duminică, 7 noiembrie 2010

Despre cum mi-a incurcat Paunescu mersul la biserica

M-am trezit cu greu azi dimineata si cu si mai mare greutate m-am convins ca trebuie sa merg la biserica. It’s a thing I have, don’t ask. Pe drum spre biserica m-am intrebat ce pedeapsa o sa-mi dea The Big Guy pentru lipsa de entuziasm, dar mai ales pentru intarzierea de cateva ore. Cand am ajuns in fata bisericii, am inteles.

Pe scari si in parcarea din fata era plin ochi de oameni. Am trecut in revista rapid toate sarbatorile mari pe care le stiu si, cum astazi nu putea sa fie nici Craciunul, nici Pastele si nici Floriile, am realizat ca trebuia sa fie o nunta sau o inmormantare. Si apoi am vazut carele Realitatea, Antena 1 si Pro si totul a facut sens.

Am decis sa fac singurul lucru de bun-simt: sa-mi caut alta biserica. Ca doar nu voiam sa ma vada mama in direct cum intarzii la Sf. Liturghie. Asa ca am sunat-o pe Chris si am intrebat-o care e cea mai apropiata biserica de noi si a iesit castigatoare la puncte Biserica Kretulescu.

Dupa o predica putin cam lunga pentru gustul meu, am dat sa ma intorc acasa. Planul initial era sa vin pe la Ateneu, dar cum acolo era o mare de oameni care agitau crizanteme si strigau chestii (care pareau lozinci), am luat-o pe straduta cu BCU.

Cand am luat coltul, insa, m-am trezit in singura situatie in care nu voiam sa ma trezesc: in fata cu o cruce si vreo 6 preoti. Am inlemnit. Ei, in schimb, au continuat sa se apropie imperturababili. Am vrut sa o iau inapoi pe unde venisem, dar acolo se instalasera deja cameramanii si fotografii. Inainte nici nu se punea problema, asa ca m-am refugiat pe trotuar, unde mi-am petrecut urmatoarele 10 minute lipita de vitrina murdara a unui magazin de fite, asteptand sa treaca nesfarsitul cortegiu funerar.

Mi-aduc aminte ca acum cateva zile cineva de la Realitatea radea de statusul de messenger al unui coleg de trust, care spunea simplu: „De ce ai murit pe tura mea?“. Nu vreau sa par insensibila, dar recunosc ca azi i-am inteles frustrarea.

******

Mie omul Adrian Paunescu nu mi-a placut niciodata. In schimb, cateva dintre cele mai frumoase melodii folk romanesti au fost compuse pe versurile lui. „Nebun de alb“, de exemplu, are niste versuri care ma infioara. Sa-l ierte Dumnezeu si sa-l odihneasca in pace.



3 comentarii:

chloeonheels spunea...

Despre omul Adrian Paunescu nu stiu mai nimic, dar poetul mi-a placut la nebunie. Cand am plecat departe, in alta tara, aveam 2 carti cu mine: Dexul si Locuri Comune. Nici acum nu sunt in Ro si am aflat dupa facebook de moartea lui...Dumnezeu sa-l odihneasca.

Gelu spunea...

La Nebun de Alb ma gandeam si eu cand am auzit vineri stirea...
Azi intrand pe site-urile de stiri mi s-a facut mila de rudele lui... totusi, nu poate muri cineva fara sa fie sarbatoare nationala?

Ina spunea...

chloeonheels, Dex-ul si cartea lui, cat de frumos suna... Eu recunosc cu jena ca abia acum am descoperit ca el e autorul multor texte care mi-au placut.

Gelu, Cand esti o persoana publica, si ma ales cu trecutul lui, raspunsul e nu.