luni, 6 aprilie 2009

Wind of change

Lectura mea de weekendul ăsta, Triumful prostiei de Belinda Cannone, mi-a confirmat niște gânduri pe care le țeseam de mult timp.

Dintotdeauna am apărat blogul personal, ca formă de comunicare cu ceilalți, ca modalitate de exprimare a sinelui, ca mijloc de creare de conținut. Mi-au displăcut mereu cei care fac generalizări gratuite și care consideră că toți bloggerii nu sunt decât niște ahtiați după atenție și cele 15 minute de glorie. De asemenea, am în continuare foarte puțin respect pentru persoane precum Marius Tucă, care jignește la grămadă bloggerii în texte care denotă o îngustime de minte rară și, cel mai probabil, un început de sindrom Tourette (textul cu bloggerii-râme aici, cel cu bloggerii-onaniști dincoace, în caz că nu le știți deja). Nu e mai puțin adevărat că blogroll-ul meu conține doar bloguri personale (bine, cu excepția lui Vlad Petreanu, care e personalo-jurnalistic), pentru că sunt blogurile pe care le citesc cu cea mai mare plăcere. Și sper să continuu să fac asta multă vreme de acum încolo.

Schimbarea de macaz aș vrea să se petreacă în ceea ce privește propriul meu blog. Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să vă spun, iată fragmentul din eseul-roman al Belindei Cannone care a rezonat cu gândul pe care îl nutream:

„Frankfurt descrie prostia mecanismului care constă în a estima că, deoarece crede că nu poate identifica nicio esență a lucrurilor, individul încearcă să fie fidel propriei sale naturi. În fond, se trece atunci de la relativism la cultul lui eu-și-doar-eu. Căci această natură proprie, acest sine însuși, nu-i așa, cum ar putea fi el perceput și descris dacă nu suntem în stare nici măcar să concepem și să definim ceea ce ne înconjoară? Știu că nu prea sunteți amatori de romane, Gulliver și cu tine, dar romanul este un observator foarte sigur al epocii și vă garantez că producția actuală nu contenește să ilustreze această domnie a individului minimal bun doar să vorbească despre el însuși. Mă întreb dacă tele-realitatea, felurite ședințe de confesiune sub toate formele ei, în fine, această manie a exhibiției nu este exact rezultatul relativismului. Dacă realul este inaccesibil, atunci realitatea nu e decât un punct de vedere, nu e decât ceea ce eu-și-doar-eu vede și zice în legatură cu ea, iar prostia contemporană a ajuns repede să afirme că, vorbind despre lucruri, nu se vorbește decât despre sine – deci mai bine să se vorbească despre sine. ”


Nu sunt o persoană narcisistă (dimpotrivă, din păcate). Singura explicație care îmi vine în minte dacă ar fi să lămuresc caracterul auto-referențial și profund personal al blogului meu este faptul că am conceput blogul ca pe un instrument de comunicare cu prietenii și am păstrat tonul familiar și abordarea apropiată chiar și atunci când numărul prietenilor s-a înmulțit (apropo de asta, dacă Andra mai bântuie pe aici, e rugată să dea un semn, you are being terribly missed >:D< ). Asta ca să nu mai spun nimic de faptul că sunt cunoscută ca o comunicatoare (a se citi moară stricată) notorie.


Astfel a rezultat un blog (uneori prea) personal, de care m-am atașat în timp, pentru că mi-a facilitat legătură cu oameni, evenimente și idei noi. Nu regret (aproape :D) nimic din ce am scris aici (sau ce regret am și șters deja, ca să fiu politically correct :)) ) și mă bucur din plin de toți oamenii și de toate lucrurile minunate care au venit în viața mea via blog. Daaaar (pentru că toată construcția textului de mai sus converge către un dar, nu-i așa? :P) simt că a venitul momentul ca blogul să devină mai puțin auto-referențial. Un fel de personal, dar nici chiar așa, dacă vreți. :))


Voi continua să povestesc întâmplări a căror martoră sunt (în măsura în care ele mă ajută să make a point), să scriu despre lecturi/filme/piese/locuri/oameni cu care am intrat în contact și care mi-au creat o anumită stare de spirit, dar vor dispărea însemnările din jurnalul lui Bridget Jones (dormit în baie, damage control, mers la saloane cosmetice, interviuri ratate etc.) poveștile despre bad dates, ex, current & future boyfrienzi, mici bucurii sau drame personale etc. Cu alte cuvinte, textele vor păstra amprenta și comentariile mele, dar vor fi mult mai puțin confesionale. Asta cu excepția a două posturi pe care le-am promis deja și pe care le voi scrie în aceeași notă de jurnal cum am scris-o și pe prima din respectiva serie.



