“Pune-i fiola, pune-i fiola!”

Cine ar crede ca in Bucuresti are loc “crema” actiunii in materie de “sapaturi”, manevre murdare sau santaje in pragul electoralelor locale, nu numai ca se insala amarnic, dar e evident ca nu are rude in provincie.

O sa transform urmatoarea intamplare (petrecuta acum doua seri in micutul orasel de munte unde locuiesc) intr-un script de comedie absurda, dar, pana atunci, o sa-o impartasesc cu voi.

Inainte de a intra insa in “focul” actiunii, sunt necesare cateva precizari. Am mai spus printre randuri ca tata este primarul unui mic orasel de munte si ca acum candideaza pentru a treia oara pentru aceeasi functie. In prezent, unul dintre cei mai “indarjiti” (si aici am folosit un eufemism) contracandidati ai sai este “Dandanache” al nostru, un “si da-i si da-i si lupta si eu cu toate partidele ca rumanul impartial, sa ramai fara coledzi?”, respectiv viceprimarul aceleasi localitati. Acum ca am lamurit-o cu principalele personaje, “Motor…actiune!”

Cu doua seri in urma, tata si cativa cunoscuti ies la o bere, “ca baietii”. Intre timp, la terasa unde stateau se aduna si cativa “sustinatori”, bineinteles, total dezinteresati de a fi cinstiti cu o bere si mult mai preocupati in a-si impartasi opiniile politice. Curand, “sustinatorii” isi suna rudele detinatoare de trompete, acordeoane si tobe si, in cateva minute, “berea cu baietii” se transforma intr-o adevarata petrecere campeneasca (ma rog, fara camp).

Dupa cateva ore de buna-dispozitie, tata si cei trei colegi ramasi stau in fata localului, neputand sa se decida pe cine sa cheme pentru a conduce vehicolul pe drumul spre casa. Si, in timp ce stau ei asa in fata masinii, apare, ca din neant, o masina a Politiei din care “descinde” nimeni altul decat vicele, urmat abia apoi de “omul legii”. Entuziasmat peste poate, “Dandanache” al nostru elibereaza un strigat victorios: “Pune-i fiola, pune-i fiola!” Sub privirile uluite ale celorlalti, bietul politist ii spune umil viceprimarului ca nu poate “pune fiola” unor oameni care stau in fata unei masini, mai ales in parcarea unui local.

Dezamagit, viceprimarul se bosumfla si se urca inapoi in masina Politiei, ca un copil caruia i s-a luat punga de jeleuri din brate. Dupa cateva scuze, il urmeaza si politistul. Barbatii au nevoie de cateva minute bune pentru a-si reveni din socul “aparitiei”. Intre timp apare si vecinul sunat si toata gasca se suie in masina si porneste vesela spre casa.

Cand ajung in centrul orasului, supriza! un mini-baraj ad-hoc, format din aceeasi masina a Politiei. Din masina iese nimeni altul decat (da, ati ghicit), “Dandanache”, cu, deja-celebra replica “Pune-i fiola, pune-i fiola!”. Politistul, bietul de el, se apropie spasit de masina, dar se retrage apoi jenat. Vicele, nemultumit de aceasta turnura insista din nou sa-i “puna fiola”. La care politistul, evident obosit de atata “urmariri” ii spune spasit “E altul la volan, domnu’ vice, n-am ce sa-i fac!”

Mi-ar fi placut ca randurile de mai sus sa fie rezultatul imaginatiei mele supra-realiste. Din pacate, fac parte din circul sfintei realitati. Aceeasi realitate in care vicele si-a amenintat sotia ca o ia la bataie daca nu castiga el alegerile, fiindca femeia nu s-a descurcat bine pe post de consilier de imagine. Nu vreau sa fiu rea, dar, din partea mea, poate sa-si faca deja incalzirea. :)))

Despartiri, intalniri, si revederi

Ieri m-am despartit de cineva la care ajunsesem sa tin mult in ultima perioada. Si mi-am dat seama ca asta devine un fuckin’ laitmotiv al ultimelor saptamani. Saptamana viitoare urmeaza despartirea formala de colegii de facultate. Dar, ca sa nu stau nedespartita de nimic pana atunci, azi m-am despartit de serialul la care lucrez pentru Media Pro Pictures. “Despartit” e un termen prea definitiv in acest context, dar acum cateva ore am terminat de scris ultimul episod al primului sezon. Si, cum nimeni nu se grabeste sa toarne acest sitcom, probabilitatea sa mai existe un al doilea sezon e la fel de mare precum era ca Romania sa castige Eurovisionul anul asta .

