Dedicatii de carte si povestile din spatele lor

Cand deschid o carte noua, dupa ce ii flutur paginile in dreptul narilor ca sa-i simt aroma (cel care n-are obiceiuri ciudate sa arunce primul hate comment!) citesc dedicatia - uneori cele mai importante randuri ale unei carti - si sa-mi inchipui povestea din spatele ei. 

Majoritatea dedicatiilor scrise de autori sunt cat se poate de explicite "Sotului meu pentru dragostea lui neconditionata" sau chiar "Agentului meu fara de care aceasta carte n-ar fi aparut". Si-apoi sunt acele dedicatii enigmatice, care te lasa doar sa ghicesti povestea lor, relatia dintre autor si persoana careia ii inchina volumul la care a muncit atat. 

Cartea pe care o citesc acum, de exemplu, are urmatoarea dedicatie: "Mirelei, care face cea mai buna cafea din lume. Rasul ei ma topeste." Si n-am putut sa nu zambesc cu gandul la Mirela si la reactia ei cand a citit aceste cuvinte.

Motivul pentru care m-am gandit azi la subiectul asta este acest articol din The Guardian care prezinta cateva dedicatii de carte mai putin conventionale. Dintre cele enumerate in articol si in comentarii, preferatele mele sunt:

- la categoria ahahahaha, cea a scriitorului de SF Michael Moorcock pe romanul The Steel Tsar: "To my creditors, who remain a permanent source of inspiration" si cea a lui Joe Abercrombie, de pe cartea Best Served Cold, catre fiica sa: "For Grace – One day you will read this and be slightly worried"

- la categoria aww: dedicatia de pe The Lion, the Witch and the Wardrobe a lui C.S. Lewis: 

"My dear Lucy,

I wrote this story for you, but when I began it I had not realized that girls grow quicker than books. As a result you are already too old for fairy tales, and by the time it is printed and bound you will be older still. But some day you will be old enough to start reading fairy tales again. You can then take it down from some upper shelf, dust it, and tell me what you think of it. I shall probably be too deaf to hear, and too old to understand a word you say, but I shall still be

your affectionate Godfather,

C. S. LEWIS"

Nu stiu care ar putea fi cea mai celebra dedicatie din lume, dar daca ar trebui sa-mi pariez toti banii pe una, aceea ar fi cea din Micul Print. La categoria cea mai romantica declaratie din lume ar castiga detasat cea a economistului Peter Leeson de pe prima pagina a nu-atat-de-romanticei-sale-carti The Invisible Hook: The Hidden Economics of Pirates, care spunea simplu: "Ania, I love you; will you marry me?" 

Am citit mai demult despre povestea acestei dedicatii si cum Leeson, impreuna cu editorii sai de la Princeton University Press, au facut mari eforturi ca sa pastreze secretul de iubita lui. Dedicatia a aparut pe manuscris abia inainte sa plece la tipar. In prefata, Leeson a explicat: "I hope she says 'yes'. If she doesn't, I might have to turn to sea banditry, which would be tough since I don't know how to sail." Pentru toti romanticii incurabili ca mine, o sa va bucurati sa aflati ca Leeson nu s-a apucat niciodata de navigat.  

Cu toate ca economistul nostru a fost un norocos, exista un risc atunci cand dedici o carte unei mari iubiri sau chiar sotiei. Mai multe despre asta ar putea sa va povesteasca Peter Carey, castigatorul a doua premii Booker, casatorit si divortat intre timp, care le-a cerut editorilor sai sa scoata toate cele 4 dedicatii "with all my love" catre fosta dna Carey, Alison Summers. Singura exceptie - ultimul sau volum, Theft (Furt), pe care troneaza dedicatia: "For Alison Summers: with a sizeable proportion of my cash". 

O delicioasa prezentare a chinurilor prin care trece un autor atunci cand trebuie sa scrie o dedicatie si sa impace pe toata lumea, intr-un articol mai vechi din The Telegraph. Cred ca cel mai precaut si inteligent a fost Jerome K. Jerome, cand si-a dedicat Idle Thoughts of an Idle Fellow pipei sale. ))

Daca v-am deschis apetitul pentru dedicatii si povestile din spatele lor, cred ca n-ar trebui sa ratati cartea Once Again To Zelda: The Stories Behind Literature's Most Intriguing Dedications.  

