duminică, 30 decembrie 2012

In cautarea eului pierdut

Pentru o persoana care traieste din si pentru scris, vederea mesei pline de foi albe si pixuri n-ar fi trebuit sa-mi provoace un disconfort atat de mare. Dar a facut-o.

-    Aveti fix 1 minut sa scrieti cea mai frumoasa amintire din viata voastra, a spus vocea calma si clara.

Intotdeauna m-au speriat superlativele absolute. Chiar si cele pozitive. Am pus varful pixului pe foaie si m-am fortat sa scriu o litera, oricare. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost un “a”, la fel ca atunci cand esti intrebat “zi-mi un fruct!” si spui, automat “mar”. “A”-ul nu mi-a iesit.

M-am uitat, ca un copil care triseaza, in jur. Toti cei de la masa scriau frenetic. Unii terminasera deja o fraza, altii un paragraf. Mi-am mutat privirea la iPhone-ul setat pe cronometru, pus in mijlocul mesei. 00:45…00:44…00:43…

“Cea mai frumoasa amintire….cea mai frumoasa… mai frumoasa….frumoasa…”. Cuvintele nu reuseau sa capete sens in creierul meu, ca atunci cand iti degera mainile de frig si, desi esti constient ca ai degete, nu le mai simti. 00:37…00:36…00:35…

-    Nu cred ca pot sa scriu, am auzit o voce stinsa. Era vocea mea.
Am simtit o mana asezandu-mi-se bland pe umar.

-    Incearca. Nu te mai uita la ceas. Scrie orice iti vine in minte.

“Orice iti vine in minte”, “orice iti vine in minte”. Nimic nu imi venea in minte. Mintea mea era o camera foto in care bagam si scoteam niste baterii descarcate in speranta ca, cu un ultim efort, aparatul va inregistra un cadru. 00:15…00:14…00:13… Gol.

Am numarat in gand ultimele secunde, cuprinsa de sentimentul de usurare al celui care a inotat impotriva curentului oceanic si acum s-a prins de o geamandura. 00:03…00:02…00:01…00:00.

Pe rand, cei din jur au citit cu voce tare despre cele mai frumoase momente din viata lor. Foaia mea era singura goala.

-    Acum scrieti cea mai trista amintire. Aveti tot un minut.

Ultimele 12 luni mi-au biciuit mintea ca o rafala de ploaie rece.

-    Doar una? Aici cred ca pot sa scriu mai multe, am glumit. Mi-am dat seama ca incercam sa castig cateva secunde in plus inainte sa ma confrunt cu monstrii din dulap.
-    Una e suficienta, mi-a raspuns zambind.

Intr-un limbaj simplu, de elev care abia a deprins alfabetul, am inceput sa scriu. Despre moartea femeii care m-a crescut. Despre durere. Despre vinovatie. Despre golul interior. Literele atarnau caraghios pe foaie, dar atunci cand a sunat alarma iPhone-ului, as mai fi scris inca pe atat.

Am citit, cand mi-a venit randul, cu o voce destul de plata, una dintre cele mai triste amintiri din viata mea. A sunat ca o reteta de placinta. Sau ca o nota dintr-un manual de instructiuni al masinii de spalat. Mi-am dat seama ca aveam dificultati si in a-mi exprima emotiile negative. Macar, spre diferenta de cele pozitive, aici eram in stare sa scriu ceva.

***

Asta s-a intamplat luna asta, la cursul de actorie pe care il urmez. V-am povestit episodul (cu prea mare lux de amanunte, poate) pentru ca mi se pare simptomatic pentru anul pe care l-am avut. Explica, intr-un fel, si absenta mea de pe blog din ultimele luni.

Mereu am scris dintr-un preaplin sufletesc. Preaplin de bucurie, de idei, de entuziasm, chiar si de tristete, care m-a facut sa vreau sa-mi impartasesc trairile. Anul acesta, insa, am trait la limita subzistentei emotionale. De fapt, daca ar exista o agentie guvernamentala care sa ofere ajutor de somaj pentru cei cu o situatie emotionala deplorabila, cred ca m-as fi calificat cu brio. M-am simtit deseori ca pisoiul din desene animate, care astupa cu labutele barajul ce sta sa se surpe in spatele lui, doar pentru a descoperi ca nu-i ajung membrele sa acopere toate crapaturile.

