miercuri, 27 aprilie 2011

Prapastia

Acum trei ani, cam pe vremea asta, am cazut intr-o prapastie. 

Nu stiu cum sa v-o descriu, prapastiile astea nu seamana niciodata intre ele. Tin minte doar ca era adanca si ca in cadere mi-am julit tot: coate, genunchi, vise si coaste. Cand am ajuns la fundul ei, nu se mai vedea cerul. Si am stat mult acolo, nemiscata. Atat de mult si atat de nemiscata incat am crezut ca contactul cu solul ma paralizase. De fapt, corpul doar amortise.

Nu-mi amintesc foarte bine perioada petrecuta in prapastie. Cand nu vezi cerul, zilele si noptile seamana unele cu altele. Din cand in cand, cineva ma striga. Ecoul numelui meu rasuna pana la mine si apoi se rasfrangea inapoi. Nu raspundeam. N-avea niciun rost. Stiam ca n-o sa pot urca la suprafata niciodata. 

Apoi, intr-o zi, aproape fara sa-mi dau seama, m-am auzit pe mine strigand. Un singur tipat de ajutor, dar suficient de disperat incat un ghid al prapastiilor sa ma fi auzit si sa fi venit la crapatura ei. Vedeti voi, ghizii prapastiilor nu pot cobora dupa cei ce cad in prapastii, dar ii pot sustine in urcare. Si asta a facut ghidul pentru mine: mi-a stat alaturi zi de zi (sau noapte de noapte, cum v-am spus, era foarte intuneric si pierdusem notiunea timpului) si m-a incurajat. 

Nu de putine ori, dupa cativa metri de urcare pe peretii abrupti, deznadajduiam, alunecam, si ma trezeam iar in locul din care plecasem. Si-atunci auzeam cuvintele de incurajare si-mi propuneam sa urc din nou a doua zi. Odata, probabil ca sa ma motiveze, ghidul mi-a povestit ca va avea nevoie de mine intr-o buna zi pentru a ajuta alti oameni care sunt in prapastii. Pentru ca, uneori, atunci cand cel cazut aude povestea unui supravietuitor, a cuiva care acum se bucura din nou de lumina si caldura soarelui, gaseste puterea sa creada ca poate iesi din hau. Asa ca ghidul mi-a propus ca atunci cand voi iesi la suprafata, sa merg cu el la buza prapastiilor si sa vorbesc celor de pe fundul lor. 

Imi venea sa rad. In primul rand pentru ca, desi nu voiam s-o spun cu voce tare si sa-l dezamagesc, stiam ca nu voi iesi din prapastia aia niciodata. In al doilea rand, pentru ca ideea ca voi iesi vreodata, ca voi duce din nou o viata normala, cu mers la piata, vacante, lecturi, concerte sau mancat de capsune mi se parea absurda. La fel de absurda cum mi se pare acum o lume in care curg rauri de caramel, copacii sunt din vata de zahar si pietrele sunt bomboane gumate.

Urcatul a durat mai bine de doi ani. Nici nu mai tin minte de cate ori am cazut. Nu mai stiu nici ce m-a motivat sa ma ridic. De cele mai multe ori cred ca a fost vocea surorii mele, Lia. Nici cand am ajuns sus nu tin minte exact. Treptat, ochii mi s-au obisnuit din nou cu lumina si, fara sa-mi dau seama, am iesit din rapa.

Zilele astea mi-am dat seama ca, pentru prima oara dupa mult timp, sunt in siguranta, departe de orice buza de prapastie. Si ca abia acum sunt gata sa merg la cei cazuti in adanc si sa le spun ca da, exista cale de intoarcere. Sa le spun ca nici eu n-am crezut ca pot si totusi am reusit sa urc.

Si sa le mai zic ca, desi stiu ca ii ingrozeste gandul ca odata ajunsi sus trebuie sa dea iar piept cu lumea si ca pot cadea in alte prapastii, nimic nu se compara cu senzatia pe care o vor avea cand se vor uita in jos. Poate prima gura de aer pe care au luat-o cand au venit pe lume. Sa le povestesc cate vise mi s-au indeplinit de cand m-am intors si cate abia astept sa mi se indeplineasca. Si sa le aduc aminte ce buna e placinta cu mere calda sau ce placuta e senzatia talpilor goale in iarba. Atat.   

10 comentarii:

Anonim spunea...