Eu nu stiu sa am vreo dedicatie preferata. Multe m-au facut sa rad sau m-au emotionat, dar daca mi-au ramas cateva in minte, sunt cele din volumele A Series Of  Unfortunte Events a lui Lemony Snicket (cu care mi-a facut cunostinta Andreea, pe vremea cand eram amandoua studente la Varsovia - ehei, ce vremuri!). Snicket (pe numele sau real Daniel Handler) dedica fiecare carte for Beatrice urmat de un scurt text in care afectiunea se impleteste inconfundabil cu umorul negru. Singurul exemplu pe care il tin minte pe de rost (si sper sa nu ma insel) e: 

For Beatrice
Our love broke my heart,
and stopped yours. 

E randul vostru sa-mi spuneti daca aveti o dedicatie de carte preferata sau ce dedicatii poarta cartile pe care le cititi acum.

Ce-am mai facut off si online

Pe scurt: despre retele sociale care creeaza adictie, adoptii de portelanuri cu poveste, botezuri si teatre in autobuze. 

Dupa cum va povesteam intr-un post scris tarziu in noapte si sters tot atunci,   mi-am facut un cont pe reteaua de microblogging Tumblr. Aveam de gand sa-l si folosesc (de fapt, am vreo 5-6 posturi deja pe el), dar intre timp am descoperit Pinterest and I'm an exclusive kindda girl.  

Pentru cei dintre voi care nu stiu, Pinterest este una dintre cele mai wicked si addictive retele de socializare. Este, practic, varianta virtuala a mood board-ului clasic, de perete (mood board-urile sau inspiration board-urile sunt acele colaje facute pe perete din desene sau texte, menite sa-l inspire pe autor; designerii vestimentari sau de interior le folosesc pentru a-si dezvolta creatiile).

Pe Pinterest iti poti face mai multe astfel de board-uri cu imagini, unde iti poti organiza ideile pentru decorarea noii case, pentru organizarea unei nunti, idei de mancaruri pe care vrei sa le gatesti, haine sau accesorii pe care vrei sa le cumperi, locuri unde vrei sa ajungi, idei de DYI, de cadouri, wish-list-uri etc.

Ca si la Twitter, poti sa "urmaresti" alte persoane si sa te inspiri din recomandarile lor si, ca si la Facebook, poti da like pin-urilor (pozelor) si board-urilor altor persoane. Imi place sa urmaresc tineri designeri sau artisti care-si creeaza board-uri cu lucruri care-i inspira. Imi place, de asemenea, gradul ridicat de utilitate al site-ului. Urmaresc board-ul unui cuplu tanar care se pregateste de nunta la toamna si toate imaginile cu decoratiuni florale, torturi sau accesorii sunt insotite de comentariile prietenilor si rudelor, in special ale celor doua mame-soacre.    

Dar ce-mi place cel mai mult la aceasta retea sociala e caracterul ei pozitiv. Pe Twitter sau pe Facebook te lovesti tot timpul de vesti proaste sau de lucruri negative. Aici sansele ca cineva sa creeze un board cu imagini neplacute sunt minime. Bineinteles, exista comentarii care pot fi negative, dar, per total, domina fluturasii, hainele dragute si apusurile corny.

Ca sa va faceti o idee, asa arata profilul cuiva pe Pinterest:

 *

Nu stiu cati dintre voi ati ajuns pe la Street Delivery in weekendul 10-12 iunie. Ei bine, ca sa recuperez pentru anul trecut, cand ma uitam cu jind la oameni de pe geam, dar nu puteam participa din cauza lucrarii de disertatie, anul asta am fost in fiecare zi pe Arthur Verona. Astfel, intr-una dintre preumblarile mele, am descoperit standul Dupa Excavator.

Dupa Excavator este un ONG care, intr-o prima faza isi propune sa salveze obiecte din urma demolarilor care au loc in zonele istorice din Bucuresti si, intr-o a doua faza, sa creeze o lege menita sa protejeze obiectele valoroase distruse de actiunea buldozerelor. In cuvintele lor: "Dispariţia unei clădiri, a unei străzi, este ireversibilă. Să ne îngrijim ca demolând o casă, să nu ucidem ceva din spiritul oraşului, din spiritul nostru, care se adăpostea între pereţii săi. Iar atunci când decidem să sacrificăm o casă, să salvăm acele elemente ce pot fi recuperate, şi care au o valoare estetică prin ele însele: ornamente, uşi, ancadramente de fereastră, decoraţiuni interioare. Alte ţări au această prevedere inclusă în legislaţia lor de specialitate. În România, şi de noi depinde ca legea să fie amendată în acest sens."

La Street Delivery, cei de la Dupa Excavator au organizat proiectul "Caut proprietar iubitor", prin care doritorii puteau adopta "decoraţii şi obiecte de uz cotidian, frânturi de case şi de lume aruncate, rămase în urma excavatoarelor." 

