What happens in Milan stays on my blog

Toata lumea ma intreaba zilele astea ce am facut la Milano. Ei bine, am ars-o à la Maria Antoaneta, vorba colegului meu Robert de la Beau Monde (care mi-a fost principalul partener in crima, atat la shopping, cat mai ales la party). Dar sa o luam cu inceputul.

Am fost cazati in cel mai luxos hotel din Milano, Principe di Savoia, care arata intr-un mare fel, respectiv asa:

Am aflat ca aici s-au mai cazat, de-a lungul timpului, regina Elisabeta a II-a, Woody Allen, George Clooney, George W. Bush, Bill Gates, Vladimir Putin si Francis Ford Coppola to name but a few (bineinteles, aici vorbim despre apartamentul prezidential de la etajul 10, unul dintre cele mai mari si somptuoase apartamente prezidentiale din lume, cu lift propriu, spa de 100 de metri patrati in stil pompeian, mobilier original din secolul al XIX-lea, oglinzi venetiene, candelabre din Murano, portelan de Limoge, argintarie veritabila etc.).

Cu toate ca nu m-am bucurat de o piscina cu peretii acoperiti de fresce, nu pot sa spun ca m-am jenat nici cu superbul meu apartament din turnul hotelului. Si cand spun apartament, spun dressing cat prima camera de camin in care am stat in liceu,

[un mic colt din dressingul cu oglinda de 3/1,5 metri]

spun baie cat un living,

spun birou pe care initial l-am confundat cu dormitorul propriu-zis (cand am vazut canapeaua, prima mea reactie a fost “You’ve got to be kidding me! Nu dorm pe asa ceva!” Yup, I’m sometimes really stupee. )) )

si spun un dormitor cu pat cu baldachin si pereti capitonati pe care pana si Maria A. l-ar fi gasit satisfacator, sunt sigura.

Acum, ca sa sparg putin monotonia acestui text descriptiv, trebuie sa va spun ca, pe langa loc de pus capul pe perna si facut bai ridicol de lungi si inspumate, apartamentul mi-a servit si ca setting pentru cele mai tampite fantezii cu hoteluri de 5 stele pe care le-ati vazut in rom-comurile proaste. 

N-am ratat, asadar, obligatoriul canon ball jumping in pat, cu dublu flic

si o aterizare de care si Nadia ar fi fost mandra [ignorati, va rog, piciorul de gazela ce se iveste pornografic de sub halatul de baie - absorbita de actiune am uitat de bunele maniere ))].

Am inclus pe lista si arhi-cunoscuta coregrafie a lui Hugh Grant pe care am executat-o la o ora ridicol de tarzie pe palierul hotelului, cu usa intre-deschisa, cat sa aud Pointer Sisters si sa o sterg daca se ivea vreun spectator [pozele imi lipsesc aici, dar va asigur ca a fost quite a show! )) – videoclipul de lamurire mai jos]



Si, pentru ca am avut si un seif in dressing, n-am putut rezista tentatiei de a-mi adaposti in el pretiosii biscuiti si de a-i pazi cu un cod extrem de alambicat, de era cat pe ce sa-i las prizonieri acolo la plecare. ))

S-au mai intamplat si alte lucruri wild in apartamentul 175, dar, din respect pentru demnitatea mea, vor ramane nementionate.

Apropo, am observat ca hotelul asta tinde sa scoata la iveala latura kinky din oameni. Iata, de exemplu ce poza am gasit pe Google cautand “Hotel Principe di Savoia Milano”. Si aici vreau sa mentionez ca, desi baia si geanta fetei sunt identice cu cele pe care le-am avut si eu la Milano, eu am gusturi mult mai bune la incaltaminte. )))

Am avut doar doua mici nemultumiri in legatura cu hotelul. Prima ar fi ca, desi am avut in birou un televizor de ultima generatie cu consola, nu l-am putut folosi sa ma uit la unul din sutele de filme excelente pe care le avea pentru ca un film costa...20 de euro! Bine, avand in vedere ca o camera era peste 400 de euro si doar micul-dejun era vreo 70, presupun ca cine isi permite banii astia nu are probleme sa arunce 20 de euro pe o vizionare de film. E adevarat, muzica si canalele TV erau gratuite. Nu si Internetul, care era si el vreo 15 euro ora, but don’t get me started.