Am vazut ca toata lumea practica zilele astea bilanturile. Pe bloguri, pe Facebook, pe foi de hartie. Carti citite, filme si piese de teatru vazute, albume ascultate, tari vizitate, obiective personale sau profesionale bifate.

Pentru mine, 2012 a fost unul dintre cei mai urati ani. Poate chiar cel mai urat. Am pierdut mama care m-a crescut, omul pe care il iubeam (din fericire nu in acelasi mod), apoi pe mine. Cu prima pierdere n-am reusit inca sa ma impac. A doua a fost dureroasa, dar necesara. A treia, insa, imi da cele mai mari batati de cap.

Nu stiu daca ati rupt vreodata, fara sa vreti, un colier. Mie mi s-a intamplat chiar zilele trecute; in cateva secunde, superbul colier negru s-a desirat, podeaua s-a umplut de margele de diferite dimensiuni si tot ce mi-a ramas in mana a fost  snurul care le tinuse impreuna. Cam asa si cu mine. Am senzatia ca sunt imprastiata in mii de bucati si habar n-am cat imi va lua sa le adun pe toate impreuna. Iar cand o voi face, sunt convinsa ca n-o sa mai arat ca inainte. Ceea ce e normal, banuiesc.

***

La sfarsitul lui decembrie, am raspuns, impreuna cu niste prieteni, unor intrebari din partea celor de la getlokal.ro in legatura cu Craciunul. Daca raspunsurile celorlalti au fost peretele, ale mele au fost, cu siguranta, nuca. Cand ni s-a cerut sa spunem cateva cuvinte care ne sugereaza Craciunul, cu putine exceptii, toata lumea a vorbit despre brad, luminite, cozonaci, Mos Craciun etc. Eu am spus Colebil. Noroc ca au taiat la montaj restul, pentru ca sunt convinsa ca si celelalte cuvinte alese de mine erau la fel de “sarbatoresti”.

Ne-au intrebat si ce ne-am propus pentru 2013. Aici, daca va uitati la filmulet, ati putea crede ca sunt cea mai mare narcisista care a calcat vreodata pe Pamant. Asta deoarece raspunsul meu e “Anul asta, in 2013, mi-am propus sa ma iubesc pe mine”.  Ce a disparut la montaj a fost partea in care povesteam ca, in ultimii 9 ani, am iubit, trup si suflet, diferiti baieti si barbati. Niciodata pe mine. Si ca, din nefericire, am avut mereu nevoie ca cineva sa ma iubeasca si sa ma aprecieze pentru ca si eu sa o fac. Asa cum, la magazin, cand nu ma pot hotara intre doua produse, am nevoie sa apara cineva care sa vrea sa-l ia pe unul dintre ele, ca sa realizez ce-mi doresc cu adevarat. Am mai spus ca de data asta vreau sa pun toate celelalte relatii pe hold si sa ma straduiesc s-o fac sa functioneze pe cea cu mine. Sa fac saltul constient de la a ma tolera, la a ma indragosti de mine (am gasit aici o definitie minunata a indragostirii, apropo de salturi).

Partea cea mai ciudata e ca indisponibilitatea mea emotionala pare sa functioneze ca un magnet pentru barbati. Ceea ce, departe de a-mi satisface orgoliul, imi subliniaza si mai tare slabiciunea. Pentru ca nu mi-as dori nimic mai mult decat sa fiu intr-o relatie cu cineva uimitor, care sa-si asume ingrata sarcina de a ma considera minunata, ca eu sa nu trebuiasca s-o fac.

Asa ca zilele astea sunt ca un copil lasat sa colinde un magazin de dulciuri, stiind ca n-are voie sa atinga nimic. Acadele mari, colorate, imi trimit mesaje care imi fac inima sa-mi bata mai repede, ciocolate apetisante ma suna si ma invita in oras, biscuiti cu umpluturi pufoase imi soptesc cuvintele pe care am nevoie sa le aud si ursuleti gumati imi dau tarcoale. Iar eu, cu lacrimi in ochi, trebuie sa le refuz avansurile si sa le spun ca am glicemia prea mare (ceea ce e adevarat, fir-ar!). Stiu ca e pentru binele meu viitor, dar cum am fost mereu o fata a impulsurilor din prezent, imi va lua o vreme sa ma obisnuiesc cu recent-dobandita mea maturitate.

