duminică, 5 august 2012

Olimpiada de la Londra, intr-o nota mai personala

N-am reusit sa cumparam bilete la Olimpiada. Ne-am intalnit ieri, in schimb, cu parintii unei campioane olimpice. 

***

Ne plimbam aseara prin Leicester Square povestind si razand, cand pe langa noi a trecut o doamna bruneta, imbracata intr-un trening galben cu verde, care ne privea insistent. Am banuit ca avea legatura cu limba romana pe care o vorbeam si care, probabil, i se parea exotica.

Dupa cativa pasi, femeia s-a intors si ne-a intrebat:

-Sunteti romani? Eu sunt matusa Larisei Iordache. 

Mi-a luat cateva secunde sa ma dezmeticesc si sa realizez ca vorbea despre gimnasta Larisa Iordache, Campioada europeana la sol si Vicecampioana la barna. Intre timp, femeia ne daduse fiecaruia cate un port-chei cu un omulet tricolor.

- Felicitari pentru Larisa! Stim ca trece prin momente dificile, dar suntem mandri de ea, ne-am grabit noi sa-i spunem.
- Va multumim mult!, ne-a raspuns ea. Stati sa va fac cunostinta si cu parintii ei!

Femeia s-a indepartat cativa pasi si a chemat o femeie si un barbat, si ei imbracati sportiv. 

- Buna ziua, sunt mama Larisei, s-a prezentat femeia blonda.
- Costel, a adaugat domnul grizonat si ne-a strans mana.

Amandoi zambeau, dar oboseala li se citea in priviri. Am inceput sa povestim, usor stingheriti de neobisnuita intalnire, despre Larisa, gimnastica, Olimpiada.

Adriana, mama Larisei, era vizibil afectata de problemele medicale ale fiicei ei (Larisa sufera de fasciita, o afectiune a membranei care inveleste calcaiul, care se manifesta prin dureri ascutite la nivelul calcaiului), care au facut-o sa se claseze abia pe locul 9 la individual compus si care i-a adus pe ei, de urgenta, la Londra.

Au venit 2.000 de kilometri cu masina, pentru ca n-au mai gasit intr-un termen atat de scurt bilete de avion la preturi accesibile. 


Mi s-a strans inima pentru ingrijorarea si stresul prin care au trecut in ultimele zile, dintre care 4 au fost pe drum. Am incercat, stangace, sa le spun ca accidentat sau nu, copilul lor ramane una dintre cele mai bune 10 gimnaste din lume si asta trebuie sa merite tot efortul.

- Oare?, a intrebat pe un ton amarui mama Larisei. Stiti cate seri n-am mancat si n-am dormit eu de grija ei?
- Si mama nu doarme de multe ori de grija mea si eu nu sunt campioana europeana!, am incercat eu sa destind atmosfera cu o gluma.
- Da, dar daca dumneavoastra va simtiti rau intr-o zi si nu vreti sa mergeti la serviciu, puteti sta acasa. Daca Larisa mea e bolnava sau ranita, trebuie sa mearga la antrenamente, orice ar fi. 

Am tacut, jenata. Mi-am adus aminte ca am citit zilele trecute o declaratie a gimnastei de doar 16 ani, la scurt timp dupa ce fusese facuta publica vestea accidentarii ei (pe care Larisa o tinuse secret fata de antrenori, de frica sa nu i se interzica sa concureze): 

"Sigur că pot, dacă vrei şi îţi doresti, sigur că poţi. Nu mă doare atat de tare încât să nu fac, pot să rezist şi voi rezista, mai ales că ştiu că au nevoie de mine, de aceea strâng din dinţi şi vreau să ajut echipa cât mai bine, să fac cât mai bine exercitiile".


Ca sa schimbam subiectul, care o intrista evident pe doamna Iordache, i-am intrebat daca ne pot ajuta sa cumparam niste bilete, avand in vedere ca pe site-ul oficial nu se mai gaseau. S-au oferit sa ne dea doua bilete la paralele (pe care si ei le cumparasera prin Federatie, cu greu), dar cum noi eram 8 persoane, cu parere de rau, a trebuit sa-i refuzam. 

***

Am urmarit la televizor, de-a lungul anilor, zeci de competitii de gimnastica, dar niciodata nu m-am gandit la parintii gimnastelor care tremura de emotie in fata unor ecrane de televizor. 

Stiu insa ca de acum incolo, ori de cate ori o s-o vad pe Larisa in concurs (si sper sa mai am ocazia), o sa ma gandesc la doamna Adriana si la domnul Costel Iordache. 

Imi pare rau ca n-am apucat sa le spun asta aseara, dar Larisa, prin sacrificiile pe care le face la doar 16 ani, face milioane de oameni sa se simta mandri ca sunt romani. Oameni care, mai ales in ultima perioada, au foarte putine motive de mandrie la capitolul asta. Si asta nu e putin lucru. 

3 comentarii:

Mimoza spunea...

Nu e deloc putin lucru! ci unul enorm, enorm de tot.
simpatica intalnirea :)

culupaprinoras spunea...

Ar trebui ca rubricile de sport din cadrul jurnalelor de stiri sa difuzeze mai des imagini din salile de antrenamente ale fetelor, sa le vada toata lumea cata durere rabda, cate repetitii si cata munca depun. Ca m-am saturat de toate "stirile" din fotbal, de toate detaliile despre nunti sau logodnice si despre povesti care n-au nimic de -a face cu sportul de fapt.
In alta ordine de idei, imi lipsesc foarte mult zilele cand postai mult mai des ...

Degetica spunea...

I-am cunoscut pe parintii Larisei, pe ai Sandrei si pe ai Dianei Bulimar la Bruxelles, la Europene, sunt nite oameni minunati si practic, copiii lor sunt luati de mici pe la loturi, isi vad parintii f rar...sunt niste drame intense in acest sport.