Recunosc ca evit anunturile umanitare. Ceva din disperarea si tristetea fara margini care se inghesuie in cuvintele anuntului ma face sa ma cutremur si sa imi indrept gandurile catre altceva.
Intr-o zi din octombrie anul trecut, insa, am primit un mail de la o colega de birou, intitulat “Povestea lui Razvan”. Pentru ca nu este genul de persoana care sa trimita Fwd: Fwd: Fwd, am deschis mailul si l-am citit cu atentie. Pana cand am apucat sa ma cutremur, era prea tarziu. Facusem cunostinta cu Razvan si nu mai puteam da inapoi.
Intr-o zi din octombrie anul trecut, insa, am primit un mail de la o colega de birou, intitulat “Povestea lui Razvan”. Pentru ca nu este genul de persoana care sa trimita Fwd: Fwd: Fwd, am deschis mailul si l-am citit cu atentie. Pana cand am apucat sa ma cutremur, era prea tarziu. Facusem cunostinta cu Razvan si nu mai puteam da inapoi.
Razvan
Nici nu-mi dau seama ca m-a atras atunci la cazul lui. Cred ca faptul ca povestea lui era apropiata de a mea si a prietenilor mei. Nici vorba de “suntem 6 copii acasa”: Razvan avea 32 de ani, un background academic de exceptie, o cariera de success, tocmai se casatorise si era in culmea fericirii. Apoi, intr-o dupa-amiaza, in timpul somnului, a fost cuprins de convulsii si a intrat intr-o coma profunda. Ceea ce mi se pare ingrozitor e ca nici pana acum nu au fost descoperite cauzele acelei crize.
La cateva zile s-a trezit din coma, dar devenise o leguma. Imi cer scuze daca folosesc termeni duri, dar este suficient sa va uitati la galeria foto pentru a vedea transformarea din barbat in toata puterea, care si-a ingrijit mama si sora dupa moartea tatalui, in copil neajutorat. De asemenea, daca cititi Jurnalul mamei lui Razvan de la rubrica Povestea lui Razvan o sa va faceti o idee despre cat de chinuitoare e boala lui (Encefalopatie Hipoxo-ischemica) atat pentru el, cat si pentru cei care il iubesc.
Dupa ce am citit toate textele de pe site, faceam, intr-un fel, parte din povestea lui. Nu puteam sa-mi intorc privirea, cum va spuneam ca obisnuiesc sa fac cu anunturile umanitare. Voiam sa-l ajut mai mult decat mesajul de 3 euro pe care mama si sotia lui te rugau sa-l donezi pentru a-si permite tratamentele de recuperare, dar eram intr-o situatie financiara proasta.
O coincidenta (daca exista coincidente) a facut ca o prietena sa-mi ceara ajutorul pentru o traducere facuta contra-cost. Mi-am sacrificat o noapte si am facut-o, stiind din prima clipa care va fi destinatia banilor primiti in urma ei. Nu va inchipuiti ca a fost o suma semnificativa, dar pentru mine a fost important sa stiu ca am facut ceva pentru Razvan.
In urma unor donatii mult mai substantiale decat a mea, dar si a zecilor de mii de sms-uri, in prezent, Razvan e la o clinica italiana unde, spune mama lui, face progrese.
Nici nu-mi dau seama ca m-a atras atunci la cazul lui. Cred ca faptul ca povestea lui era apropiata de a mea si a prietenilor mei. Nici vorba de “suntem 6 copii acasa”: Razvan avea 32 de ani, un background academic de exceptie, o cariera de success, tocmai se casatorise si era in culmea fericirii. Apoi, intr-o dupa-amiaza, in timpul somnului, a fost cuprins de convulsii si a intrat intr-o coma profunda. Ceea ce mi se pare ingrozitor e ca nici pana acum nu au fost descoperite cauzele acelei crize.
La cateva zile s-a trezit din coma, dar devenise o leguma. Imi cer scuze daca folosesc termeni duri, dar este suficient sa va uitati la galeria foto pentru a vedea transformarea din barbat in toata puterea, care si-a ingrijit mama si sora dupa moartea tatalui, in copil neajutorat. De asemenea, daca cititi Jurnalul mamei lui Razvan de la rubrica Povestea lui Razvan o sa va faceti o idee despre cat de chinuitoare e boala lui (Encefalopatie Hipoxo-ischemica) atat pentru el, cat si pentru cei care il iubesc.
Dupa ce am citit toate textele de pe site, faceam, intr-un fel, parte din povestea lui. Nu puteam sa-mi intorc privirea, cum va spuneam ca obisnuiesc sa fac cu anunturile umanitare. Voiam sa-l ajut mai mult decat mesajul de 3 euro pe care mama si sotia lui te rugau sa-l donezi pentru a-si permite tratamentele de recuperare, dar eram intr-o situatie financiara proasta.