Anywayz, in cele 9 luni de cand lucrez la el, am cunoscut niste oameni foarte misto, de la care am invatat o gramada de lucruri absolut noi pentru mine. Nu stiu cum altfel as fi ajuns sa invat cum se scrie un scenariu sau toate acele detalii tehnice (multa vreme, atunci cand auzeam de smash cut to, ma gandeam numai la batoanele de ciocolata Smash :D).

Sper ca, indiferent ce se va intampla cu proiectul nostru, sa ma mai intalnesc cu cei trei colegi scenaristi. De Stefan Peca, daca nu ati auzit deja, veti auzi cu siguranta. E un dramaturg foarte talentat, “o tanara speranta” cum ii place sa se autoironizeze, ale carui piese au fost montate pe multe dintre scenele europene, dar si la cel mai mare festival de teatru independent din New York. Pe site-ul lui personal, peca.ro puteti citi cateva dintre piesele pe care le-a scris.

Radu, un alt coleg, lucreaza pe ultima suta de metri la “bebelusul” lui, un scurt metraj numit “Danut pleaca pe vapor”. Povestea lui Danut, asa cum o spune Radu e urmatoarea:

“Peste putin timp, Danut va pleca sa lucreze pe un luxos vas de croaziera. Banii vor curge garla, iar familia sa va scapa de grijile materiale. Bineinteles, toate listele interminabile de cadouri vor fi pe deplin satisfacute. Nici o problema, doar Danut va fi putred de bogat! Numai ca Bucurestiul se comporta ca o femeie intre doua varste, atunci cand sotul pleaca la amanta mai tanara si mai frumoasa. Incuie toate yalele, se aseaza in usa, plange si nu te lasa nici in ruptul capului sa iesi!”

Puteti citi povestea “nasterii” acestui scurt-metraj pe blogul pe care Radu l-a creat special in acest scop si puteti vedea aici trailerul filmului. Eu, una, abia astept sa-mi aduca CD-ul cu filmul! Ii cunosc bine simtul umorului lui Radu si talentul sau de a crea personaje memorabile si, cireasa de pe acest tort: coloana sonora a filmului e asigurata de Nicolae Guta. What more could you wish for? :)

Dupa atatea despartiri, ar merge numai bine o intalnire. :) Este exact ce mi-am spus cand am descoperit mailul de la Mihaela Spineanu, redactorul-sef adjunct la “Elle”, care ma invita la cele doua intalniri speciale de saptamana viitoare ale “Clubului de Carte Elle”. Este vorba despre intalnirea cu scriitoarea israeliana Zeruya Shalev, autoarea romanului “Sot si sotie” (aparut recent la Polirom), pe care cititoarele “Elle” o pot cunoaste miercuri, 4 iunie.

Cea de-a doua intalnire (si care recunosc, m-ar fi tentat, intr-adevar, foarte mult) e cu rusoaica Irina Denejkina, studenta la jurnalism care la abia 20 de ani (acum 5 ani, that is) a revolutionat literatura rusa. Romanul ei de debut, “Votca-Cola” („un Trainspotting à la russe“, cum a fost supranumit), a fost mai intai publicat pe un blog, fiind descoperit apoi de un editor si devenind un adevarat fenomen literar (a fost tradus in vreo 20 de limbi). Din pacate n-o sa ma pot intalni cu wunderkindul generatiei post-perestroika din simplul motiv ca joi, 5 iunie, cand are loc intalnirea eu voi fi pe picior de plecare la Balul de Absolvire al FJSC.