***

Daca ati ajuns la capatul acestui text mamut, va multumesc pentru rabdare. Banuiesc ca lungimea lui e direct proportionala cu perioada in care n-am mai scris, asa ca sper sa-mi treceti acest mic exces cu vederea. Pe langa indragostirea de mine insami pe care mi-am setat-o ca obiectiv pentru 2013, mi-am propus si sa scriu mai responsabil si mai sustinut, asa ca sper sa ma intalnesc cu voi aici si la anul. Astia putini, dar minunati, care mai sunteti. :-)

Voua, tuturor celor care mi-ati fost alaturi din spatele monitoarelor anul acesta si care mi-ati luminat multe dimineti si seri cu mesajele si mailurile voastre, va doresc un 2013 in care (asa cum spunea unul dintre cele mai frumoase mesaje pe care le-am primit de Craciun) sa gasiti sau sa primiti tot ce va lipseste ca sa fiti fericiti. Mai ales daca acea persoana sunteti chiar voi. ;-) 

20 de comentarii:

mOntecOre spunea...

:)
Pe langa toate trairile astea lumesti far'de care nu se poate, si pe care trebuie sa le ingropam/dezgropam...ma bucur ca esti printre cei care se dezbraca atat de sincer pe un blog ...citit si de cunoscuti, necesita o mare putere...sau e doar dorinta de a te pune la zid si de a reactiona intr-un fel?

Un 2013 matur si cu arome de impulsuri de moment pe care sa le savurezi, mai rar ca ai glicemia mare da?

Ina spunea...

Noi doua suntem pasari de noapte, nu-i asa, Oana? :)

Explozia de sinceritate se datoreaza, probabil, unei abstinente indelungate (numai eu stiu cate posturi mult prea intime am scris si am ingropat in stadiul de draft in ultima vreme), dar si nevoii de a ma justifica, intr-un fel.

Cat despre 2013, sa fie croit sur mesure, pe sufletul fiecaruia. Si o sa fie bine, sunt convinsa. :)

Anonim spunea...

2013 sa iti aduca ceea ce cauti si ceea ce meriti. Te imbratisez cu drag.

Ina spunea...

Anonim, multumesc frumos, sper doar ca "ceea ce meriti" ala n-a fost, de fapt, o injuratura mascata. :)) Glumesc, sa ai un 2013 cat se poate de minunat! :)

Anca spunea...

Unele persoane pleaca din viata noastra doar pentru a face loc altora mai bune, iar unele lucruri se intampla pentru ca asa e viata si n-avem ce face. Cred ca in urma pierderilor pe care le-ai suferit te descurci de minune. Si pun pariu ca toata lumea te considera o persoana speciala cu un suflet mare, iar daca tu nu te vezi asa, se pare ca nu te uiti in oglinzile potrivite.

In 2013 imi doresc ca Ina sa scrie mai des pe Inozza, dar nu pentru ca trebuie, ci pentru ca asa simte ea. Si-ar face bine sa simta!

MissBodescu spunea...

Iti doresc un 2013 ... asa cum ti-l doresti... cu tine, cu liniste, cu soare...

Ina spunea...

@Anca: Esti o raza de soare, ca-ntotdeauna. :) Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si sper sa ti se indeplineasca dorinta pe 2013. ;)

@Diana: Multumesc mult de tot! An nou cu bine si tie! >:D<

Chris spunea...

Stii tu melodia aia a lui Bon Jovi, "if you're ugly, I am ugly too... if you could see yourself the way I do, you'd wish you were as beautiful as you" x

In 2013 iti doresc sa te vezi cu ochii mei! Te iubesc si te imbratisez, colier destramat si curajos! La multi ani!

Ina spunea...

La multi ani, Chris! Te iubesc cat distanta dintre noi doua la patrat! Si inca pe atat. :)

Cristina spunea...