Isi asteptau proprietari iubitori farfurii de portelan, albume vechi de familie, clante, genti de piele din anii '40-'50, vizoare, viniluri, carti, usi de epoca etc. Pentru ca ceaiul este my love drink, nu m-am putut abtine si am adoptat un minunat ceainic miniatural din portelan de Cehoslovacia, pe care il vedeti in poza de mai jos, si care a fost salvat de pe strada Berzei, din imobilul Bossel, de la etajul 3.

Toti cei care au adoptat obiecte trebuie sa prezinte, in texte, imagini sau colaje povestea obiectului adoptat. Asa ca, foarte curand, voi posta si eu pe blog povestea ceainicului meu, asa cum mi-am imaginat-o.


*

Unul dintre cele mai emotionante momente ale verii (pana acum, sunt pregatita sa fiu surprinsa in continuare ) a fost botezul micutei Maria, pe care, cu permisiunea voastra, o s-o numesc de acum incolo Cea mai frumoasa fetita din lume (pentru ca este, oricine a vazut-o va poate confirma asta). 

Asadar, Cea mai frumoasa fetita din lume a avut cel mai cuminte botez din lume (spre deosebire de baietelul cu care a fost botezata in paralel si care nu a dat dovada de aceeasi delicatete fata de urechile invitatilor). A fost atat de cumintica de parca, asa cum spunea Chris, s-ar boteza in fiecare zi. ))

Din pacate, nu am nicio poza impreuna cu Cea mai frumoasa fetita din lume, pentru ca am evitat s-o iau in brate (prietenii care-mi cunosc indemanarea intr-ale sugarilor stiu de ce), dar am o imagine in care mana mea si manuta ei mica si delicata se intalnesc and I'm gonna share it with you (multumesc pentru poza, Alina! )

* 

Nu in ultimul rand, inainte de plec din Bucuresti am fost la avanpremiera teatrului mobil organizat in Bucuresti de Grolsh, in parteneriat cu lorgean theatre. Este vorba despre 11 piese de teatru (in total 40 de reprezentatii) care se joaca de luni pana sambata, la 19:00 si 20:00, in autobuzul Grolsch (pe traseul Unirii-Romana si retur). 

Piesa la care am fost (impreuna cu mama si prietena mea, Alexandra) a fost Monoloagele Vecinului de/cu Laurentiu Banescu. Noi am ras cam tot timpul performance-ului, asa ca v-o recomand cu caldura. Mai jos, o poza din seara avanpremierei:

Daca vreti sa experimentati si voi o piesa in miscare, consultati programul teatrului Grolsch si rezervati-va un bilet pe pagina de Facebook a ExperimentalistRO pana pe 22 iulie. Vizionare si calatorie placuta!

Doua reviste-experiment ce merita citite vara asta

Prima nu este la primul numar, dar, din multe puncte de vedere a luat-o de la zero. A doua este chiar la numarul zero si este, in mare parte, opera unei singure persoane. De care sunt incredibil de mandra. 

Cum poate ati banuit, prima revista la care ma refer este Tabu, numarul de iulie-august. Coperta arata asa, probabil ati vazut-o deja la chioscurile de ziare:

Este un numar-experiment din mai multe motive: o mare parte din echipa este noua, avem rubrici noi, colegii care se ocupa de foto si design s-au jucat cu layout-ul si pozele si rezultatul este un glam up (noi spunem ca arata mai bine, dar prefer sa aud de la voi daca avem sau nu dreptate).

Nu in ultimul rand, aproape toti cei prezenti in diversele story-uri, interviuri si articole din acest numar sunt oameni care experimenteaza, fie ca este vorba despre experimente muzicale, literare, teatrale sau... sexuale. Mai jos, v-am facut o selectie subiectiva cu cateva dintre cele mai simpatice si interesante articole ale editiei de iulie-august. Daca, dupa ce scanati oferta noastra de subiecte, decideti sa ii dati o sansa numarului nostru de vara si, de ce nu, sa-l inghesuiti in geanta de plaja alaturi de o lectura buna, vom fi cat se poate de bucurosi.   

Iata, deci, care sunt cele 10 motive pentru care Tabu iulie-august este un must-have:

1.  Sa faceti cunostinta cu baietii de la Blue Nipple Boy, noua mea trupa romaneasca preferata. (Daca nu ati ascultat inca Womanman sau Bear Comes Naked, click pe link-uri sa remediati asta). 