O coincidenta (daca exista coincidente) a facut ca o prietena sa-mi ceara ajutorul pentru o traducere facuta contra-cost. Mi-am sacrificat o noapte si am facut-o, stiind din prima clipa care va fi destinatia banilor primiti in urma ei. Nu va inchipuiti ca a fost o suma semnificativa, dar pentru mine a fost important sa stiu ca am facut ceva pentru Razvan.
In urma unor donatii mult mai substantiale decat a mea, dar si a zecilor de mii de sms-uri, in prezent, Razvan e la o clinica italiana unde, spune mama lui, face progrese.
Daniel
De ce v-am povestit toate astea? Pentru ca in seara asta, l-am descoperit pe Daniel. La fel ca si in cazul lui Razvan, am ”cazut” in poveste accidental, dupa ce am citit despre el pe blogul lui Mihnea Maruta. Avertisment: textul e alunecos, asa ca daca nu vreti sa ”cadeti” si voi, nu dati click aici. :)
Daniel are 29 de ani si in martie i se va naste primul copil. Acum patru luni a aflat ca are leucemie. So, basically, ca sa-si poata cunoaste si creste copilul are nevoie de ajutor.
N-o sa va rog sa va puneti in situatia lui: mi se pare una dintre cele mai tembele cerinte posibile. Probabil cititi postul asta in timpul unei pauze la birou, cu o cafea in fata, sau in timp ce amanati sa va apucati de ceva neplacut: va preocupa plata chiriei, trecerea ultimului examen sau pur si simplu, ce o sa mancati la cina. In cazul in care nu sunteti un tanar de 29 de ani diagnosticat cu un tip de cancer al sangelui, a carui sotie sta sa nasca, nu aveti cum sa va puneti in locul lui.
Pentru ca asta nu este un anunt umanitar, n-o sa va cer sa donati o anumita suma de bani pentru Daniel: ca o faceti sau nu este treaba voastra. Vreau doar sa realizati cu adevarat ca fiecare contributie conteaza.
Cand eram mai mica tin minte ca imi doream sa sensibilizez fiecare chinez sa-mi doneze un dolar (pe vremea aia euro nu erau atat de populari), pentru ca, ma gandeam eu eu, asa puteam deveni milionara (acum chiar miliardara) in dolari, peste noapte, si imi puteam cumpara cate Barbie si cati gummie baren voiam.
Ganditi-va la ce s-ar intampla daca toti cei care aud povestea lui Daniel i-ar dona cativa euro. Si-ar putea ”cumpara” (din pacate asta este termenul) ceva infinit mai valoros: timp alaturi de fiul lui.
Numarati alaturi de mine? Un chinez mic, doi chinezi mici, trei chinezi mici…:)
De ce v-am povestit toate astea? Pentru ca in seara asta, l-am descoperit pe Daniel. La fel ca si in cazul lui Razvan, am ”cazut” in poveste accidental, dupa ce am citit despre el pe blogul lui Mihnea Maruta. Avertisment: textul e alunecos, asa ca daca nu vreti sa ”cadeti” si voi, nu dati click aici. :)
Daniel are 29 de ani si in martie i se va naste primul copil. Acum patru luni a aflat ca are leucemie. So, basically, ca sa-si poata cunoaste si creste copilul are nevoie de ajutor.
N-o sa va rog sa va puneti in situatia lui: mi se pare una dintre cele mai tembele cerinte posibile. Probabil cititi postul asta in timpul unei pauze la birou, cu o cafea in fata, sau in timp ce amanati sa va apucati de ceva neplacut: va preocupa plata chiriei, trecerea ultimului examen sau pur si simplu, ce o sa mancati la cina. In cazul in care nu sunteti un tanar de 29 de ani diagnosticat cu un tip de cancer al sangelui, a carui sotie sta sa nasca, nu aveti cum sa va puneti in locul lui.
Pentru ca asta nu este un anunt umanitar, n-o sa va cer sa donati o anumita suma de bani pentru Daniel: ca o faceti sau nu este treaba voastra. Vreau doar sa realizati cu adevarat ca fiecare contributie conteaza.
Cand eram mai mica tin minte ca imi doream sa sensibilizez fiecare chinez sa-mi doneze un dolar (pe vremea aia euro nu erau atat de populari), pentru ca, ma gandeam eu eu, asa puteam deveni milionara (acum chiar miliardara) in dolari, peste noapte, si imi puteam cumpara cate Barbie si cati gummie baren voiam.
Ganditi-va la ce s-ar intampla daca toti cei care aud povestea lui Daniel i-ar dona cativa euro. Si-ar putea ”cumpara” (din pacate asta este termenul) ceva infinit mai valoros: timp alaturi de fiul lui.
Numarati alaturi de mine? Un chinez mic, doi chinezi mici, trei chinezi mici…:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu