiti de pereti si privind cu ochii bulbucati de uimire in golul ramas langa cealalta bicicleta pe care o lasasem in hol. Cred ca ofeream un spectacol destul de jalnic privitorilor. Iar Cristina a trecut pe langa noi, si apoi, putin ezitant, s-a intors si ne-a intrebat cu grija daca s-a intamplat ceva. I-am povestit de ce aratam ca niste pui de bogdaproste si atunci a incercat sa ne incurajeze zambind si ne-a spus ca si ei i se intamplase exact acelasi lucru, culmea, tot in seara in care se mutase in bloc. Cineva a facut o gluma cum ca asta ar fi ceremonia cu care blocul isi intampina noii veniti, ea ne-a intrebat daca ne poate ajuta cu ceva si apoi, dupa ce am asigurat-o ca nu are cu ce, a intrat in lift si asta a fost tot. Ne-am mai intalnit de cateva ori pe hol, dar banuiesc ca nu e greu de ghicit care dintre noi o recunostea pe cealalta cu aceste ocazii (autoironie aici, da?).

Faptul ca eram ironica in fragmentul care descrie intalnirea cu ea e perfect de inteles tinand cont de tonul intregului post, am crezut eu. Dar nu era o ironie rau-voitoare, dimpotriva. Mi se parea amuzant ca impartaseam o experienta similara cu o actrita care imi placea, atata tot. De altfel, e prima data cand cunosc o persoana publica atat de prietenoasa si cu picioarele pe pamant.

Daca am invatat ceva din experienta asta (asta pe principiul ultimului tatuaj cu care s-a impodobit Rihanna, “Never a failure, always a lesson” :P) este ca scrisul pe blog comporta o responsabilitate de care nu sunt intotdeauna constienta. De multe ori am impresia ca singurii care ma citesc sunt cititorii mei fideli, care si-au facut deja o imagine clara despre mine si stiu ca nu sunt un om ingust la minte si rau. Si care inteleg ca, in majoritatea cazurilor, ironia mea e o zeflemea blanda, care are scopul de a amuza.

In concluzie, chiar daca stiu foarte bine ca n-am avut nicio clipa vreo intentie malitioasa si ca modul in care Cristina a perceput textul meu e rodul unei diferente de perspectiva, stiu ca am gresit. Si-mi pare rau.

Despre blogosfera romaneasca feminina

In caz ca nu ati vazut-o pana acum, While you were sleeping este o comedie romantica cu Sandra Bullock, de pe vremea cand atat ea, cat si Gica Petrescu erau inca tineri (1995, that is).

N-o sa va povestesc actiunea filmului, important e ca o parte din ea se petrece in timp ce unul dintre personaje e in coma (de unde si titlul, d’oh). Iar atunci cand se trezeste, individul respectiv afla socat ca s-au petrecut multe lucruri de care nu stie nimic, inclusiv logodna lui cu o necunoscuta. Cam asa si eu cu blogosfera romaneasca feminina. :)

Trebuie sa recunosc ca in ultimul an nu am citit decat foarte rar bloguri, si atunci exclusiv pe cele din blogroll. In ultimele zile, insa, de cand m-am decis sa-mi iau tastatura si sa ma intorc pe front, am facut o mica cercetare ca sa stiu care sunt in prezent bloggeritele cele mai populare. Asa ca am intrat pe zelist (in lipsa unui alt clasament) si am frunzarit topul blogurilor, oprindu-ma la primele 10 clasate. Rezultatul? Imi doresc sa ma intorc la vremea in care nu citeam decat foarte rar bloguri, si atunci exclusiv pe cele din blogroll. :)

Inainte sa va impartasesc parerea mea despre acest clasament, trebuie sa fac trei precizari. Unu: pentru mine bloguri femine bune sunt cele care denota inteligenta, o gandire originala, talent la scris si, daca se poate, umor/ironie. Exemple care imi vin acum in minte sunt Andressa, Boo, Iren si Suzi. Chiar daca, cu exceptia ultimului blog, care a ramas constant cu sine insusi, celelalte au cunoscut diferite metamorfoze, ele raman pentru mine un fel de Sfanta Patrime a blogosferei. :) Doi: Sunt constienta ca respectivul clasament nu indica in niciun caz calitatea blogului, dar orisicat, ma intriga absurdul unor prezente din el. Trei: Comentariile mele nu au niciun sambure de malitiozitate si sunt nascute doar dintr-o mare uimire.

