De ce trebuie sa mergeti la Targoviste (de jucarie)

Am avut multi sefi in scurta mea cariera. Unii isterici, altii incompetenti, cei mai multi mediocri. Dar am avut noroc si cu trei sefi foarte, foarte misto. Unul dintre ei este Peca Stefan.

Peca e tare. Nu doar pentru ca e una dintre eternele tinere sperante ale dramaturgiei romanesti (cu toate ca are deja piese montate la NY, Londra, Roma sau Berlin). Peca e tare pentru ca isi pastreaza autenticitatea si franchetea, desi e acuzat de vulgaritate gratuita de criticii pudibonzi. Si Peca e tare pentru ca mereu surprinde cu ceva original.

Ultimul lui spectacol, „Targoviste de jucarie”, la a carui avanpremiera am fost sambata seara, (la Targoviste, evident) este pretty bloody brilliant. 
 

                                       
Imaginati-va 18 spectacole micute (de 20 de minute fiecare), care se joaca in 4 ture consecutive, timp de 2 ore. O tura contine 6 spectacole care se joaca simultan, din care, evident, poti vedea doar unul. Partea si mai misto e ca la fiecare tura, pe langa spectacolele de la „Casa rasului de groaza” (sala mare) sau „Casa papusilor” (sala studio), exista si spectacole in regim de one-to-one (adica doar un singur spectator fata in fata cu actorul), desfasurate in diverse spatii ale teatrului (holuri, foaier, cabine de machiaj).

Din pacate, pana sa ne prindem cum se fac inscrierile pentru spectacolele individuale (in regim de primul venit, primul servit), am ratat intalnirile cu Adevaratul Print al intunericului (in Casa Spiritelor), 

                 
cu Cea mai frumoasa femeie din lume (pe Culoarul placerii),

cu Babareasa care ghiceste amorul in palma, tarot si globul de cristal (in Casa Spiritelor) – pe asta chiar as fi vrut s-o vad!  

senzatiile tari din Cortul Viselor (din cate am auzit de la o spectatoare din spatele meu, in Cortul Viselor erai asezat pe un pat si priveai la niste imagini psihedelice, in timp ce ascultai some funny yoga speech),

si pe Gigel Masinuta, care, contra modestei sume de 10 bani, te purta pe la fiecare spectacol in parte (l-am vazut de doua ori aparand in timpul unui spectacol cu cate cineva prin trapa din podeaua salii mari – pretty cool!).

Se pare ca trebuie sa vii la minimum 4 vizionari ca sa vezi toate spectacolele, dar adevarul e ca parca sentimentul de frustrare care ma incerca la final facea parte din farmecul spectacolului (oricat de ciudat ar suna). Peca ne-a povestit la sfarsit ca spectacolul a fost gandit asa tocmai pentru ca omul de rand, neatras de teatru, sa revina. It sure fooled me!  

Trebuie spus ca „Targoviste de jucarie” a fost creat special pentru Targoviste (orasul natal al lui Peca) si face parte din proiectul „Despre Romania, numai de bine”, pe care Peca il dezvolta impreuna cu regizoarea Ana Margineanu.

Am vazut in total 4 spectacole, dintre care, de departe, favoritul meu a fost „Batrana invizibila” (in tura 4, la Casa Rasului de Groaza). Douazeci de minute am ras intr-una, dintre care mai bine de 10 minute am ras cu lacrimi (ultima data cand am ras cu lacrimi in halul asta a fost in 2007 la o comedie franceza). Vreau mult de tot sa ma intorc la Targoviste sa vad macar 1 sau 2 spectacole one-to-one, dar si sa-l revad pe asta. Katia Pascariu in rolul batranei e de-men-tia-la!

Ce e misto la „Targoviste de jucarie” (pe langa conceptul de teatru itinerant in sine) e ca fiecare piesa si fiecare performance, chiar daca sunt foarte diferite, au teme si simboluri comune, care se repeta si se leaga intre ele, dand nastere unui spectacol unitar bine inchegat despre un oras care acum mi se pare fascinant. Abia astept sa citesc cartea care contine textul intregului spectcol (cea mai ampla piesa romaneasca scrisa vreodata – cum o lauda Peca)!

Iar foarte misto este faptul ca, spre diferenta de teatrul clasic, spectatorul are libertatea de a-si crea singur traseul si, deci, propriul spectacol. De fapt, daca mergi insotit de cineva la acest spectacol si va alegeti fiecare alt traseu, la final veti avea doua experiente total diferite. M-a amuzat ca, atunci cand actorii au iesit la aplauze, pe multi ii vedeam pentru prima data. Si m-a amuzat si mai tare ca pe doi dintre ei (Dracula si Babareasa) i-au vazut doar 2 spectatori, din cei cam 100 cati am fost. Pe cea mai frumoasa femeie din lume au vazut-o 12 oameni, iar cu Gigel Masinuta s-au plimbat numai 4.  

