Inozza

Politeţe

Mă enervează până la disperare cei care, în tramvaie, metrouri sau autobuze, cu cel mai indiferent aer din lume, se binoclează la revista sau ziarul din mâna ta. Şi atunci când, mărinimos, întinzi ziarul şi înspre ei, se arată ofensaţi. Nu, nu ei erau cei care se girăfeau adineaori în foaia ta.

Eu recunosc deschis că mă mai atrage privirea şi înspre ziarele altor oameni. Dar dacă mă uit peste umărul lor, mă uit drept şi fără reţineri, nu ca un hoţ de cai. Bineînţeles, nu mă apropii de sfera lor intimă, ci mă menţin în cea personală. Cu toate acestea, nu mi s-a întâmplat niciodată să-mi întindă vreunul ziarul. Până azi.

Eram în 22, alături de un domn cu o imensă căciulă rusească , şi mă uitam la revista din mâna lui. La un moment-dat, a ridicat privirea. I-am zâmbit. Şi mi-a spus ceva (orice mi se spune în poloneză e “ceva”), după care mi-a întins revista. Nu-mi venea să cred. Oare cum se spune în poloneză “Mă uitam doar la poze?”