Daca va tenteaza oricare din cele doua intalniri, ele vor avea loc, cum am spus mai sus, miercuri, 4 iunie, la ora 18:30 si joi, 5 iunie, la aceeasi ora, la Clubul Cabaret (str. Bacaniei, nr. 3, zona Lipscani). Printre invitati, in afara celor doua scriitoare, se mai anunta Cristina Simion, Camelia Sucu, Ovidiu Simonca, Vasile Ernu, Irina Damian si Mihaela Spineanu. Inteleg ce cauta acolo oamenii care au legatura cu cartile, cu editarea lor, redactorii “Elle”, dar Camelia Sucu? Vrea doamna Mobexpert sa devina omniprezenta precum doamna Radulescu? E, bineinteles, o intrebare retorica. Daca mergeti, luati un autograf pe o “Votca-Cola” si pentru mine. ;)

Cat despre ultima partea a titlului acestui –nesfarsit– post, maine plec acasa. Acolo, cum spunea prietena mea, Ligia, o sa ne adunam toata familia in jurul urnei electorale. Go, daaad! :)))

Si, daca nu ne mai citim pana duminica, 1 Iunie fericit (si lipsit de griji) tuturor! :D

Povestea celor doua rochii

-fabula-

Pe prima am vazut-o dupa cateva zeci de minute de invartit in cercuri. Era o rochie de inspiratie clasica, plisata, diafana, cu un decolteu decent si un pret de trei cifre. :) Am probat-o la insistentele Liei si mi-am dat seama ca e o rochie minunata. Imi venea foarte bine, as fi gasit zeci de combinatii de pantofi si posete care sa mearga cu ea si, din multe puncte de vedere, era o rochie cu care m-as fi simtit… foarte bine.

Numai ca eu nu vroiam sa ma simt doar foarte bine atunci cand aveam sa port rochia. Si undeva, deep down inside, stiam ca somewhere out there, se gasea the most perfect dress asteptandu-ma sa o descopar. Doar ca, din lasitate, n-am avut curajul sa pornesc in cautarea ei fara a avea certitudinea ca am o rochie de rezerva, cu care sa ma simt foarte bine. Asa ca am cumparat rochia plisata si diafana si am pornit in cautarea de conduri si poseta, cu gandul la the most perfect dress.

Cand am trecut prin fata unei vitrine, cateva ore mai tarziu, am vazut-o: the most perfect dress. Mi-am dat seama ca this was it atunci cand, orice imi trecea prin fata ochilor, numai pe ea o vedeam. Am si probat-o de altfel, si am incercat sa ma conving ca e putin prea transparenta, poate si din cauza ca the most perfect dress avea un pret de patru cifre. :)

Dar n-am reusit sa o uit. Si, cu riscul sa-mi petrec luna iunie manand numai cas cu ceapa verde, m-am intors la magazin si am cumparat-o. Alte doua tipe o vroiau si ele, dar era o singura rochie marimea S, pe care, din fericire, am luat-o eu (muhahahaha).

Sandalele si posetuta-plic le-am cumparat in 10 minute. Am intrat in primul magazin de incaltaminte intalnit (Batta) si am zarit cele mai perfecte sandalute si geanta de seara ideala. O dovada in plus ca atunci cand cumperi the most perfect dress restul accesoriilor pur si simplu iti ies in cale.

Morala acestei fabule? Pentru mine e simpla: nu e bine sa incerci sa te pacalesti pe tine insati. Nu regret ca am cumparat cealalta rochie (sunt convinsa ca-mi va iesi in cale un cocktail sau un alt social event unde sa-i fac intrarea triumfala), dar ar fi fost gresit sa incerc sa ma conving ca ea e the most perfect dress pentru mine si sa raman cu ea. In moda, ca si in dragoste, trebuie sa te bazezi pe o chestie numita instinct, si sa nu renunti la cautare pana nu simti roiurile de fluturasi in stomac, pana nu ti se taie picioarele, si pana nu vezi obiectul adoratiei tale oriunde iti sucesti gatul de gazela. :) O rochie, fie ea si plisata si diafana, in care te simti doar foarte bine is not an option. Vorba aia, odata ai un Bal de Absolvire a Facultatii (well, in most cases), o viata ai. ;)

Premiere

Ieri am mancat pentru prima data inghetata de trandafiri la Targul de Inghetata si Ciocolata de la Romexpo. Tot ieri am platit prima amenda din viata mea, era sa fiu calcata de o masina si am fost lovita dureros de o minge de fotbal. How much bad karma is too much bad karma? :(

Shopping Counselors Needed!