Desigur, îmi rezerv dreptul să mă răzgândesc oricând. ;)

22 de comentarii:

Jorjel spunea...

Nota finala e de baza. Nu ca nu ne-ar face placere sa citim parerea ta despre criza economica, nikita si naomi sau asuprirea Tibetului de catre China, dar parca tot mai frumos e sa citesti si despre altcineva care s-a incuiat in baie, care a aruncat o replica aiurea la un interviu ori a purtat un articol de vestimentatie sau accesoriu (spre exemplu, o fandacsie) ce intra in categoria "not", dupa cum si-a dat seama mai tarziu.

Acestea fiind spuse, multe "succesuri"!

P.S.: Mi-am schimbat si eu tema la blog, nu e mai smooth asta noua? (da, da, stiu ca nimeni de aici nu imi viziteaza si imi citeste blogul, dar trebuia sa ma laud si eu undeva, nu? :)) )

Ina spunea...

Jorjel,

O sa mai curga multa apa pe Dambovita pana sa scriu eu despre Nikita si Naomi (Naomi stiu ca e transexual sau ceva de genul, de Nikita am auzit numai ca personaj intr-un action movie). Si nu, faptul ca renunt la scrierea de tip confesional nu inseamna ca ma erijez intr-un analist economic sau politic. :)

Cat despre noua ta tema, e foarte prietenoasa cu retina. :) Ti-am lasat si un comment, astept doar sa-ti misti fundul lenes la calculator. Si da, cred in minuni. :))

Jorjel spunea...

Multumesc, Ina! >:D< Si speram eu ca mesajele personalizate sa aiba mai mult efect decat cele clasice pentru impresie... :P Si da, minunea s-a realizat destul de repede, actually!

Si nici nu stii cat ma bucura faptul ca nu ai auzit de Nikita sau Naomi. "Dar vai, ce cucui mare are, domnu' Dan! Sufletul meu, inima mea, nu mai plange!"

ChloeOnHeels spunea...

Discutabil...nikita e quite a girl. Oamenii care ii confunda pe Brancusi si Brancoveanu sunt...erm...well,sunt.Adica din pacate exista.Si Nikita e printre ei. :-"
Si totusi,eu sper sa ne mai povestesti din cand in cand franturi din viata ta[adica din "foarte"viata ta:P], nu sa le pastrezi intr-un jurnal clandestin precum Alba-ca-Zapada.Adica sper sa nu fie asta finalul-"And she lived happily ever after."Well,adica sper sa fi fericita :D ,dar sa nu fie asta finalul. You get my point. :D

Leah Lusch spunea...

Eu sper sa te razgandesti, imi plac la nebunie posturile din seria "Bridget Jones".

Anonim spunea...

Tocmai aceste lucruri personale povestite in propria maniera atrag cititorii catre bloguri si fac diferenta intre un blog si altul...asa pareri despre tot felul de evenimente/filme/carti se gasesc oriunde...eu sper sa te razgandesti deoarece, in opinia mea, frumusetea unui blog reiese din tot felul de chestii marunte si mai ales normale din viata de zi cu zi, asupra carora autorul isi pune amprenta...si e f fun sa poti spune " ah, asa as fi facut si eu in situatia asta/ ce idee buna, nici nu ma gandisem..." deci te rog, fii in continuare naturala si spontana...keep up the good work!cu drag, Simona

Ina spunea...