2. Sa cunoasteti doua scriitoare, una americana si una romana, care se bucura de succes publicandu-si cartile in format electronic. Una dintre ele a devenit milionara in dolari in mai putin de un an. 

3. Sa aflati cine naiba e Peca. 

4. Sa descoperiti ce gandeste presa straina cand se gandeste la Romania. Colega mea, Andreea, a vorbit cu cativa dintre corespondentii din Romania al celor mai prestigioase publicatii internationale.

5. Sa cititi un delicios interviu cu Cabral, despre impresiile de proaspat insuratel, culese imeditat dupa nunta de noua noastra colega, Ramona. 

6. Sa lasati deoparte prejudecatile si sa cititi ce ne-au povestit cele 3 fete de la dosarul de luna aceasta despre experimentele lor sexuale: girl on girl, threesome si swingers. Sa descoperiti cum le-au schimbat relatiile aceste incercari si, poate, sa va confrunati cu propriile curiozitati si dorinte.

7.  Sa aflati pe ce ape tulburi navigheaza Radu Mazare in materie de femei, intr-un interviu lipsit de inhibitii.

8. Sa va amuzati de pataniile prietenei mele, Oana, in noua rubrica pe care am inaugurat-o, Love Talk. Va astept cu cele mai penibile si amuzante povesti despre intalniri, sex si relatii la ina.hofnar@tabu.ro.

9. Sa o vedeti la rubrica de Fashionista pe Diana Enciu, fiica designerului Eugenia Enciu, fondatoarea revistei online Absolutely Fabulous si una dintre cele mai stylish aparitii din peisajul monden romanesc. 

10. Sa descoperiti pictorialele glam de fashion si beauty si noile rubrici de diete, fitness si retro lifestyle. 

A doua revista despre care va povesteam la inceputul acestui text a fost conceputa si realizata grafic de prietena si fosta mea colega de facultate, Samira. 

Cand Samira m-a rugat sa scriu un text pentru proiectul de revista urbana pe care voia sa-l faca pentru disertatia ei de masterat, recunosc ca nu m-am asteptat sa iasa ceva atat de profi. Layout-ul este foarte fresh, ilustratiile si fotografiile sunt foarte misto, textele sunt faine -  aveti ocazia sa descoperiti cateva locuri noi si interesante din Bucuresti si sa faceti cunostinta cu artisti urbani mai mult sau mai putin cunoscuti. 

Din punctul meu de vedere, revista arata mult mai bine decat multe publicatii care sunt acum pe piata. Dar nu vreau sa ma credeti pe cuvant. Vreau sa rasfoiti Reper, sa aruncati un ochi critic peste ilustratii si texte si, daca va place si vreti s-o felicitati pe Samira, sau aveti sugestii de imbunatatire, sa-i scrieti la samira.natour @ gmail. Sunt convinsa ca se va bucura de feedback-ul vostru.

Samira, ai toata admiratia din partea mea! Felicitari pentru Reper, sa creasca frumos si sa-si ajunga din urma fratii si surorile mai mari intr-ale culturii urbane!   

Partying in style

Daca tot am inceput saptamana cu o confesiune jenanta, am zis sa o continuam in aceeasi nota.   De data aceasta, este vorba despre o poveste care a avut loc in iulie anul trecut si a implicat o nunta, multe coktailuri, rochite colorate si...calarirea unui aligator. 

Dar o mica paranteza inainte. Andressa organizeaza zilele astea un concurs pe blogul ei, al carui premiu consta intr-un telefon HTC Chacha. Pentru a deveni fericitul/fericita lui posesoare, trebuie sa-i lasati un comentariu la acest post, pana pe 7 iulie, si sa raspundeti la intrebarea “Care au fost situatiile cele mai neasteptate in care ai postat pe Facebook sau in care ai avut nevoie de acces rapid la Facebook?”. Cum noi suntem prietene si, deci, nu pot participa la concurs din motive subiective,  o sa va povestesc aici care a fost momentul in care as fi facut pretty much anything sa ma pot conecta la Facebook. 

Dupa cum va povesteam, anul trecut am fost domnisoara de onoare la  - deja - celebra nunta cu scandalul Buchetgate. Many a things happened that night that shall remain unmentioned. Printre altele, se pare ca, la un moment dat, sub influenta sampaniei si a unui pictorial din revista Haper's Bazaar, pe care il vazusem pe tren, in drum spre fericitul eveniment (si in care Naomi Campell poza langa gheparzi, elefanti si crocodili), am convins o parte din the nuptial party ca daca Naomi poate, putem si noi. 