Al doilea lucru care m-a enervat a fost ca m-au cazat (ca pe o printesa de secol XXI ce sunt...NOT!) in Turnul hotelului, la care ajungeai printr-o combinatie incurcata de luat liftul pana la etajul 3, mers prin vreo 5-6 siruri de holuri, traversat pasarela care lega turnul de hotel si apoi luat alt lift, care te ducea la etajul tau.

Inutil sa va spun ca m-am ratacit ca o oaie de fiecare data cand trebuia sa ies/vin in camera. Motiv pentru care m-am imprietenit (ma rog, el mai mult cu mine decat eu cu el) cu Shivashasomething, un indian suspicios de amabil si saritor care nu stiu cum facea, dar se nimerea in preajma de fiecare data cand nu-mi gaseam drumul si insista sa ma conduca pana la camera.

L-am vazut si la petrecere, unde bineinteles ca a venit sa ma salute si sa se intereseze cine este cel care ma insotea (Robert, that is). Era cu echipa Cosmopolitan India, asa ca mi-am petrecut o buna parte din party ascunzandu-ma cu Robert de “Cosmo India guru”. Abia ieri, cand am facut ordine printre cartile de vizita primite, am descoperit ca dl Shivashankar era...sunteti gata?..."Lavazza Director - South Asia"! )))))))))))))))))))) Noroc ca nu sunt a gold digger, ca altfel mi-as trage probabil si acum castane in tartacuta pentru indiferenta glaciala cu care l-am tratat.

V-am povestit despre insistentul Shivashasomething, dar n-am apucat sa va povestesc despre conferinta de presa si interviul cu Mark Seliger si Francesca Lavazza. Ei bine, tema din acest an a calendarului este ta-daaa: “Falling in Love in Italy”. Si, pe langa calendar, cei de la Lavazza au facut si un mockumentary super simpatic, in care “specialisti” in dragoste vorbesc despre pericolul de indragostire care te "pandeste" in Italia.

Despre calendar, hm. Ideea din spatele lui a fost sa prezinte cate un cuplu de indragostiti in cate un oras simbol pentru Italia (Venetia, Verona etc.), insotiti, bineinteles si de cate o cana de Lavazza, prezenta mai mult sau mai putin sugestiv, umoristic, suprarealist etc. Nu pot spune ca m-a dat peste cap, desi mi-au placut foarte mult imaginile pentru lunile martie-aprilie

si pentru septembrie-octombrie (care a fost si poza preferata a lui Seliger)

Puteti vedea tot calendarul aici.

Marea absenta de la conferinta a fost Olivia Wilde (interpreta personajului “13” din Dr. House), care, impreuna cu sotul ei, italianul Tao Ruspoli (cu care e maritata de la 18 ani) deschid prima pagina a calendarului. Ni s-a spus ca e pe platourile de filmare in SUA unde finalizeaza trei noi filme.

Cat despre Seliger, a fost fenomenal! Am aflat cu putin timp inainte de conferinta de presa ca, pentru ca ii intarziase avionul, nu mai puteam sa facem interviuri 1-1 cu el si urma sa avem o sesiune comuna de Q&A-s. M-am speriat putin, pentru ca am crezut ca n-o sa-i pot pune suficiente intrebari (da, imi pregatisem temele ca o scolarita ), dar totul a iesit perfect. Pentru ca nu toti colegii mei au fost atat de curiosi, am reusit nu doar sa ii pun intrebarile pe care mi le propusesem, ci chiar sa avem un dialog  si am ramas total fermecata de omul asta.