ChloeOnHeels,

"Jurnal clandestin precum Alba-ca-Zapada" - priceless! =)) Si da, am inteles ce vrei sa spui. Si nu, I won't go all underground on you. :))

Leah Lusch,

Mersi (cred) :) Si mie imi face placere sa povestesc chestiile jenibile care mi se intampla, dar uneori cred ca exagerez cu sinceritatea :)

Simona,

Da, inteleg perfect ce spui si sunt de acord cu tine. Si eu citesc blogurile personale din exact aceleasi motive ca cele enumerate de tine. Si nu spuneam ca voi fi mai putin naturala sau spontana, ci ca o sa ma mai cenzurez putin la detaliile foarte personale. Pentru ca tocmai tonul asta ultra-confesional ma impiedica sa trec blogul din nou pe public. Unoeri ma simt foarte vulnerabila, dar uit ca eu ma aduc in postura asta. :)

Cristina spunea...

Ah, cand am aterizat si eu din nou pe taramul Inozza se introduc reforme :(

M-am "updatat" citind din septembrie 2008 pana in aprilie 2009 toate posturile plus commenturi si pot spune ca a fost ca intr-un roller coaster (desi nu am experimentat unul, but just guessing), o lectura foarte placuta si revigoranta. :D

andrei spunea...

Asa... Sa incep cu un vot negativ reformei acestui blog si, ca citior ocazional, chiar ma simt indreptatit sa il dau. Si asta nu pentru ca as fi un foarte mare fan al accesoriilor feminine, al cainilor chihuahua sau al dietelor de tot felul, dar cand postul preferat (dormitul in baie) e pe cale de disparitie nu prea am cum sa nu ma opun.
Si inca ceva, riscul de a ajunge vulnerabila ar trebui sa ti-l asumi daca nu ai facut-o inca de la inceput. De aceea unii scriu si alti nu.

Ina spunea...

Cristina,

Ma bucur ca ti-a placut ce ai citit :) Chiar ma intrebam daca un cititor nou-venit (adica dupa trecerea in privat)ar observa vreo modificare in scriitura, in stil etc. Dar sunt linistita daca nu te-a dezamagit lectura :)

Andrei,

Ma mira atitudinea asta vehementa tocmai la tine, care n-ai fost de acord cu scrisul meu pe blog in primul rand :P

byubay spunea...

A cata oara este cand schimbi directia blogului? Si cand te-ai hotarat sa limitezi accesul la blog, tot o schimbare de directie a fost.

Eu nu am nimic impotriva lor. Zici ca schimbi felul in care scrii, faci asta cateva zile si apoi te intorci la cum a fost inainte.

Poti sa povestesti si despre papadii pe campurile Marocului, atata timp cat o faci in stilul tau unic si personal. Dar posturile pe care vrei sa le elimini erau cele care te apropiau cel mai mult de cititori.

andru spunea...

Inozza scrie, eu citesc. Ca pe vremuri...

Cu sau fara postarile mai "personale", cred ca personajul tau e oricum destul de puternic. Eu fac cumva (nu intreba cum!) distinctia intre Ina si Inozza. Chiar, cum fac, doar n-am mai vazut-o pe Ina de... ??!!

Jorjel spunea...

Brr, vantul care bate prin oras, sau cel care bate pe aici, e al schimbarii? Ori ti-a zburat cheful de scris?

Andra spunea...

Mereu mi-am imaginat cum Ina scrie elegant, ordonat si curajos articole despre jobul ei, cum face recenzii de carte, cum dezbate subiecte classy si sofisticate, sau cum ii spune lui ALS ca este "so passé".

Pe Inozza o vedeam scriind in pat, in pijamale, in timp ce Lily Allen ii roade sosetele colorate. Inozza ne scrie despre aventurile ei, despre catei care aduc multa fericire si ne marturiseste benevol stangaciile ei. Inozza scrie de pe un laptop roz, sau scrie cu un pix cu maimutoi pufosi in capat, pe caiete colorate pe marginea carora stau insirate smiley-uri sau bezele de copii. Oare asta sa fie secretul pentru care Inozza e mereu atat de vesela si optimista…?

In ciuda acestei diferente intre cele 2 autoare ale blogului, nu pot spune ca am o preferinta. Sunt foarte speciale si talentate, amandoua. Pentru a povesti ce scriu ele in cateva randuri e nevoie de ore intregi...

Dar pe de alta parte, suntem doar niste musafiri in ograda asta inozzica. Venim sa ne infruptam din bucatele puse pe masa de gazde, sa ne bucuram ochii cu dansurile lor, sau sa ne mai alinam din singuratate. De cele mai multe ori nici macar nu spunem "sarut mana pentru masa", ba cateodata chiar criticam dur mancarea, desi inainte am servit portii duble. Si totusi, gazdele ne primesc bucuroase si data urmatoare.

