Inozza

Inimi…împietrite

Azi am vizitat Biserica “Sfânta Cruce” din Varşovia, faimoasă pentru faptul că adăposteşte inima compozitorului Frederik Chopin. Clădirea, ca şi decoraţiile interioare, mi-a adus aminte de Biserica “Sfânta Maria” din Cracovia. Pereţi foarte albi, altar impozant şi aurit, icoane care acoperă un perete întreg.

Aşteptam curioasă să văd cum arată urna care conţinea inima lui Chopin. Aurită şi ea? De marmură? De bronz? Cu un citat din testamentul lui dedesubt? Apropo de testament, eu încă am o mare reţinere. Am înţeles că acolo, Chopin a specificat că vrea ca inima lui să fie dusă în Polonia. Dar dacă a spus omul ceva de genul .” Chiar şi după moartea mea, inima mea va rămâne mereu în frumoasa Polonie”, şi polonezii- ţup! s-au grăbit să-i mute cordul? Sau dacă a spus :” După ce mor, duceţi-mi inima în Polonia.”, ştiut fiind faptul că (să zicem) îi spunea pianului “inima mea!”, şi polonezii- ţup! au sărit să –i scoată corasonul? Întreb şi eu.

Am rămas şocată când mi s-a arătat o coloană foarte mare (ca diametru), pe care era o placă memorială cu portretul lui Chopin. Da! Oricât de bolnav ar suna, polonezii i-au zidit inima în interiorul peretelui! Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit, pe alte asemenea coloane sau pe pereţi, plăci memoriale asemănătoare, bineînţeles cu alte nume. Am aflat, cu această ocazie, că, din metru în metru, în interiorul zidurilor edificiului, “plutesc” în formol multe inimi celebre. Am trecut pe lângă cea a scriitorului polonez laureat cu Nobel, Raymonta.

Poate Chopin cu dorinţa lui neobişnuită a fost un trend-setter. Poate lumea s-a gândit, pur şi simplu, să nu-l lase singur. Oricare ar fi motivul, “Sfânta Cruce” e un loc foarte…inimos.