Inozza-n Delta si-n bucatarie

Saptamana asta m-am aventurat in doua teritorii deopotriva noi si straine pentru mine: in Delta Dunarii si in bucatarie. )) Din amandoua m-am intors in viata, asa ca acum raportez. 

In Delta, mai precis in micutul sat izolat Maliuc, am mers la invitatia Mercedes si a lui Catalin Stefanescu (prezentatorul emisiunii Garantat 100% for non-speakers), pentru a urmari progresele facute de Catalin pentru a ajuta comunitatea din Maliuc (proiect despre care am scris in Tabu de decembrie). 

Cat am stat acolo, ne-am intalnit cu o echipa de la Dentisti Fara Frontiere (o asociatie asemanatoare cu Medici Fara Frontiere) care, timp de o saptamana, au lucrat 12 ore pe zi intr-un cabinet stomatologic mobil, ingrijind copiii din localitate si cu voluntarii de la Tasuleasa Social, care au invatat localnicii cum sa desfasoare o actiune de ecologizare (detalii despre actiune puteti citi de la Catalin pe blogul Proiect4). Despre oamenii intalniti la Maliuc si ce m-a impresionat acolo va povestesc mai multe in numarul din mai al frumoasei reviste. 

Sa va impartasesc insa cate ceva din aventura mea in Maliuc, care a pornit inca din primele ore sub auspicii nefavorabile. In primul rand, cu o stare teribila de greata, provocata de stilul - hm - sportiv de conducere al colegului Razvan de la Autoexpert [Razvan, daca citesti randurile astea, sa stii ca-mi esti tare simpatic, dar nu impartasim aceeasi pasiune pentru vitezele mai mari de 150 km/h si pentru franele bruste ]. Intotdeauna am banuit ca am un stomac snob, dar iata-l intr-un Mercedes GLK de 60.000 de coco [don't you just loove this word? Eu ma simt foarte gangsta cand il folosesc ))] fiind la fel de intors pe dos ca intr-o Dacia papuc cu suspensii proaste. Partea buna e ca am ajuns in Tulcea inainte sa dau iar ochii cu cina din ajun si, dupa un ceai cald si doua clatite cu gem, eram proaspata ca o panseluta. 

Calatoria cu nava Pasager (care in interior avea aerul unui autobuz de tara, cu miros greu de transpiratie, multi copii, batrani, plase de rafie incarcate cu legume si partide ad-hoc de septica) a trecut repede si iata-ne in Maliuc, aceasta insula artificiala care ni s-a spus ca in epoca comunista arata ca Gradina Botanica din Cluj, cu tufe imense de trandafiri si arbusti eleganti si care acum arata la fel de dezolant ca un platou de filmare pentru varianta romaneasca a lui Good Bye, Lenin!.

In Maliuc, am fost cazati la Salcia, singurul si irepetabilul hotel din localitate. Am fost avertizati inca din Bucuresti ca este hotel de vara, fara incalzire, si ca ar fi recomandat sa ne luam haine groase si saci de dormit. Am ascultat aceasta recomandare, insa? Bineinteles ca nu. Am crezut ca daca iau mica mea aeroterma cu mine sunt mai geniala decat Einstein. Cand am ajuns in camera mare cat o hala si am vazut efectul aerotermei (inexistent, de altfel) mi-am dat seama de greseala comisa. Toate eforturile mele de a ma incalzi din acel punct incolo au fost la fel de fructoase ca incercarile specialistilor chinezi de a convinge ursuletii panda sa se imperecheze de bunavoie. Nule. 

Votca bauta la cina pe post de remediu la frig s-a soldat cu o durere de cap, ceaiul fierbinte pe care l-am visat nu a fost posibil din cauza ca nu mai era butelie la bucatarie si iata-ma culcandu-ma usor bocna, cu trening peste pijamale peste tricouri, la fantastica temperatura de 6 grade (cate erau in camera in momentul in care Mos Ene imi umbla pe la gene). 

Partea buna e ca am ajuns la Bucuresti intr-o bucata, partea proasta e cam adus un pui de febra si o gasca de frisoane ca amintire. Au trecut, dar acum ideea de peste (pe care l-am mancat la toate mesele zilei, intr-o forma sau alta) si cea de Delta ma fac sa tresar involuntar. Banuiesc ca va mai curge ceva apa pe Dunare pana ma voi aventura iar acolo, ca sa zic asa. 

In bucatarie am reusit un record: prima mancare gatita in ultimii 4 ani care nu e salata, omleta, cartofi prajiti sau piept de pui la gratar. In numele sentimentelor de afectiune, in antichitate eroiii greci au purtat razboaie, iar in perioada baroca regii au ridicat capodopere arhitecturale. Eu am hotarat sa gatesc ficat de pui in sos de vin cu struguri. Fiecare dupa posibilitati.  

Asa ca iata-ma in bucatarie, cu sortul in fata si cu reteta scoasa la imprimanta in mana, incruntandu-ma la explicatii ca "se toaca julien", "pana se evapora alcoolul" sau "sa mai dea un clocot". In tot acest timp am tinut-o pe mama pe speaker si am terorizat-o cu intrebari ca "Dar ceapa verde se caleste?", "Ce inseamna se caleste putin - trebuie sa se faca maro?", "Cum stiu ca s-a evaporat alcoolul, trebuie sa se transforme tot lichidul in abur?", Cum adica clocot - sa faca bulbuci?". Sunt convinsa ca  in timp ce vorbeam cu mama, tata, care este un bucatar genial, isi suna doctorul pentru a se programa la un test de paternitate. ))))

In cele din urma, dupa ce s-a calit ceapa, s-a evaporat alcoolul si mazga maro rezultata a facut bulbuci, am obtinut o mancare intre decenta si excelenta, in functie de gradul de hamesire al unui potential critic gastronomic. Personal, am fost extrem de multumita de rezultat, dar, ca si in cazul Deltei, voi mai lasa sa treaca un timp pana sa ma aventurez din nou in bucatarie. Intre noi fie vorba, prefer chestiile mai safe, gen volcano boarding sau train surfing.