Care va sa zica anuntul suna in modul urmator:

“Tanara abia pornita pe cararile (intortocheate) ale vietii, cauta de urgenta consilier vestimentar/persoana versata in domeniul modei in vederea sfatuirii in scopul achizitionarii de piesa vestimentara purtabila cu ocazia incheierii festive a ciclului universitar. Ofer recompensa”

Traducerea e mai simpla. :)

Maine we go shopping. Eu si sora mea angelica care se deplaseaza cateva sute de kilometri ca sa nu ma lase sa haladuiesc singura prin Baneasa Shopping City, ca tot am auzit ca e in trend. Intrebarea mea (de om care nu-si mai aminteste cand si-a luat ultima glam evening gown) iaste: ce magazine sa atacam primele (pana ne mai tin picioarele si avem inca sufletele pline de entuziasm tineresc)? De unde se pot lua rochite de seara dragute, dar naughty in acelasi timp, al caror pret sa nu depaseasca trei cifre? (Patru cifre sunt acceptate doar daca rochia sare singura de pe umeras si refuza sa se dea jos de pe mine, ceea ce, evident e un semn :D).

Daca mai aveti idee de alte locatii de cumparaturi (in afara de Baneasa, unde am zis sa mergem pentru ca magazinele sunt adunate cu sutele intr-un singur loc, si e mai simplu), do drop a hint! Sper ca blogul asta sa nu fie citit doar de doctoranzi in literatura rusa sau masteranzi in chimie anorganica :)))

Drumul spre iad…

Pana nu demult credeam ca sunt singura fiinta de pe Terra care nu intelege sensul (daca e unul ascuns, Dumnezeu mi-e martor ca l-am cautat!) “actiunii” din ultimul videoclip al Madonnei, “4 minutes”.

Pot sa pricep de ce in videoclip Madonna prefera sa impinga o masina in loc s-o conduca (draga de ea e o mare ecologista!), pot sa inteleg si de ce face ture pe masa unor bieti oameni care-si mananca linistiti supa la cina, dar ma depaseste faptul ca, in prag de Apocalipsa (cand mai are doar “4 minutes to save the world”) pe ea o apuca cumparaturile si merge la supermarket. Nu inteleg nici de ce incepe sa se batzaie cu dragul de Justin pe banda rulanta de la casa de marcat, dar, deh, arta abstracta nu e pe intelesul tuturor.

In fine, am vazut ca si altii au avut aceleasi dileme ca ale mele si am ras copios cand am descoperit urmatorul material video, realizat de o televiziune canadiana. E, daca vreti, un fel de “proces” al videoclipului lui Madge. Replica de geniu care mi-a ramas in cap (despre Madonna) e “The older the stripper, the nastier the moves”. Soooo true! :)

Tot din capitolul “The road to hell si paved with good intentions” (vorba Madonnei din acelasi videoclip), “Tabu” a lansat un proiect genial. Este vorba despre scrierea primului roman de tipul chick lit colectiv publicat vreodata in Romania. Partea si mai misto e ca romanul va fi scris de cititoarele Tabu, in perioada 28 aprilie 2008-5 iunie 2009.

Cu mana pe inima trebuie sa recunosc ca Prologul (scris cu ajutorul unui editor specializat) nu este unul de geniu (firul epic al romanului, ca si personajele de altfel, se aseamana izbitor cu cel din “The Devil Wears Prada”), dar este cel putin dragut si deschide foarte multe oportunitati in redactarea urmatoarelor capitole.

Din pacate, majoritatea cititoarelor care au contribuit pana acum la primul capitol al romanului Tabu s-au lasat prinse in capcana “Diavolul se imbraca de la Prada”. Intr-unul dintre cazuri, cel putin, aveam impresia ca citeam, aproape ad litteram, pagini din cartea respectiva. De fapt, constructia personajelor, situatiile si gandurile eroinei din capitolele cititoarelor seamana atat de mult cu cartea mentionata mai sus (si, din pacate, intre ele) incat nu prea reusesc sa-mi aduc aminte actiunea din fiecare, desi le-am citit cap-coada. Am remarcat doar ca unul dintre capitole o dadea intr-un roman de actiune cu suspans prost asezonat si ca altul, care facea nota discordanta cu celelalte, imi aducea aminte de compunerile cu iarna din clasa a VI-a (cu fraze precum "Se despart din norisori de fulgi de nea si planeaza pe aripioare fine prin viscolul teribil" si "Orologiul bate miezul noptii aproape si focul adoarme tihnit in spatele meu") C'mon, people!