Sa ai un 2013 cu adevarat bun si iti doresc sa reusesti ceea ce ti-ai propus!
Eu sunt una dintre cei care ti-au simtit lipsa pe blog, chiar daca nu ma cunosti ;)

ana spunea...

ina draga, daca 2013 o sa-ti fie sur mesure, nu ma indoiesc ca va fi really something to write about. si sa stii ca rezolutia ta mi se pare excelenta, o s-o adopt si eu :)). hugs si un an minunat sa urmeze >:D<

roberta spunea...

Viata nu e intodeauna fair play cu noi ,nu ne lasa sa ne bucuram prea mult de darurile ei si cum nimic nu e intamplator, ne obliga sa devenim puternici...tu ai un suflet sensibil, frumos ,ai acel sambure de lumina atat de rar azi...iti doresc ca 2013 sa fie pe masura sufletului tau!

Ina spunea...

Multumesc mult, Cristina! Un 2013 grozav si tie! Poate anul asta ne si cunoastem, cine stie? :)

@Ana, darling, from your lips to God's ears. :) Si tu sa ai un 2013 atat de bun, incat, repovestit nepotilor, sa fii banuita de o imaginatie hiper-activa. :)) Big hug!

@Roberta, multumesc mult pentru cuvintele atat de frumoase, draga mea! An nou bun si plin de frumos si tie! :*

MD liniuta C spunea...

Hugs, İna dear!

Anca spunea...

Ina, mie imi place mult de tine, desi nu cred ca ti-am spus-o vreodata. Si imi doresc sa te vezi exact asa cum esti, frumoasa si desteapta, si sa te indragostesti tare de tine. Si-mi mai doresc sa te citesc cat mai des ;)

Sa ai un an minunat. Alaturi de oamenii pentru care contezi cu adevarat :)

Cu drag,
A.

Photography Lady spunea...

Draga Ina,

Iti doresc sa ai un an cat mai bun si in care sa te regasesti si sa poti fi fericita.

Te inteleg perfect, bunica mea imi era omul cel mai apropiat si am fost devastata si pierduta mult timp dupa ce a disparut, incercam sa gasesc si sa incerc sa inlocuiesc in vreun fel (desi imposibil) persoana pierduta, fiindu-mi (ca si tie) imposibil sa vorbesc despre pierderea ei (evenimentul cel mai trist din viata mea pana in prezent).

Te inteleg si te sprijin!

Si sper sa auzim ca ti-ai gasit jumatatea de portocala perfecta( asta suna mult mai bine in spaniola , sa sti!).


Salutari din Norvegia!

Anonim spunea...

Nu-i nevoie sa se aprobe/afiseze comentariu sau nu, actualy as prefera sa nu. Dar sunt sigur ca e una din metodele prin care pot sa iti spun cateva lucruri care cu siguranta sa ajunga sub privirea ta.

Am apucat sa citesc deabea acum postarea ta, pt ca sunt pasager pe blogul tau din cand in cand, chiar daca imi face placere sa vad ca inca exista oameni care pun pasiune si sinceritate in ceea ce scriu.

Iti admir puterea de a trece printr-o serie de momente grele si totusi sa te ridici si sa mergi mai departe, multi nu ar fi putut.

Glicemia mare... ei bine exsita remediu si pt asta ;) iar cel care sa te placa pt cine si cum esti, care sa te sustina in tot ceea ce faci, eu te asigur ca exista, poate ca nu iti da iseama inca sau poate ca nici el nu e constient ca tu esti persoana la caer sa-i ofere tot ce are el de oferit. Keep on it, keep trying o sa il gasesti cu siguranta. Tot ce trebuie sa faci cand apare e sa give him a chance chiar daca nu fix fat-frumos pe un cal alb si e mai grinch pe o bicicleta neagra. Esti fata desteapta si o sa sti ce ai de facut cu el cand o sa apara.
B.T.W. Faptul ca nu mai vrei pe nimeni e incitant si ii atrage pe barbati pt ca se inscrie in ideea aia clasica a fructului oprit.