Asadar, revenind la clasament. Aseara, cand m-am uitat pe zelist, primele 10 clasate (cu pozitiile aferente) erau:

36. denisuca.com
44. tomatacuscufita.com
57. simonatache.ro
58. mintea-de-ceai.blogspot.com
62. badpitzi.eu
63. siblondelegandesc.ro
71. roxy-guzzy.info
73. raluxa.com
83. nebuloasa.info
88. bazavan.tabu.ro

Daca pana maine se schimba treaba si se apuca fiecare sa sara 10 pozitii, refacem poliloghia. :P Pana atunci, m-am gandit sa le supun criteriilor de care spuneam mai sus, respectiv gandire originala, talent la scris, si umor/ironie. Si ca sa fie egalitate si pentru catei, le-am eliminate din calcul pe Simona Tache si Cristina Bazavan, care scriu cu acte in regula si pe Iren, despre care mi-am exprimat deja parerea.

Denisuca

Originalitate: Nu remarcabila.
Talent la scris: Ocazional, unele texte sunt simpatice.
Umor/ironie: Cu moderatie, dar da.
Obs: Omul din spatele blogului pare o persoana autentica, extrem de prietenoasa si simpatica. Mi-am propus sa analizez doar blogul si nu bloggerul, dar aici personalitatea transpare destul de puternic din scriitura. Blogului, in schimb, nu-i inteleg locul in acest top.

Tomata cu Scufita

Originalitate: Daca asa se poate numi o combinatie de texte personale, recenzii de carte, expozitii de portofele si dictionare de expresii online, atunci da. :)
Talent la scris: Ok.
Umor/ironie: Apare uneori.
Obs: Lectura cozy, impresie simpatica de almanah.

Bad Pitzi

Originalitate: Mai ales in limbaj. :)
Talent la scris: Da.
Umor/ironie: O, da! (sa nu uitam ca e una dintre mamele fondatoare ale Pitzipoanca.org)
Obs: Cam misogin pentru un blog foarte feminin. :)

Si Blondele Gandesc

Originalitate: La fel de multa precum compunerile mele intitulate “A venit toamna!” din clasa a II-a.
Talent la scris: Tot atat cat dovedeam in compunerile mele intitulate “A venit toamna!” din clasa a II-a.
Umor/ironie: Nu mai multa decat aparea in compunerile mele intitulate “A venit toamna!” din clasa a II-a.
Obs: Vrea sa demonstreze ca si blondele gandesc. Pe mine m-a convins doar ca unele blonde, ca si unele roscatele si brunete, de altfel, pot emite platitudini cu eleganta in exprimare.

Roxy-Guzzy

Originalitate: Debordanta! Cartea ei preferata e Ion.
Talent la scris: Face greseli de gramatica si ortografie, scrie uneori cu “tz”. Need I say more?
Umor/ironie: Cartea ei preferata e Ion.
Obs: Are doar 17 ani. Inca se mai poate indrepta. Sper. :)

Raluxa

Originalitate: Uneori.
Talent la scris: Da.
Umor/ironie: Este.
Obs: In pofida auto-portretului hiper-zaharisit, poate fi simpatica. :) Dar tot nu stiu ce cauta in top 10.

Nebuloasa

Originalitate: Don’t think so.
Talent la scris: Don’t think so either.
Umor/ironie: O fi, dar n-am nici lupa, nici microscop sa-l caut.
Obs: Pentru mine prezenta nebuloasei in acest top e o mare nebuloasa. :)

Dupa ce am rasfoit asiduu blogurile de mai sus, am ramas cu o mare nedumerire: daca asa arata primele 10 clasate, care sunt actualele criterii de blogworthiness? Sunt curioasa ce parere aveti voi si care sunt criteriile dupa care apreciati blogurile feminine. Ca poate cerintele mele in domeniu sunt absurde (slabe sanse, dar am zis sa inchei intr-o nota optimista :)) ).

Draga mami, cum sa-ti explic?

Draga mami,

Mai tii minte cand il puneai pe tata sa mearga la tarabe sa cumpere un ziar sau o revista de care nici nenea vanzatorul nu auzise, doar pentru ca numele meu aparea acolo? Si mai tii minte cum orice musafir al nostru ajungea sa fie servit, intre ciorba si felul trei, cu un ziar sau o revista de care nu auzise si nici nu avea sa mai auda vreodata ? Ei bine, am o veste buna si un rea.