Astea ar fi doar cateva din motivele pentru care mi-ar parea rau daca ar disparea una din ele. Este adevarat ca oricine are nevoie de un spatiu al lui, in care sa fie doar el cu gandurile sale, peste care sa nu isi dea nimeni cu parerea. Avem dreptul la intimitate. Exista si aceia care au adunat suficient de multi oaspeti in ograda incat acum isi doresc sa faca lumea mai frumoasa, impartasind ganduri bune cu speranta ca acestea vor fi date mai departe de oaspeti, oaspetilor lor… Nu putem decide noi ce sa faca stapanul in casa lui. Vom pleca, umil, capul, vom accepta scenariul si vom reveni cu drag, caci aici mancarea e buna, povestile sunt frumoase si compania e selecta.

P.S. Cu siguranta sunt mai multe Andra care bantuie pe-aici, si din toata gramada nu sunt eu cea vizata in articol. Dar mi-am adus aminte ca n-am mai dat cu subsemnatul de multa vreme. Si nici cu pupicii n-am fost foarte darnica lately. Asadar, pupici de la una din Andrele cititoare de inozza.

Ina spunea...

byubay,

Sa inteleg oaresce urma de ironie indignata din intrebarea ta retorica? :)

Da, e adevarat, trecerea pe privat a fost o schimbare, dar una necesara pentru mine. Era ori asta ori inchiderea Inozza. Eu am ales prima varianta si nu am obligat pe nimeni sa ma urmeze. As fi scris si pentru 5 oameni daca stiam ca ma citesc cu drag. Faptul ca ati ramas atat de multi cu mine m-a bucurat insa foarte tare.

Si da, ai dreptate, am promis ca scriu diferit (chiar am incercat, era tot o schimbare pe care o simteam necesara atunci) si tot la stilul meu am ramas. Cred ca e valabila vorba aia cu Inozza isi schimba skinul, dar scriitura ba. :))

Si inca odata da, pentru ultima data in seara asta, ai dreptate si la partea cu apropierea de cititori. :) Normal ca atunci cand iti deschizi sufletul in fata cuiva ai mai multe sanse sa te apropii de el/ea decat povestind despre vreme.

Nu am stiut exact cum sa exprim ce si cum vreau sa scriu de acum incolo pana nu a aparut comentariul Andrei, care m-a luminat. (Multumesc, Andra!) Cred ca vreau sa scriu mai mult ca Ina si mai putin ca Inozza. :) Mi-e teama nu numai ca devin prea vulnerabila ca Inozza, dar si ca apar prea superficiala in fata voastra abordand prea des subiecte frivole si episoade bridget jones-ianice din viata mea.

Oricum, datorita comentariilor voastre am inteles ca e nevoie de cate un pic din fiecare si am realizat exact ce parte a Inozzei o voi cenzura, cu promisiunea ca efectele acestei cenzuri partiale sa nu se faca simtite (aproape) deloc asupra blogului.

PS: Ca sa nu spui ca nu sunt amuzanta, am decis sa introduc inca o schimbare, incepand chiar cu raspunsul la comentariul tau. :)) De acum incolo voi raspunde separat comentariilor primite. Cred ca schimbarea asta este de bun augur (in afara beneficiului enorm de a tripla numarul comentariilor :))): raspunsurile mele vor fi mult mai aerisite si totul va semana mai mult cu un dialog. Astept feedback daca nu va este pe plac. :)

Ina spunea...

andru,

Da, n-ai mai vazut-o pe Ina de aproape 4 ani si nici ea pe tine :( Dar asta se va rezolva zilele astea, nu spui cum, surpiza, tot ce trebuie sa faci e sa stai prin prajma telefonului :)

Cat despre cum faci tu distinctia dintre Ina si Inozza, e simplu. :) In afara faptului ca ai puteri magice (m-am convins demult ca ai descoperit pe undeva izvorul tineretii vesnice), sa nu uitam ca pe Inozza (cel putin nominal) tu ai inventat-o. Cum sa nu le deosebesti pe cele doua atunci? ;)

Ina spunea...