Eu sunt in prapastie. Caderea a inceput acum 3 ani. In urma cu 8 luni am atins fundul ei. De ceva vreme incerc sa urc peretii. Si cad, apoi urc iar...puah. Dar cel putin ma misc! Ce stiu sigur este ca voi ajunge intr-o zi sus numai ca mai dureaza. Acum ma incalzesc doar cu raza ingusta de lumina care patrunde pana la mine. Invat sa traiesc iar, sub alta forma, cu alt eu. Si tu spui ca ai iesit si e lumina sus si placinta si iarba? Sunt diferite fata de cum erau inainte de cadere?

Photography Lady spunea...

superb scris...

Alina spunea...

Un moment mai potrivit pentru postul acesta nici nu se putea :) Eu acum sunt într-o prăpastie și în dimineața asta mi-am găsit curajul să încep să urc.

Cristina spunea...

Cand am citit post-ul tau am trait pentru cateva secunde senzatia ca mi-ai citit jurnalul (pe care am realizat ca de altfel nu-l am) sau m-am confesat tie cand si eu, la randul meu, am fost in prapastie.
Partea trista este ca acum simt din nou ca sunt aproape de a cadea din nou intr-o...alta prapastie. Si stii ce e ciudat? Ca nu mi-e teama, nici nu ma ingrozeste, ci imi da doar o stare de neliniste ca atunci cand stii ca inevitabilul se va produce. Dar am taria si convingerea ca voi cadea si apoi voi iesi (din nou) din aceasta prapastie, si momentul pe care il voi trai cand voi iesi la "lumina"...va fi meritat toate aceste zbateri.

x_choco_z spunea...

esti un bun ghid
si poate ai vrut, ca si noi, multi altii, sa afli "cheia" revenirii din cadere
ca sa detinem un kit de resque
unii ar spune: "to play Jesus, to the lepers in our heads"

inginereste vorbind, nu se obtine amplitudinea maxima fara coborarea precedenta aferenta
..suisuri si coborasuri sufletesti?
energia potentiala se transforma in energie cinetica..
(...)Def: Miscarea oscilatorie armonica este miscarea oscilatorie cu amplitudine liniara si constanta in care acceleratia este proportionala cu elongatia si de semn contrar ei. (...)
dupa cum descrii, pare sa fi fost o parabola si sa nu mai apara pante descendente
esti un bun ghid

Ina spunea...

@Anonim: Gustul nu e diferit. Dar il poti simti din nou. Si app de ceea ce "invat sa traiesc iar", cred ca chestia asta m-a motivat sa urc cel mai tare. Am citit undeva ca exista oameni care nu mai ies din prapastie niciodata. Gandul ca as putea ramane acolo, in starea aia, cativa ani sau zeci de ani m-a panicat si mi-a dat puteri nebanuite. In alta ordine de idei, daca pot sa-ti recomand un ghid bun sau pot sa te ajut cu altceva, te rog scrie-mi. :)

@Stef: Multumesc, draga mea.

@Alina: Stii, intial voiam sa scriu altceva, dar se pare ca exista un motiv pentru orice. Hopa sus si daca ai nevoie de ceva, orice, stii unde ma gasesti. >:D<

@Cristina: Ma bucur mult ca gandesti asa. You're definitely a fighter! :)

x_choco_z,

Multumesc de apreciere, dar nu sunt un ghid. Ca sa fii ghid iti trebuie ani buni de scoala. Sunt doar un supravietuitor al unei caderi. :)

I-Dana spunea...

emotionanta povestea ta. frumoasa si atit de familiara :-)

Anonim spunea...

prapasita in care ma aflu acum se numeste cancer mamar. la doar f*cking 32 de ani. dar nu am de gand sa ma las batuta. ehehei. sa tineti minte. :)

simona.toroscai spunea...

Sunt unele prapastii din care iti pare ca nu mai poti sa iesi. Sau ca ai fi putut, daca ai fi avut la momentul potrivit curajul de a deschide ochii ... dar momentul s-a dus ...
Momentan ma aflu in stadiul "cum am putut ramane atata timp in prapastie ... What was i thinking ... se mai vede iesirea?"

nooneinthenight spunea...

When you're weary, feeling small
When tears are in your eyes,
I will dry them all
I'm on your side
When times get rough
And friends just can't be found

Like a bridge over troubled water
I will lay me down
Like a bridge over troubled water
I will lay me down

When you're down and out
When you're on the street
When evening falls so hard
I will comfort you
I'll take your part
When darkness comes
And pain is all around

Like a bridge over troubled water
I will lay me down
Like a bridge over troubled water
I will lay me down

Sail on silver girl
Sail on by
Your time has come to shine
All your dreams are on their way
See how they shine
When you need a friend
I'm sailing right behind

Like a bridge over troubled water
I will ease your mind
Like a bridge over troubled water
I will ease your mind


http://www.youtube.com/watch?v=mLbOBoa8vD8&feature=related