Vestea buna e ca de cateva luni incoace, mult mai multi oameni citesc (uneori si aud) ce scriu eu. Vestea rea e ca de-acum n-o sa te mai poti mandri cu mine pentru asta. Pentru ca, vezi tu mami, chiar daca ce scriu eu ar aparea pe toate gardurile (sau, ma rog, outdoor-urile), o sa-ti fie destul de greu sa ne convingi musafirii ca eu le-am scris (dar nu imposibil, sunt convinsa).

Dar nu te supara pe mine pentru asta, mami, iti promit ca e si o parte buna. Pentru ca, desi eu ar trebui sa inventez cuvinte care te fac sa vrei lucruri de care nu ai nevoie (cum ti se intampla si tie cand ai prea multe creme, si apoi citesti undeva ca le meriti si iti mai iei o crema), eu doar ma joc. In zilele bune fac unii oameni sa zambeasca, in zilele mai putin bune ii conving sa isi mai ia o crema. In zilele foarte proaste imi iau chiar si eu o crema. Dar asa e jocul.

Asa ca spune-i, te rog, lui tata, ca daca vrea sa vada ce am mai scris, sa aiba mai multa rabdare la paginile cu poze din reviste. Si cu pliantele pe care le primeste de la domnisoare pe strada. Si cu panourile care nu ii plac ca strica orasul. Acolo ma joc eu.

Si, mami, daca iti faci plinul la Rompetrol zilele astea, sa intri sa bei un ceai Lipton si sa iei o gustare. Tanti vanzatoarea o sa-ti dea un ravas scris de mine. Sunt 100, poti sa faci colectie si sa le arati musafirilor. Si nu iti ocupa atata loc in geanta cat o revista. :)

Si sa nu uiti, cand treci pe la raionul cu dulciuri, sa te uiti pe spatele ambalajelor de Heidi Dark si Heidi Grand’Or Hazelnuts. Acolo am scris niste textulete scurte-scurte, care in zilele bune fac oamenii sa zambeasca, iar in alte zile ii conving sa-si mai ia o ciocolata. C-asa e jocul.

Oricum, tu stii cat de mult imi place ciocolata, asa ca n-o sa te miri ca am scris un intreg site despre ea, tot pentru Heidi. Bine, m-au ajutat si colegele mele Alexandra si Miruna. M-as fi laudat de una singura, dar m-am gandit ca daca gasesti greseli de ortografie sa ai mai multi suspecti. :)

Ti-am povestit toate astea pentru ca e mai usor decat sa ma semnez cu pixul pe fiecare ambalaj de ciocolata. Desi pentru tine as face-o. Nu stiu inca ce le spunem musafirilor, dar ne gandim noi la ceva.

Cu drag,

Ina

PS: Nu esti suparata pe mine, asa-i?

The talented Mr. Ohlmann

Printre locurile pe care nu trebuie sa le ratati daca vizitati Lyonul se numara Muzeul Miniaturilor si Decorurilor de Film (Musée des Miniatures et Décors de Cinema).

Am dat intamplator peste cladirea ce adaposteste muzeul si am intrat fascinata de ce vazusem in vitrina.

Mi-am petrecut urmatoarele 2 ore si mai bine scotand interjectii si fortandu-ma sa nu-mi lipesc nasul de fiecare vitrina ca un copil de 3 ani (recunosc ca asta nu mi-a iesit chiar de fiecare data).

Pentru mine, atractia principala a muzeului o reprezinta cele aproximativ 120 de miniaturi realizate de Dan Ohlmann. Pe cateva dintre acestea puteti sa le vedeti in imaginile (prost focusate, recunosc) din postul trecut. Ohlmann a inceput ca sculptor, a devenit apoi decorator de interioare si creator de recuzita pentru teatru si opera si, intr-un final, specialist in miniaturi.

E greu de explicat in cuvinte (si imagini prost focusate :P) ce impact vizual au lucrarile hiperrealiste ale lui Ohlmann. Miniaturile prezinta in detalii incredibile dormitoare, hale abandonate, puscarii, tipografii, muzee, garaje, sali de concert etc. iar absenta unor reprezentari umane accentueaza si mai mult senzatia de iluzie optica.

Pariez ca nu v-ati da seama ca imaginile de mai jos sunt miniaturi :)




Una dintre miniaturile mele preferate o reprezinta reproducerea la scara de 1/12 a restaurantului Maxim’s din Paris (ultima imagine din postul trecut). In realizarea ei, Ohlmann a respectat intru totul materialele originale (mahon, bronz, fresce pictate, tacamuri din argint), iar paharele minuscule au fost realizate din sticla suflata si gravate manual, in timp ce fiecare piesa de portelan englezesc a fost pictata de mana. In total 2700 de ore de munca.