A fost cald, natural si ne-a povestit niste chestii super personale (l-am intrebat, de exemplu, despre melodia “Cold Ground” pe care o canta cu formatia sa, Rusty Truck, si care a ajuns intr-unul din episoadele “True Blood” si ne-a povestit foarte emotionat ca a fost inspirata de prima lui iubita, care fusese abuzata de tatal ei vitreg).

La final, atmosfera era atat de relaxata ca a ajuns chiar sa ne arate niste poze inca nepublicate, direct de pe iPhone. Plus o gramada de alte chestii faine, pe care o sa le cititi in interviul cu el din Tabu de decembrie.

Cu doamna Lavazza m-am intalnit la o ceasca de cafea intr-unul din saloanele hotelului. Super rafinata, destul de tanara (i-as da vreo 35, dar s-ar putea sa aiba niste creme cu caviar al naibii de bune), pregatita pentru interviu ca pentru o lectie invatata pe de rost, din care recita in fata tablei, cu o engleza excelenta pe care, daca o stalcea, se uita repede intrebatoare la una dintre cele doua translatoare care stateau la masa cu noi.

De fiecare data cand o sa vad o cafea Lavazza in supermarket o sa-mi amintesc de sprancenele ei perfect conturate, de ochii ei ireal de verzi si de inelele ei cu pietre pretioase pe care le invartea din cand in cand pe degete, absorbita de conversatie. A fost ciudat sa o vad pe ea si pe fratii ei la conferinta si sa ma gandesc ca Lavazza e si un nume de familie dupa ce m-am obisnuit cu el atatia ani doar ca brand de cafea. Ar fi ca si cum as fi pusa fata in fata intr-o buna zi cu membrii clanului McDonald’s. )))))

Party-ul s-a tinut intr-un club super select, care a fost transformat pentru o seara intr-o gradina cu copacei, foaiere cu trandafiri, globuri cu bomboane si lumanari suspendate, gazon si balansoare cu pernute in forma de inima.

Am fost foarte suprinsa (si da, super flatata) ca doi dintre baietii care fusesera la conferinta de presa (unul de la revista “Kinki” din Olanda si altul de la “British Journal of Photography” din UK) au venit sa ma felicite pentru intrebarile puse la Q&A-ul cu Seliger si mi-au spus ca facut research dupa conferinta sa verifice tot ce am intrebat.

Petrecerea a fost ok, dar a devenit excelenta pe masura ce Robert si cu mine am degustat tot mai mult din delicioasa sampanie. Moment dupa care a devenit de-a dreptul excelenta. ))

In rest, franturi din mica mea trecere prin Milano includ dimineata de cumparaturi cu Robert (ocazie cu care am devenit mandra posesoare a unei perechi de botine de la H&M), cel mai bun gelato din lume pe care l-am gustat tot prin zona Domului, si un pranz la care am invatat cum sa mananc homari cu clestele si un fel de lance miniaturala (“invatat” este aici un termen mult prea generos. Mai tineti minte scena de la restaurant din “Pretty Woman” cu “Slippery little suckers!”? Ei bine, cam asa am fost si eu. )) ).

Mi-am luat la revedere de la Milano de pe bancheta din spate a unei limuzine Mercedes, (yes, old habits die hard! ))) ) in care mi-am petrecut mai bine de o ora prinsa intr-o discutie foarte simpatica cu un sofer la fel de amabil si prietenos ca Tonino de odinioara.

Si am aflat, cu aceasta ocazie ca superstitia legata de moneda aruncata in Fontana di Trevi functioneaza. Asta pentru ca am revenit la Roma, chiar si pentru o ora, cat a durat pauza dintre avioane la intoarcere. Asa ca i-am spus orasului “Ci vediamo!” si sunt convinsa ca asa va fi. In fond, am aruncat  in fantana trei monede, nu una.