Momentul cand ai scris pe foaie litera "A" cred ca totusi poti sa il consideri unul din momentele frumoase din viata ta. Ai scris prima litera, ai scris - lucru pe care il faci foarte bine, e amintirea primului tau post scris vreodata, te gandeai tu acum multi ani in clasa I, cand ai scris prima litera, ca vei ajunge sa faci cu atat de multa pasiune?

Colebilul si Trifermentul sunt 2 lucruri care spun nu doar craciun ci si paste sau anul nou sau orice alta sarbatoare la care romanul prefera sa se indoape cu diverse ;). Cred ca ai fost sincera, nimic gresit, doar ca ai ales sa nu cosmetizezi adevarul incat sa arate frumos, ai spus-o asa cum trebuie: scurt, clar si la obiect.

O singura problema am, cum adica anul asta vrei sa ajungi sa te iubesti pe tine, pana acum nu ai facut-o, hmmm eu cred ca in tine sta si asteapta cel mai infocat si pasionat admirator al tau doar ca nu vrei sa recunosti asta, si nu, asta nu te-ar face narcisista.

2013 o sa fie un an ok. A venit, sta putin si apoi trece, pot baga mana-n foc ca la cum te stiu/vad eu pe tin din ceea ce scri o sa ai parte de ceea ce iti doresti si ceva in plus peste. Tine minte un singur lucru: nu renunta! la nimic din ceea ce iti propui si la nimic din ceea ce ti-ar face placere/ oferi o stare de bine.

Nu stiu daca te ajuta/consoleaza/deranjeaza ce zic eu aici. probabil ca daca ai vrea ai reusi sa ma identifici ca persoana fizica si ai putea sa imi pui piedica pe strada. Dar minimiza riscul de a-mi jdreli fata am sa postez anonimatul. Pana la urma sunt doar o persoana care vrea sa iti trasmita ceva nu are relevanta cine sunt nu crezi?

infit spunea...

la un concurs de matematica din timpul liceului, mi-a ighetat mintea complet! spre rusinea mea, cu foaia in fata, ma chinuiam sa adun 2+2, si tot nu stiam rezultatul... eu fiind olimpica la matematica... cred ca daca ma intrebai cum ma cheama, nici asta nu stiam. acum cativa ani, am participat la cross. nu stiu ce s-a intamplat, dar nu puteam alerga, era ca si cum nu stiam sa alerg, ca intr-un vis, cand vrei sa alergi si de fapt mergi in reluare, simti ca te trage cineva de haine si te chinui sa inaintezi! sunt momente in viata cand parca iti ingheata mintea, corpul... momente neplacute in viata sunt multe,dar mai multe sunt cele placute. raul nu trece niciodata neobservat, de aia tii minte cu lux de amanunt tot raul pe care l-ai intampinat. e bine sa incerci sa uiti raul si sa dai mai multa importanta binelui...

Irina Alexandra spunea...

Mai știi cum scriam când eram mici în oracole...”Idem”? (fără să știm prea bine ce-nseamnă). Atunci să știi că mai e una ca tine pe-aici. Fără unul dintre oamenii care-a crescut-o, fără omul pe care-l iubea, fără ea, cu magnet pentru sexul masculin (activat fără voie), cu indisponibilitate emoțională (tot fără voie), cu dorințe de mai bine și niciun răspuns. Egoism din plin, dar deocamdată numai pe lista de obiective, pentru că primele 17 zile ale lui 2013 sunt la fel de proaste și de neimportante. IDEM și îmbrățișări.

Ina spunea...

@Anca, si mie imi place mult de tine. :) Si iti multumesc din suflet pentru complimentele incredibile! O sa ma straduiesc sa-ti dau material de lectura anul asta.

@Stefania: ce dragut suna aia cu portocala. Imi plac portocalele. :) Te imbratisez!

@Anonim: Multumesc mult pentru gandurile si cuvintele frumoase. :)

@infit: "sa incerci sa uiti raul si sa dai mai multa importanta binelui" - excelent sfat! Multumesc. :)

@Irina Alexandra: O sa fie bine. Stiu asta. La finele lui 2013 sa te intorci aici sa-mi spui toate lucrurile fantastice care ti s-au intamplat, bine? :) Imbratisari!