Ca urmare, am purces in numar mare spre peluza restaurantului, unde trona un aligator foarte verosimil. De aici firul s-a cam rupt, dar mi-am spus ca voi reconstitui episodul din fotografii.

Fast forward pana in august, cand, intr-o seara, primesc un telefon de la prietena mea, Alexandra, care, printre hohote de ras imi povesteste ca prietena noastra, Meli (mireasa) pusese pe Facebook fotografiile de la nunta si ca cele in care calaream aligatorul erau priceless. Eram la mare, intr-un hotel din Eforie Nord, fara laptop si fara acces la internet (voiam sa-mi regasesc zen-ul, pacea launtrica, lumina interioara, sa fiu izolata de online-ul consumator de energie inutila bla bla).

Ideea ca pe contul meu de Facebook (facut cu doar o luna in urma) tronau imagini cu mine calare pe aligatori nu ma prea incanta, dar mi-am zis ca nimeni nu e pe Facebook fix in seara aia, la 10, sa le vada si ca a doua zi voi gasi un internet cafe si voi rezolva problema. Cateva minute si cateva mesaje si telefoane primite la prieteni mai tarziu, mi-am dat seama ca ma inselam. Toata lumea era pe Facebook si toata lumea se rostogolea de ras.

Asa ca am facut singurul lucru care mi-a trecut prin cap: am coborat la receptie si am rugat-o pe una dintre receptionere sa ma lase sa-mi verific mailul (ahem, o mica minciuna) doar cateva minute. Fata, foarte amabila, mi-a spus ca in momentul ala ii era imposibil, dar ca dupa 12, cand nu mai soseau clienti si sefa ei pleca la culcare, puteam veni linistita. Asa ca iata-ma facand ture prin camera si butonand impacienta telecomanda, pana s-a facut ora 12 si am putut sa dau remove tag pozelor, cu un sentiment imens de usurare. 

Bineinteles, pozele sunt inca in acel album si mi-e drag sa le privesc, dar unele lucruri le savurezi mai bine daca le pastrezi doar pentru tine, nu-i asa?

Traveling in style

Sambata trecuta eram cu mama la Gara de Nord, ne pregateam sa plecam acasa.

Mama avea un troller multicolor imens, eu un rucsac si o geanta de umar din care se ivea curios capul lui Lily. Dupa ce am cumparat biletele de tren, am mers la Spring Time sa ne luam sandvisuri. Atunci am remarcat ca cei doi barbati din spatele meu de la coada erau extrem de zambitori. Ceea ce mi s-a parut putin suspicios. Oglinda din holul de acasa imi transmisese subtil ca arat ca naiba. Well, de gustibus…

Mai facem cativa pasi si ne oprim la standul cu reviste. Alti tipi, alte zambete cu subinteles. Am inceput sa ma gandesc ca poate rochita mea scurta si inflorata era de vina. La chioscul cu dulciuri, un tip ma rugase chiar s-o iau inaintea lui. Sa nu subestimezi niciodata puterea pe care o rochie scurta inflorata o are asupra barbatilor, mi-am spus eu incantata in gand, hotarata sa maresc colectia de rochii scurte inflorate pe care le detin, imediat ce ajung acasa.

Pe masura ce ne indreptam catre peron, numarul barbatilor care pareau ca ma dezbraca cu privirea a crescut alarmant. Am inceput sa le zambesc inapoi. In fond trebuia sa le arat ca sunt si binecrescuta, nu doar superba si ravasitoare.

Si am tinut-o tot asa cu stima de sine la cote ridicol de ridicate, pana am ajuns pe peron si am decis sa pun gentuta cu Lily jos. Moment in care am dat cu ochii de coapsa mea stanga, care era la fel de goala ca in ziua in care vazusem lumina pentru prima oara, si m-am facut rosie ca sfecla fiarta.

Se pare ca rucsacul agatase rochita si o ridicase pana la brau, unde rochia, la randul ei, se prinsese in…hm…lenjeria intima. Ceea ce eu nu observasem din cauza ca geanta catelului imi bloca vizibilitatea. Asa ca iata-ma, facand parada in mijlocul Garii de Nord, cu rochia prinsa vitejeste in chiloti si cu un zambet larg si relaxat pe fata, de parca tocmai as fi iesit de la o petrecere cu ceai, si nu de pe platourile de filmare a unui film XXX.

Evident, pana a venit trenul, n-am mai facut contact vizual cu nimeni, fiind ocupata sa memorez toate cifrele de pe biletele de tren, sa le ridic la patrat si sa le inmultesc intre ele, cu o abnegatie care ar fi facut-o mandra pe profa mea de mate din liceu.