Asa ca va rog, daca stiti ca va banutuie talentul romanesc, inscrieti-va si voi cu un entry in competitia pentru romanul Tabu. Asta ca sa nu ne trezim anul viitor in librarii cu varianta autohtona, “Satana poarta Razvan Ciobanu”.

End of Story

Mai sunt 19 zile pana la Festivitatea de Absolvire a FJSC. Stiti voi, chestia aia cu robe, togi, discursuri lacrimogene si multe fotografii. :)

Ma gandeam amuzata ca am lacrimat de emotie anul trecut doar vazand pozele de la Festivitate, desi nu cunoasteam pe nimeni dintre cei prezenti. (But then again, cei care au pus pozele pe site au fost absolut evil si au ales ca fond muzical Jim Croce, “Time in a Bottle”. Cum sa nu te sensibilizeze?!)

Pe 3 iunie o sa am un bax de Kleenex la mine si o sa ma asigur ca mascara e waterproof, pentru ca ma astept sa devin really cheesy. Adica c’mon, m-a pufnit plansul la Banchetul dintr-a XII-a cand au pus “The Winner Takes It All” (care trebuie sa fie un imn al cheesiness-ului), si n-o sa ma pufneasca acum?

In aceeasi ordine de idei, mai sunt 21 de zile pana la Balul de Absolvire, care va avea loc la Palatul Bragadiru (care are o sala de bal foarte draguta and classy, vedeti si voi aici). I can hardly wait sa trec prin toata nebunia aia cu ore intregi de cumparaturi pentru rochia si pantofii perfecti, cu atmosfera de basm, cu fete imbracate ca niste printese, cu baieti stangaci in costumele lor impecabile, cu profesori care uita pentru o noapte de functia lor si se simt bine alaturi de (fostii lor) studenti…

Se spune ca inceputurile sunt grele si sfarsiturile triste. Eu cred ca sfarsiturile sunt cele mai grele.

Studentia la finish

Cred ca am aglomerat in weekendul asta chefuri si experiente (prin excelenta studentesti) de care n-am avut parte tot anul III de facultate. :)

Aseara, de exemplu, am fost la ziua unui foarte bun prieten si petrecerea s-a transformat, cum era de asteptat, intr-un wild dorm party cu bataie cu tort (inca ma felicit pentru inspiratia de a fi cumparat tort, baietii nu se gandesc niciodata la detaliile astea care fac diferenta), baie in vin, dansat el meneaito, macarena si cotton eye joe pe holurile caminului si cantat pana la raguseala. Am ajuns acasa la 6 azi-dimineata, dupa ce am inghetat cam o ora intr-un mod absolut placut pe o banca in parc.

Cred ca am dormit vreo 3 ore, si apoi am plecat la cumparat cadou pentru party-ul din seara asta, al unui alt prieten foarte, foarte drag. Am plecat cu ideea sa-i iau un darts electronic (even big boys like toys, you know), dar m-am trezit ca i-am luat o narghilea. Sunt foarte moody si binedispusa zilele astea. Heck, cred ca o sa-mi iau si mie o narghilea! :)

Am prins-o pe Lily inainte rozand la ceva sub scaun. Cu greu am reusit sa i-l scot din dinti. Era sutienul meu de aseara, inca impregnat cu frisca. :)))

Later Edit: Am primit si pozeleeee! :D

Stefan si tortul sau Inceputul sfarsitului

Cotton Eye Joe, Baby!

Group Huuuuug!

Hellday

Stiti cum sunt zilele alea in care te trezesti si stii ca o sa-ti mearga rau orice ai face pana seara? Well, luati o zi din aia, ridicati-o la patrat, iar rezultatul inmultiti-l cu 1.563.987 si veti avea o imagine a zilei mele de azi.