L-am vazut, de altfel, pe Ohlmann la munca in atelierul sau de la ultimul etaj, zona interzisa turistilor, dar unde, cu binecunoscuta mea lipsa de orientare, am ajuns accidental. M-am uitat fascinata la el in timp ce muncea la o noua miniatura impreuna cu o asistenta. Dupa ce imi petrecusem mai bine de o ora cu ochii mari de uimire in fata operelor lui, mi se parea fascinant sa il vad in carne si oase. M-as fi dus sa-l felicit, daca nu m-as fi simtit deja ridicol pentru ca stateam si il spionam. N-am mai fost pana acum o groupie a unui miniaturist si nu prea stiam cum sa-l abordez. :)

In afara de lucrarile lui Ohlmann, muzeul de miniaturi mai adaposteste si lucrarile altor artisti de miniaturi, printre care se gasesc instrumente muzicale, arme, piese de mobilier,


pantofi pentru liliputani,


piese de lenjerie intima de marimea unei cutii de chibrituri etc.


Una dintre cele mai amuzante chestii mi s-a parut lucrarea unei artiste care si-a reprodus atelierul de miniaturi, atelier ce continea miniaturi ale unor proiecte la care lucra. Un fel de miniatura cu miniaturi. :)


Partea a doua a muzeului, cea de decoruri de film, este cel putin la fel de spectaculoasa ca prima. Printre altele, aici puteti vedea decorurile originale ale filmului Perfume: The Story Of a Murderer (imagini de calitate indoielnica mai jos)





dar si masti, arme sau alte elemente de efecte speciale dintr-o puzderie de filme arhicunoscute, printre care The Chronicles of Narnia, Pirates of the Carribean, X-Files, Independence Day, Terminator, 300, Gladiator, Blade, V for Vendetta, Matrix, The Last Samurai, The Da Vinci Code, The Mummy etc.

La iesirea din muzeu, undeva pe un perete, vizitatorii erau rugati sa duca mai departe vorba despre muzeu, intrucat acesta subzista strict din biletele vandute. In spiritul acestei rugaminti si pentru ca am fost cu adevarat impresionata de ce am vazut acolo, va recomand calduros sa il vizitati daca aveti ocazia. :)

Pana atunci insa, gasiti mai multe informatii pe site-ul muzeului.

God is in the detail

Toate incaperile de mai jos au un lucru foarte important in comun. Celui care ghiceste acel element ii aduc un cadou de la Festivalul Luminilor din Lyon. Solutia o gasiti in postul urmator. ;)

PS: Evitati sa state the obvious: cum ar fi ca toate pozele au fost facute cu aparatul meu sau ca toate incaperile de mai sus sunt in Franta. :)

Blocul meu - Compunere

De ziua nationala a Tarii noastre romanesti mam decid sa va povestesc despre blocul meu. Blocul meu este mare si frumos si e asezat in inima Bucurestiului, capitala tarii noastre. In spatele blocului meu este ateneul Roman, care este una dintre marile cladiri ale romaniei, la fel cum este manastirile lui stefan Cel Mare, casa poporului si Molul nou unde au adus aiemex, ca mi-a spus Andi ca daca te uiti la un film cu aiemex rechinii pot sa sparga ecranul si sa vina la tine si dea-ia eu nu ma duc. Daca vreau sa vina rechinii la mine ma duc la marea Neagra si macar stiu o chestie.

Eu seara merg la plimbare cu cainele meu lili pe langa ateneu, desi mie rusine ca lili vrea sa faca uneori pipi pe ateneu si ridica piciorul din instint, desi eu ia-m spus odata ca Lili, poti sa faci pipi unde vrei, nu mai pe ateneu nu, ca se uita lumea la noi dar fiinca ea e caine nu intelege de rusine.

In blocul meu stau multi actori si oameni pe care mai mult ii vad la televizor ca si eu sunt plecata si ei sunt plecati si na-vem cum sa ne intalnim in bloc. In prima seara cand ne-am mutat in bloc, cineva a furat bicicleta la un prieten chestie nasoala si imi venea sa plang de ciudata ca a furato tocmai la mine in bloc. Si atunci a intrat in hol la bloc Cristina Cioran care eu cred ca seamana cu Cameron diaz, numai ca nu vorbeste in engleza si a zis de ce sunteti suparati. Iam spus ca cineva a furat o bicicleta si ea a ras si m-ia zis ca „Si mie mi-au furat bicicleta in prima seara cand mam mutat aici in bloc”. Si eu am zambit si am dat din cap ca asa mi-a spus bunica ca e frumos sa fi amabil cand omul iti vrea binele, desi situatia nu era egzact la fel mam gandit eu ca Cristina Cioran are si un Gip si prietenul meu la care iau furat bicicleta avea decat bicicleta, pe care acum n-o mai avea nici pe ea. De atunci mam m-ai intalnit cu ea in holul blocului, dar nam mai vorbit de problema, ca eu am ale mele si ea la fel.

