Inozza

What we are made of

Cand intri pentru prima data in camera unui om, incerci sa cuprinzi cu vederea (cat mai politicos si intamplator posibil) obiectele ce compun incaperea, pentru a ghici cu cine ai de-a face. Daca are o colectie, si mai ales una clasica, gen timbre, papusi de portelan sau benzi desenate, o mare parte din eforturi iti sunt scutite. Dar prea putini oameni mai colectioneaza cu adevarat obiecte in ziua de azi (si nu, aici nu sunt incluse jucariile de plus sau cartile, astea nu sunt colectii), asa ca ne paste ceva treaba daca vrem sa decodificam cat mai repede posesorul habitatului. Vom incerca, asadar, din cele cateva carti, poze, recipiente de tot felul si mici suveniruri sa trasam o personalitate, un caracter, cu alte cuvinte, sa ne dam seama what he or she is made of.

Cand intri pentru prima data in camera mea, presupun ca nimic nu iti sare in ochi suficient de repede incat sa intuiesti cu cine ai de-a face. Cele cateva carti aruncate pe noptiera iti vor spune ca imi place sa citesc, dar, fara indoiala, diversitatea prea mare a autorilor te va bulversa si ma va caracteriza drept o nehotarata (chick-lit meets proza suprarealista, meets pop culture, meets clasicism francez, meets literatura pentru copiii). Teancurile de reviste glossy pot fi, de asemenea, inselatoare. M-ar putea caracteriza drept o mare amatoare a genului, pe cand eu le-am cumparat doar pentru a ma documenta atunci cand eram in cautarea unui job nou. Nici cutia cu stelute fluorescente si planete nu iti va spune adevarata ei poveste, anume ca nici pana in ziua de azi nu mi-am facut timp sa le lipesc pe tavan. Obiectele mele, in sine, sunt mute. Foarte multe nu spun nimic despre mine (mai degaraba ordinea in care le-am aranjat o face).

Si totusi, singurul lucru care tipa in gura mare pana si cele mai intime ganduri si sentimente ale mele, e complet trecut cu vederea de vizitatorii mei, la o prima intalnire. Bineinteles, este mangaiat, ciufulit, si uneori recompensat cu un morcov, dar nimeni nu se uita suficient la Minny pentru a afla ceva despre mine. Odata ce curiozitatea pentru urecheat le este satisfacuta, oamenii isi plimba privirea peste fardurile mele, peste putinele jucarii pe care le-am carat dupa mine, peste zecii de trandafiri uscati pe care ii pastrez pe dulap sau peste gentile de pe taburet, pentru a afla despre mine mai mult decat le spun eu in cuvinte.

Pana acum ceva vreme, nu am realizat cat de mult te tradeaza animalul de companie pe care ti l-ai ales. Cum, la un nivel subconstient, l-ai ales pentru ca semanati atat de bine. Intotdeuna am crezut ca l-am cumparat pe Minny pur si simplu pentru ca m-am indragostit de el pe loc, desi plecasem de acasa cu gandul sa-mi iau o pereche noua de balerini. Nu este tocmai adevarat. Minny a venit pe un fond acut de singuratate, si a ajuns sa fie un iepuras, si nu o chinchilla sau un canar, pentru ca de el aveam eu nevoie.

Minny ma irita pentru ca, atunci cand afara tuna, se retrage in coltul lui si tremura speriat. Minny ma irita pentru ca roade cabluri si distruge electrocasnice, fara sa aiba nici cea mai mica idee de prostiile pe care le face. Minny ma irita pentru ca atunci cand face cunostinta cu cineva strain, ii bate inima ca la un nebun. Minny ma irita pentru ca nu poate sa spuna niciodata daca ceva nu e bine cu el. Minny ma irita pentru ca ii e frica de inaltime, si atunci cand il las pe bancuta de pe balcon, nu se misca nici un centimetru de teama sa nu cada. Minny ma irita pentru ca se adapteaza foarte greu la nou. Cand ii schimb alimentatia, de exemplu, vreo 2 zile mananca cat o vrabiuta, pana se obisnuieste cu ideea. Minny ma enerveaza la culme pentru ca e un lacom. Pofteste la tot ce manac eu si baga in el ca intr-un azil chipsuri si struguri si ciocolata si alune. Minny mi-e antipatic pentru ca are accente de nebunie cand sare ca un cangur, care alterneaza cu momente de depresie in care sta dupa usa si linge podeaua. Minny ma calca pe nervi pentru ca, din cand in cand, se ascunde de restul lumii, sub pat, in praf, si trebuie sa-l fortez cu mopul sa ias de acolo. Minny ma irita pentru ca ochii lui au, de prea multe ori, aceeasi expresie.

Dar, cel mai tare, Minny ma irita pentru ca in el ma regasesc. Cu toanele si fricile, si poftele, si mofturile mele. Aproape ca nu vreau sa ma uit inspre el cand realizez ce multe ne leaga. Singura diferenta, poate, e ca atunci cand tuna si amandoi tremuram, eu il iau in brate. Pentru ca unul dintre noi trebuie s-o faca.