Doua piese de teatru mai putin obisnuite

Weekendul asta am vazut doua piese de teatru mai putin obisnuite pentru scena din Romania. 

Una in care personajele sunt o gasca de tineri narcomani (cu Paul Ipate si Ioana Blaj, "Paul" si "Cristina" din reclamele Vodafone), si o alta desfasurata la etajul 11 al unei cladiri, in apartamentul 5113.

*

"Asta-i tineretea noastra" (dupa textul "This Is Our Youth" al lui Kenneth Lonergan, jucat pe Broadway cu Matt Damon si Jake Gyllenhaal) am vazut-o sambata, la Godot. 

M-a bucurat mult invitatia Cristinei Bazavan de a asista la primul şnur al piesei (prima repetite cap-coada, cu tot cu lumini, muzica etc.) cu o zi inainte de premiera si nici n-as fi visat ca o voi urmari in compania selecta a trei doamne minunate, dintre care una fiind Ana Ularu (my old highscool crush, remember?).

Piesa asta e o supriza foarte placuta, fie ca iubiti sau urati teatrul.

Tematica e cat se poate de actuala (trei tineri privilegiati, dar dezorientati, fiecare cu problemele lui familiale, cauta solutia la alienarea lor prin droguri, dar incearca cu disperare sa stabileasca relatii cu ceilalti), textul e extrem de viu (senzatia, de multe ori, e cea de sitcom, nu de teatru, iar replicile sunt atat de verosimile, incat chiar si la 16 ani dupa ce au fost scrise si la 30 de ani de la data desfasurarii actiunii, raman perfect valabile pentru un dialog intre tineri de 19-20 de ani), decorurile sunt bestiale (scenografia si afisul sunt opera Anei Ularu) iar actorii sunt foarte, foarte misto si talentati.

Pe Paul Ipate il stiu nu doar din reclamele ce l-au facut simpatic publicului larg, cat mai ales din "Hartia va fi albastra" si "California Dreaming". Stiam ca e un actor foarte bun, dar tot m-a surprins. E atat de fantastic de natural, atat de haios si de energic, ca ai impresia ca, la fel ca personajul lui, a prizat ceva inainte sa urce pe scena. ))

Ioana Blaj e si ea o actrita foarte talentata si mi-as dori mult sa o vad intr-un rol mai ofertant (aici are rol secundar, in timp ce baietii sunt personajele principale).

Pe Conrad Mericoffer nu-l mai vazusem jucand inainte and boy was I in for a real treat! In pofida numelui mai greu de pronuntat, va asigur ca o sa tot auziti de el de acum incolo (daca n-ati facut-o pana acum). 

 

Toti trei erau vizibil emotionati inainte de inceperea repetitiei, dar n-au lasat sa se vada absolut nimic in timpul ei. Banuiesc ca te invata asta la UNATC, dar repetitia n-a fost una lipsita de peripetii. 

Conrad, de exemplu, ne-a povestit ca atunci cand a iesit cateva secunde dupa cortina (ajungand, practic, in geamul cafenelei) a dat peste o scena oribila: un copil tocmai isi sparsese capul, era sange peste tot, lumea tipa, mama si bunica plangeau amandoua etc.). Si-a permis doar cateva secunde de panica si uimire, dupa care s-a intors si si-a dat replica la fix. 

La fel, dupa ce a iesit la un moment dat din scena pe holul cafenelei, o tigancusa s-a tinut scai de el sa-i dea 2 lei. Asta in timp ce el se concentra pe ce replici trebuie sa dea la intoarcerea in scena. Ceva asemanator i s-a intamplat si Ioanei, care a fost intrebata de cineva (care, evident, nu stia ca in interior se juca) daca mai erau bilete la premiera de a doua zi (spectacolul fusese sold out).

Am ras in hohote la piesa, dar m-am si intristat pe alocuri. Si cred ca asta e una dintre calitatile ei: un mix excelent intre umor si sensibilitate. 

Va recomand sa-i dati o sansa lui "Asta-i tineretea noastra" luna viitoare, pe 13 sau pe 27 aprilie, la Godot. Intrarea e 25 de lei, dar energia cu care veti iesi de acolo (va veti amuza din plin, dar va veti si induiosa si veti deveni melancolici) nu o puteti obtine de la un film, oricat de bun. 

*

Al doilea spectacol vazut weekendul asta a fost unul inedit din punct de vedere spatial. Imaginati-va un apartament luxos dintr-un ansamblu rezidential nou, decorat cu mobilier minimalist, dar cu bun gust, cu niste ferestre imense, care ofera o panorama splendida asupra Bucurestiului noaptea.

Si acum imaginati-va cum acest spatiu se transforma incet-incet, prin personajele care il populeaza pe rand, intr-un conac rusesc de secolul XIX. Asta s-a intamplat aseara, in Complexul Orhideea Gardens – Calea Plevnei numărul 145B, etaj 11, apartament 5113.

Am intrat in lumea din "Pescarusul" lui Cehov, privind odata cu personajele pe geam la Podul Basarab si razand in hohote la replica "Uite ce lac frumos". Pentru ca, spre diferenta de variantele clasice ale piesei, aceasta a fost una light, o reinterpretare intr-o nota comica, daca vreti. 

10 studenti la UNATC (dintre care pe Alex Nagy si pe Stefan Pavel i-am mai vazut jucand si m-au cucerit demult) au reusit (ajutati, daca am retinut bine, de Valeria Sitaru si de Vlad Logigan) sa ia un text greoi si sa-l faca simpatic, cald, fara sa cada in ridicol si fara sa-i stirbeasca esenta dramatica. 

De fapt, am vazut multe piese jucate de actori profesionisti care nu se compara cu "Pescarusul" din apartamentul 5113. 

Acestea fiind scrise, va urez o saptamana mai buna decat anterioara si, daca vreti sa-i dati teatrului o sansa in vitorul apropiat, mergeti cu incredere la piesele de mai sus.