In limba japoneza exista un concept superb si, bineinteles, intraductibil, care se numeste koi no yokan.
Koi no yokan defineste sentimentul pe care il ai atunci cand intalnesti pe cineva si stii ca va veti indragosti unul de celalalt. Ideea este diferita de coup de foudre-ul francezilor, deoarece koi no yokan nu presupune inca existenta unui sentiment, ci doar constientizarea faptului ca, la un moment dat, inevitabil, veti trai o poveste de dragoste.
Daca vi s-a intamplat sa intalniti pe cineva si sa simtiti ca persoana respectiva va reprezenta un capitol important in viata voastra, stiti la ce ma refer.
Incepeti sa va cunoasteti mai bine si numarul paginilor pe care il acorzi respectivei persoane in viata ta creste. Dintr-o data, esti convins ca nu e doar un capitol, ca poate fi un intreg volum. Poate chiar o trilogie, cine stie?
Arunci un ochi catre biblioteca si iti dai seama ca nu ai suficient loc. Dupa primele intalniri, cand incepeti sa va completati unul altuia ideile si glumele proaste, eliberezi un intreg raft. Dupa primul sarut, un Koh-i-Noor al saruturilor, mai eliberezi cateva rafturi. Te uiti acum la biblioteca pe jumatate goala si tremuri de nerabdare la gandul povestilor si cartilor noi cu care vei umple acel spatiu.
Dupa un timp, din motive care nici nu mai conteaza, persoana respectiva dispare din viata ta. Mergi la biblioteca si te uiti la rafturile goale. Nu e nicio carte noua pe ele. Nici macar o brosura sau un pliant. Tot ce a ramas in urma lui e un post-it.
Initial te intristezi, apoi te infurii, apoi incepi sa razi. Nu e vina omului respectiv. Asta e tot ce a putut fi pentru tine: un post-it. E vina ta, in schimb. Pentru ca, fara sa-l cunosti cu adevarat, ai vrut sa crezi ca e “In cautarea timpului pierdut”, mamutul de 7 volume al lui Proust, varianta cu prefata, postfata si note de subsol ale traducatorului.
Am inceput aceasta poveste cu o sintagma japoneza intraductibila si o voi incheia la fel. Pentru ca cei care au inventat arta ceaiului au mai creat un concept de o simplitate aparenta: wabi-sabi. Derivat din invataturile budiste, wabi-sabi se refera la gasirea perfectiunii si a frumusetii in mijlocul imperfectiunii.
“Wabi-sabi is the Japanese art of finding beauty in imperfection (…) It celebrates cracks and crevices and all the other marks that time, weather, and loving leave behind”, a explicat un arhitect japonez intr-un eseu.
Te uiti la post-it si zambesti. Iti aminteste de un moment absolut magic care a existat in mijlocul acestei relatii efemere si imperfecte. Si asta e tot ce conteaza, de fapt.
12 comentarii:
Multumesc ca mai scrii din cand in cand :) Ca de obicei e o reala placere sa te citesc, mai ales acum cand tocmai ce ma uitam prin 'biblioteca' si nu imi placea in mod deosebit ceea ce vedeam.
Daca tin bine minte din ani trecuti se apropie ziua ta asa ca permite-mi sa iti urez 'La multi ani' chiar daca un pic inainte de vreme.
Multumesc, Alex! Si pentru urare, si pentru cuvintele atat de frumoase. Au ajuns la fix. :)
DOAMNE !! Ce frumos !! ce ma bucur ca te-am descoperit !!
Frumoasa povestioara. Doua intrebari am pentru tine domnisoara draga:
1. Ce faci daca in timp ce iti umpli rafturile cu volum dupa volum realizezi ca te complaci intr-un roman cu gust amar pe care nu prea mai vrei sa il citesti? Sau daca in timp ce pui cuvant dupa cuvant in romanul tau frumos descoperi ca co-autorul vreau sau si mai rau deja scrie un alt roman, fie el mai bun sau mai prost, in care nu esti si tu cooptata?
2. Chiar si cu un post-it ramas pe raftul gol iti pare rau ca ai adaugat cateva volume bune sau o brosurica pe rafturile tale?
B. T. W. In romanul tau ine joqca rol principal? Autorul sau co-autorul?
All in all trebuie sa recunoastem ca e placut atunci cand volumele sunt scrise in doi.
Semnez,
Acelasi admirator "fara ceara"
Anonim
@Loredana: Esti foarte draguta, iti multumesc pentru apreciere si, mai ales, pentru entuziasm. :)
@Anonim: esti de o subtilitate rara. :)
Observ ca ai scapat un verb la persoana I in comentariu, imi place implicarea asta emotionala a cititorilor mei, ahahahaha!
Aproape la fel de mult pe cat imi plac oamenii care au tupeul sa imi spuna lucrurile in fata, fara sa se ascunda sub paturica calduta a anonimatului. :)
touché
Bine ai revenit,Ina!
Multumesc, Roberta! :)
Great post, cum s-ar zice!
Chiar m-am chinuit in ultima perioada sa explic ce-am simtit cand l-am cunoscut si cand la final venea "aha, deci a fost dragoste la prima vedere".. la care eu "nu, nu tocmai, ci asa, we clicked... stiam ca va duce undeva". Inucel, must write an email. Adinoi
@Mihaela, multumesc! :)
@Adinoi: Asteeeeeeept! :D
Te uiti la post-it si zambesti. Iti aminteste de un moment absolut magic care a existat in mijlocul acestei relatii efemere si imperfecte. Si asta e tot ce conteaza, de fapt.
as vrea sa cred si sa simt asta :)
Trimiteți un comentariu