Am adormit azi noapte candva spre dimineata, cu capul pe o carte de mare angajament, pe numele ei “Cenzura in Spatiul Cultural Romanesc”. Vedeti voi, azi urma sa dau ultimul examen din viata mea de studenta. Which is kind of sad, of course.

Mi-am pus alarma sa sune la 7, pentru a mai recapitula o ora. Examenul incepea la 10. M-am trezit cu un firicel de saliva prelingandu-mi-se discret pe barbie si cu un sentiment ciudat ca la 7 n-ar trebui sa fie asa de soare afara. M-am uitat panicata la ceas: 9:21. Din momentul asta si pana la 9:25 cand am iesit din casa nu va pot spune prea multe. Stiu ca m-am repezit la baie sa ma spal, si apoi, realizand ca nu am timp, m-am multumit sa ma sterg cu prosopul pe fata (nici acum n-as putea sa va spun de ce). I-am aruncat lui Lily in castronul cu mancare o soseta (nici ratiunea din spatele acestui gest psihotic nu o inteleg) si apoi, cand i-am surprins privirea mirata, am inlocuit-o cu puppy food. Ca in filmele cu prosti mi-am luat pantalonii in drum spre usa, mi-am prins parul alergand pe scari si m-am incaltat ca lumea abia odata ajunsa pe trotuar.

Vedeti voi, proful de Istoria Presei din Romania e genul de profesor care nut e lasa sa intri la curs dupa fix. Va dati seama ca n-ar face exceptii la un examen. Ma gandeam pe autobuz, si apoi pe metrou, daca stiu cand e sesiunea de restante. Bineinteles ca nu stiam. Ca orice geek care se respecta n-am avut nicio restanta in tot parcursul meu academic. Si acum, pe ultimii 10 metri…

Anywayz, am ajuns gafaind si cu ochii iesindu-mi din orbite la timp, dar, bineinteles, Soarta a decis sa ma pedepseasca dandu-mi drept subiect exact partea de materie la care azi-noapte mi s-a rupt firul: Istoria publicitatii din Romania. Am scris ce mi-am amintit (adica doar detaiile glossy, cum ar fi faptul ca Regina Maria aparea in 1924 intr-o reclama la nu stiu ce crema intr-o revista, devenind primul monarh din lume care aparea intr-un anunt publicitar) si astfel s-a incheiat ultima sesiune din viata-mi studenteasca.

Hellday a continuat asa cum a inceput. Tampit. Dupa examen m-am intalnit cu colegii din echipa de scenaristi la Green Hours, pe terasa, sa lucram la finalul sezonului I al sitcomului nostru. De cum am ajuns, headwriterul, un baiat de aur, m-a intampinat cu “Ce s-a intamplat cu fata ta?” Fetelor, va sfatuiesc sa nu mai obisnuitit baietii sa va vada numai impecabile. Adica am si eu, ca tot omul, doua cearcane, ochii umflati, fata palida si un cos si ma ia cu “Ce s-a intamplat cu fata ta?” Cum ar fi daca as intampina si eu asa aproape fiecare baiat pe care il cunosc. “Buna, Andrei/Mihut/Radu/Cristi/Stefan/X, ce s-a intamplat azi cu fata ta?”

Ei bine, am trecut peste momentul asta minunat (i-am spus sec ca nu am alta fata la mine in momentul ala), si nici n-am apucat sa-mi comand un espresso macchiato ca s-a pornit Furtuna. A tunat, a fulgerat, a plouat cu galeata, si noi stateam sub o prapadita de umbrela verde, ca niste hippioti in Vama. Sentimentul asta era intarit si de faptul ca, la masa cealalta, niste liceeni chinuiau un “Nu am chef azi” gutural. Dap, asta e idealul meu de sedinta: eu tremurand ca varga, cu apa prelingandu-se romantic pe agenda in jos, stand cu balerinii mei delicate intr-o balta si intrebandu-ma in tot timpul asta de ce naiba nu puteam sa mergem intr-o cafenea.