Jorjel,

Cheful de scris nu mi-a zburat deloc, doar ca m-a apucat cel de calatorie in schimb si am pornit intr-un mic voiaj ardelenesc. :)

Scuze de neanuntare, ca in orice voiaj traditional care se respecta n-am avut acces la minunile tehnologiei. :) Revin cu detalii.

Ina spunea...

Andra,

In primul rand, TU esti Andra careia i-am scris ca-i duc dorul pentru ca asta e adevarul. Am cativa oameni fara de care sunt convinsa ca blogul asta n-ar mai avea niciun farmec si tu esti unul dintre ei (din seria disparitii care m-au suparat face parte si dl. presedinte de fan-club, dar din pacate el chiar s-a evaporat intr-o ceata de nepatruns:( ).

M-am intristat cand nu te-am mai vazut pe aici si am tras trista concluzie ca am scris ceva ce te-a suparat/alungat (da, stiu, sunt hipersensibila si prapastioasa :D).

La un moment dat m-am gandit chiar sa scriu un post in care sa intreb daca mai esti printre noi, dar mi-am dat seama ca ar fi o masura inutila in cazul in care nu mai erai, asa ca am preferat solutia mai putin intrusiva a unei aluzii intr-un post. :D

In al doilea rand, faci tu ce faci si trantesti un comentariu care ma lasa cu gura cascata. Nu numai ca spui niste lucruri atat de frumoase de sunt convinsa ca nu le merit, dar si reusesti sa-mi arati ca ma cunosti mai bine decat ma cunosc eu insami. Uneori sunt convinsa ca ne stim dintr-o viata anterioara. :)

Cum ii spuneam si lui byubay, comentariul tau mi-a produs o adevarata revelatie. De multa vreme traiesc cu impresia ca uneori pe blog sunt o impostoare, cand, de fapt, sunt scindata intre doua ipostaze (nu stiu care varianta suna mai rau :)). Si, oricat as vrea sa scriu mai mult a la Ina (si sa va conving ca nu sunt o legally blonde mioritica, cum mi se pare uneori ca transpare din povestile mele), cred ca am o la fel de bine dezvoltata latura inozzica care se cere comunicata. :)

Asa ca iti multumesc ca m-ai ajutat sa fac pace cu demonii din penita (ok, de fapt, tasta) mea si te rog sa nu mai dispari nemotivat pentru intervale atat de mari.:D Nu de alta, dar ma faci sa recurg la solutii disperate (vezi amenintarea cu oh-where-have-thou-gone-please-come-back!-post) :))

Big bear hug!

Andra spunea...

Weeeee, mamica, imi dadura lacrimile. Asa-mi trebuie daca ma evapor de pe taramurile inozzice.
Spre inutila mea aparare, mentionez ca n-am lipsit tocmai nemotivat. Si no way din cauza vreunui articolas de-al tau! Ci din cauze de job mancator de viata. (din categoria "I had a life but my job ate it")

Cat despre Ina / Inozza... Nu cred ca vreuna este o impostoare. Dar cred ca ne place Inozza atat de mult, incat imaginatia noastra bogata dezvolta exponential povestea din jurul ei pana cand totul iese din chenarul scriptului. Ca atunci cand am citit povestile Beccai Bloomwood in cartile lui Sophie Kinsella. Cand cineva scrie atat de frumos despre un personaj atat de simpatic, ti se deruleaza in minte un film cu o gramada de detalii, si ti se pare ca ii cunosti pe actori de o viata intreaga! :)

Inozza nu e "legally blond". Si nici superficiala. Inozza e personajul vessel care face mutrite funny in reviste si se joaca pe scarile rulante.

Gata, nu mai plec, ca iar imi dau lacrimile cand ma certi.

Here to stay,
Andra the hand holder.
>:D< :*

Carmen spunea...

hello
mi-au placut comentariile voastre andra si ina; dar nu inteleg ceva: daca tot va intelegeti asa de bine de ce nu faceti schimb de nr de tel ca sa nu mai dispareti una din viata alteia pe neanuntate? :)

Ina spunea...

Andra,

>:D<

Ina spunea...

Carmen,

Esti foarte draguta. :) Si da, s-ar putea sa ajung la masuri din astea extreme daca Andra goes MIA again :))