Dar fiinca asa cum zice mama sunt si lucruri bune si rele, blocul meu nu are decat vedete, el are si varcolaci. Eu nam vazut varcolaci decat in parcul din spate si era intuneric si nu pot spune sigur care e treaba cu ei, dar vecinii spun ca varcolacii isi fac cuiuburi de ziare in bloc daca nu incui bine usa si dorm acolo si aduc cu ei foarfece si seringi si elastice, dar eu nui cred, deoarece fiinca nu poti dormi comfortabil pe foarfece si seringi si atunci de ce sasi faca cuiburi din ele.

Dar vecinii o tin cu a lor ca sunt batrani si pe batrani nu trebuie sa-i contrazici cand spun de medicamente, Iliescu si varcolaci. Ligia, prietena mea sa intalnit intro seara cu o vecina care dadea cu cratita de apa pe scari si pe pres, sa nus-i faca varcolacii cuibar noaptea la ea la usa. Eu nam dat cu apa ca mi se pare o prostie si nu vreau sa alunece cineva si sa-si rupa gatul, chiar daca asa spune lumea ca merita varcolac fiind. Dar eu stau la un etaj sus si cred ca varcolacilor li s-ar face somn sa urce pana la mine si se opresc la vecina care da cu apa ca ea sta mai jos in comparativ cu mine. Mi-e mila de ei ca trebuiesc sa doarma pe ud, dar asa cum iti asterni asa dormi ma invatat mama si ei ori cum si-ar asterne tot pe ud dorm.

In afara de varcolaci, blocul meu are si un administrator. Eu daca as sti ca daca dau cu apa pe pres si pe scari nu-l mai vad pe administrator, as da ca ma sperie mai tare ca varcolacii. Administratorul e batran ca dinozaurii de la Anti-pa, aia din holul mare de jos de la parter, dar daca dinozaurii sunt prinsi cu suport de podea administratorul se poate misca si se imbraca cu haine stramte, palarie si ochelari de soare, ca un ghengstar (ii stiti pe nenea aia care stau cu spatele cand canta Joe Dassin? Eu cred ca in tinerete administratorul era in banda cu ei). Eu ma intalnesc des cu el in hol sau in lift si nu totdeauna mai am timp sa ma intorc si sa fug mai ales in lift ca e stramt. Mie numi place de el ca cheama des Politia chiar daca na-re de ce si chiar daca nu nimereste intotdeauna scara corecta. Eu daca as purta ochelari de soare in bloc nu mas apuca sa sun pe Politie. Ca ce facem, loterie de apartamente?

Dar si lui administratorul, asa spaimantator cum e el iam gasit un punct slab, rotula lui Ahile cum se spune in carti. Fiinca asa rau cum e el, mie m-ie mila de administrator ca are o tanti administrator care e grasa si umbla noaptea pe afara cu gluga si cu o bata ca jandarmii de la metrou. Eu mam speriat si am intrebat-o ca „Ce faceti cu batul?” si ea mia spus ca face rondul perimetrului sa ne apere de varcolaci. Mie m-ie mila si de administrator si de varcolaci, dar nu iam spus si ei asta ca femeile nu inteleg intotdeauna si mai era si inarmata.

Dar in afara de asta, mie cemi place cel mai multi la blocul meu e camera mea cu tavan inalt, care are trei pereti albi si un perete complect de sticla care da intrun balcon unde nu ies des ca mie frica de intaltime dar ca idee.

Eu daca as putea sa aleg alt bloc unde sa stau in Bucuresti, capitala Romaniei, tot la mine in bloc as sta. Chiar daca avem un administrator care se strecoara pe langa ziduri si prin lift si te sperie si mai avem cuiburi de varcolaci pe care tanti administrator ii vaneaza cu bata in perimetru si vedete la care le fura lumea bicicletele, mie tot blocul meu mi se pare cel mai frumos bloc din Bucuresti, capitala Romaniei.