Intr-un final am ajuns acasa, ca s-o gasesc pe Lily cu cablul incarcatorului meu in gura. N-a durat mult sa realizez ca incarcatorul nu mai era atasat de cablu (courtesy of Lily) asa ca, fara sa mai mananc, am iesit sa cumpar incarcator. In drum spre incarcator, am trecut pe langa salonul de tatuaje unde mi-am pus piercingul de ziua mea. By the way, in caz ca nu stiati, un piercing odata pus, ar trebui lasat la locul lui cel putin cateva luni. Eu mi l-am scos pe al meu dupa o luna din nu stiu ce motiv si apoi, surprise! se astupase gaura. Anywayz, am intrat acolo sa intreb daca pot sa-mi reface gaura, m-am trezit anesteziata din nou si, fara sa-mi dau seama, iar s-a apropiat tipul cu acul mare de mine. Before I knew it, eram in strada si aveam atasata de mine o bucata de titan cu o perla. Good days are back, desi iar a durut ca naiba.

Nu va mai obosesc cu tipul din autobuz care vroia sa ne intalnim la o cafea pentru ca-i aduc aminte de cineva "special" (Gee, pana mare de replici de agatat zilele astea, nu gluma), sau cu doctorita veterinara careia trebuia sa-i iau un interviu pentru un nenorocit de articol la rubrica “Pets” si care se fastacea si ma ruga sa revin a doua zi, ca azi nu arata bine. “Nu va fac poza, imi raspundeti doar la cateva intrebari!” am incercat s-o calmez. Femeia stia una si buna si mi se parea la fel de amuzanta ca fetele care se dau cu gloss inainte de a vorbi cu un tip la telefon.

Finalul zilei glorioase de azi? Remember Flavius? Ei bine, Flavius mi-a frant inima in seara asta, cand m-am dus la Mega sa-mi iau iaurt si mere, sa ma binedispun. L-am gasit flirtand cu fata de la raionul de Mezeluri si Preparate din Carne! Bine ca n-am apucat sa investesc prea multe sentimente in relatia noastra! Macar de-acum stiu sa ma orientez la alta casa de marcat...

Acum m-am resemnat si ascult best cheering up song, Here Comes The Sun mancand crema de zahar ars. Da, stiu, e un sacrilegiu si o bomba calorica, dar dupa cat am transpirat aseara la filmari zau ca ma simt subponderala. Si, nu-i asa, trebuie sa restabilim echilibrul. :D

Helloooo, autohor rights, anyone?

Tocmai am aflat ca sloganul electoral pe care l-am creat cu mult drag si spor pentru campania tatalui meu a fost preluat si de un candidat din alt oras. Si eu m-am muncit mai bine de doua ore, incercand sa scot o varianta mult mai decenta decat aberatiile ce se gasesc acum pe piata, ca “Facem ce trebuie” (care, in viziunea mea, ar trebui putin modificat pentru a semana cu realitatea, si transformat in "Facem ce ne trebuie"), “Solutii, nu discutii” (varianta club remix a lui “Fapte, nu vorbe”) sau (preferatul meu din sectorul 1) “Daca spun, asa voi face!”. Ultimul candidat cred ca, din lipsa de fonduri, si-a creat singur sloganul, eventual in colaborare cu femeia de serviciu, probabil ultima persoana care se gasea in sediul partidului in acel moment.

Anywayz, atunci cand merg sa-mi votez autoritatea paterna in primul tur de scrutin, o sa-l vizitez si pe candidatul care mi-a “imprumutat” ideea de slogan. Nu de alta, dar exista o chestie numita drepturi de autor, pentru care unii primesc bani buni. Si nu, nu sunt o persoana pretentioasa. Accept si cecuri. ;)

Transpir la TV, deci exist!

