Bits and pieces

Nu stiu altii cum sunt, dar mie cand mi-e bine, nu-mi vine sa scriu pe blog. Tot asa, nu-mi vine sa scriu pe blog nici cand mi-e rau. 

Daca am fost prea metaforica, am vrut sa va spun ca in saptamana in care n-am mai scris pe-aici mi-a fost mai intai foarte bine si mai apoi destul de rau. Si-acum scriu mai degraba sub amenintarea de a fi dezmostenita de mama decat din cauza chefului care ma da afara din casa.   Si, pentru ca titlul postarii imi permite maximum de dezmat in materie de subiecte, o sa va povestesc pe scurt ce s-a mai intamplat saptamana asta. 

Pentru inceput, am redecorat un perete din camera mea, intr-o noapte in care nu puteam sa dorm de nervi. [Sunt convinsa ca daca as tine-o numai din criza de nervi in criza de nervi, as ajunge un decorator de interioare foarte solicitat si bine-platit.] Prin urmare, acum, de fiecare data cand intru in camera, tresar involuntar la vederea peretelui acoperit cu vreo suta de fotografii. Astept cu interes urmatoarea noapte de nesomn, sa-l "redecorez" la loc.

Tot saptamana trecuta, m-am intalnit cu niste oameni a caror groupie frenetica sunt. Din pacate, din motive obiective, nu pot inca sa va spun despre cine este vorba, pana nu trimite concurenta revistele la tipar (uneori mi se pare ca lucrez la CIA, atat de hushed-hushed sunt treburile astea), dar promit apoi sa va rasfat si cu poze si cu o poveste frumoasa. In caz ca inca nu erati convinsi, in spatele marilor povesti de succes sunt povesti despre oameni indragostiti sau despre barbati care au vrut sa impresioneze femei. A se vedea Facebook, de exemplu.    

Apoi, am facut un experiment social involuntar, trimitand un chestionar catre 10 fete si 10 baieti, in care le puneam niste intrebari destul de private. Rezultatul? In doua zile, 7 din cei 10 baieti imi raspunsesera deja, fata de 3 dintre cele 10 fete. Nu stiu daca baietii sunt mai deschisi la dialog sau ma plac mai mult decat cele 7 fete dar o sa vedeti despre ce este vorba in urmatorul numar din Tabu. 

Tot saptamana trecuta am recuperat timpul in care n-am vazut Grey's Anatomy. Bineinteles, la finalul de sezon 6 am plans cu sughituri, de parca cineva ar fi transat-o pe Lily in fata mea. Am gasit, cu aceasta ocazie o noua mantra in viata, respectiv "Bring the pain" (titlu de episod de prin primele sezoane). Nu stiu altii cum sunt, dar la mine bullshit-urile cu fluturasi, love, peace & happiness se pare ca nu functioneaza. 

Una dintre chestiile care m-au intristat foarte tare saptamana trecuta a fost vestea mortii lui Alex-Leo Serban. Aceia dintre voi care imi citesc blogul de mai mult timp, stiu ca acum vreo 2-3 ani ne-am intepat prin niste texte, dar, dincolo de aceasta copilarie, il respectam pe ALS pentru activitatea lui profesionala, pentru inteligenta si umorul lui si pentru spiritul de fronda care-i devenise trademark. Unul dintre cele mai frumoase si sensibile texte care i-au fost dedicate, aici. 

Evident, saptamana trecuta a aparut ultimul numar din Tabu, cel de aprilie, in care am scris primul cover-story de pana acum, despre Corina. Plus cateva articole despre niste fete foarte simpatice, o sa revin cu detalii zilele astea. 

Nu in ultimul rand, ieri n-am fost invitata de Andreea la intalnirea cu Nick Vujicic (da, o sa-ti scot ochii cu asta inca vreo doua luni pline de acum incolo!), dar o sa astept cu nerabdare interviul cu el. Am fost, in schimb, la o cina cu o parte dintre prietenii lui boyfriend. Oamenii au gatit supa de linte, un quiche demential si cartofi cu rozmarin, iar eu am cumparat cu nerusinare desertul de la supermarket si toata lumea a trait fericita, fara a vedea interiorul camerei de urgenta a sectiei de toxinfectii alimentare.   

Saptamana asta a inceput mirobolant, cu ziua de nastere a prietenei mele, Ligia [La multi ani inca o data, fata-fata!] si sper ca nu va include nicio noapte de redecorat pereti. 

Acestea fiind spuse, ne recitim curand [Nu, mama, nu stiu ce inseamna curand, nu ma mai suna! ]