Pentru mine, antrenamentele de tae bo sunt unul dintre putinele momente in care e ok sa arat ca naiba. Si chiar o fac, cu mare gratie. Parul mi se electrizeaza, arat ca un rac prajit in unt, si transpir mai ceva ca Dunarea la Portile de Fier. But then again, nici tipele din jurul meu nu arata ca Charlize Theron, if you know what I mean…

Imaginati-va atunci socul meu cand aud de la antrenoarea extaziata ca maine o sa vina o echipa de la o anumita televiziune pentru a filma ora de tae bo, pe care vor s-o dea integral pe post weekendul viitor. M-am uitat in jur, asteptand sa vad acelasi “Asta mai lipsea!”. Dar n-am descoperit decat reactia de frenezie pe care a produs-o aceasta veste in randul colegelor mele intr-ale transpiratului. “Vaaaaai, abia astept sa-i zic lui iubi! Sa vezi ce o sa-si roada unghiile Gina ca a ales aerobicu’!” Nici daca mi-as intoarce creierul pe dos ca pe-o soseta si tot n-as intelege: de ce ai vrea ca iubitul tau sa te vada asudand, abia respirand si facand tot felul de genoflexiuni si miscari caraghioase? Si el de ce ar vrea una ca asta?!

Nu va mai spun ca o buna parte din ora de ieri s-au discutat elementele esentiale ale urmatorului antrenament: sa ne dam sau nu cu rimmel waterproof, ce maiouri dau cel mai bine la camera, cum ne asezam, cine da interviu etc.

Am urmarit in tot acest timp, cu coada ochiului, o colega putin mai…hm…bleguta, care de obicei e total pe langa orice se face in sala aia. Eram curioasa daca cineva ii sugereaza sa nu vina data viitoare, sau macar sa se ascunda in spate. Sa va explic. Ea e genul de fata care, daca toata lumea loveste cu piciorul drept in fata, o poti vedea lovind cu pumnul stang in lateral. Niciodata nu se sincronizeaza, dar nici nu pare sa-i pese. Traieste intr-o lume a ei, in care timpul, ritmul muzicii sau chiar instructiunile antrenoarei nu se supun acelorasi legi. Mie mi-e tare draga pentru ca, la inceput, cand ma miscam ca un dromader, puteam conta pe faptul ca cineva era si mai paralel decat mine. :)

So, there you have it. Another Kodak moment for me! Joy! Acum ca toata lumea stie cat de absolute fermecatoare sunt cand scot limba de-un cot, nu-mi mai ramane decat sa-mi arat si talentul la gafait, transpirat si aruncat picioarele in tavan. A, si sa nu uit sa NU le spun prietenilor mei pe ce post si in ce zi ma pot vedea totally embarrassing myself. Nu de alta, dar asta o fac si fara sa am un reflector pe mine.

My two beauties

In urmatoarea imagine o veti recunoaste, bineinteles, pe Lily, careia iar i s-a ridicat o ureche, in timp ce cealalta se incapataneaza sa se pleosteasca. :))

Iar mai jos este laptopul meu iubit, pana azi gri si neinteresant. Ca orice fana “Legally Blonde” ce sunt (desi n-o s-o recunosc nici sub tortura!) am visat dintotdeauna un laptop roz, sau, macar cu cativa pui de cristale Swarowsky. Cum n-am avut fondurile necesare pentru cristale, iar laptopurile roz pe care le gasisem nu-si meritau banii (Gosh, am ajuns sa zic ca rozul nu-si merita banii! Maine ce urmeaza, sa spun ca agendele Jordi Labanda sunt neecologice?!), mi-am luat unul simplu, gri.

De azi insa, mi-am cumparat vreo 20 de flubbere roz si rosii, care se lipesc pe tot felul de chestii si mi-am upgradat instrumentul de munca. Isn’t she just lovely? :D

Genial

“A te căsători are ceva din gestul de a da cu deodorant sub braţ fără să te speli. Vrei să cunoşti viaţa în doi înainte de a te cunoaşte pe tine însuţi.”

A aparut! :D

“Transmitem pentru cei bolnavi, pentru cei tintuiti la pat, pentru cei din strainatate” a explicat reporterul de la TV in noaptea de Inviere. Eu eram in pat, ce-i drept, dar ce ma “tintuia” acolo nu era alta boala decat lenea. :)

Asadar, vorba reporterului, pentru cei lenesi si pentru cei care n-au in momentul asta un chiosc de ziare la dispozitie, va anunt ca cel de-al doilea articol al meu din "Tabu" (numarul din mai) este disponibil si online, aici.

Pentru cei incredibil de lenesi care inca n-au citit nici prima mea capodopera :))))), o gasitit si pe asta online, cu tot cu -deja- celebrele poze cu strambaturi :P