O sa ma intorc la Targoviste  pentru „Targoviste de jucarie”, ceea ce va recomand si voua calduros (in fond, nu este decat la o ora distanta de Bucuresti, cam acelasi interval de timp pe care il petreceti in trafic intr-o zi aglomerata).

Din cate stiu, premiera spectacolului a fost ieri, dar mai sunt reprezentatii in zilele de 3, 10 si 11 iunie. Mai multe detalii despre „cel mai tare parc de distractii teatrale din Universul cunoscut” gasiti aici. 

Joaca placuta!

La multi ani, Irina! :)

Draga Irina,

Nu te cunosc, nu stiu nici macar cati ani implinesti astazi, dar stiu cu siguranta un lucru: esti o fata extrem de norocoasa.  

Mi-am zis asta din momentul in care am citit mailul pe care l-am primit de la prietenul tau, acum cateva zile. In el, Dan imi povestea ca imi citesti blogul cu placere si ma ruga sa-l ajut sa-ti faca o mica surpriza de ziua ta. Si anume sa postez pe blog o poza, de fapt un afis de film facut de el care, din cate am inteles, are o importanta speciala pentru tine. 

Cred ca textul mailului si efortul lui de a-ti face o bucurie pot tine loc, cu succes, oricarei declaratii de dragoste. Si mai cred, asa cum i-am spus-o si lui, ca lumea asta ar fi un loc mai bun daca fiecare am avea pe cineva care sa ne iubeasca asa cum te iubeste el pe tine. 

Sper ca postul asta sa-ti aduca un zambet mare pe fata, pe care sa-l pastrezi mult dupa ce ai inchis fereastra blogului. Si mai sper ca asta sa fie prima dintr-un lung sir de surprize frumoase care te vor face sa stralucesti azi.   

La multi ani!

Cu drag (si invidie ),

Ina

PS: Pentru ca o zi atat de speciala merita sarbatorita, m-am gandit si la un mic cadou pentru tine. Trimite-mi, te rog, un mail intr-o pauza de la flori si felicitari sa-ti spun despre ce este vorba. 

Dance, dance, dance

Cand ati lasat ultima oara un strain sa va atinga?

Si aici nu ma refer la atingerile involuntare din autobuz sau la o strangere de mana atunci cand faceti cunostinta cu cineva. Ma refer la o interactiune extrem de personala cu un strain. La a i te arata in toata vulnerabilitatea ta, la a-l lasa sa-ti exploreze corpul (fara nicio tenta sexuala) prin atingeri pe care, in mod obisnuit, le rezervi celor apropiati.

Pentru mine raspunsul e "niciodata". Dar mi-am dat seama ce energie speciala aduce o astfel de interactiune ieri dupa-amiaza, cand stateam intinsa pe spate pe podeaua unei incaperi din Sala Palatului, cu ochii inchisi, in timp ce o fata pe care tocmai o cunoscusem imi atingea, pe rand, incheieturile corpului si imi masa pielea.

Aceasta experienta a facut parte dintr-un curs de introducere in dansul contemporan, la care am fost invitata de Cristina, alaturi de alte cateva fete foarte, foarte misto (Adina Necula, Anca Bundaru, Andreea Burlacu, Andreea Vasile, Sana Nicolau si trei foste colege de la revista Glamour).

Inainte de acest mini-curs, cunosteam dansul contemporan doar ca spectator. Nici acum nu am pretentia absurda ca l-as cunoaste ca performer, dar am vazut pe propria piele cum chiar si cele mai simple miscari si interactiuni ajung sa schimbe energia unui grup.

Am inceput cursul ca o gasca de fete care glumeau si radeau non-stop si, treptat, sub indrumarile Andreei Novac, instructor de dans al Centrului National al Dansului, am ajuns sa ne constientizam starile de spirit, corpurile si prezenta in acel spatiu. Am ajuns sa schimbam energii intre noi (partenera mea de "dans", Adina, avea o energie pozitiva aproape palpabila) si am transformat o serie de miscari intr-o forma de terapie.

Lectia de dans a fost, de fapt, o introducere pentru un film special, Tanzträume (Dancing Dreams), pe care abia astept sa-l vad!  

Dancing Dreams este un documentar despre punerea in scena a spectacolului Kontakthof al celebrei coregrafre si dansatoare Pina Bausch, de un grup de 40 de adolescenti, care inainte de acest moment nu avusesera nicio experienta cu dansul contemporan. 

"Pentru aproape un an, adolescenţi din 11 şcoli din Wuppertal (Germania) au trăit o experienţă emoţionantă. În fiecare duminică, 40 de elevi, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, au repetat sub îndrumarea dansatoarelor Jo-Ann Endicott şi Benedicte Billiet şi sub intensa supraveghere a lui Pina Bausch.

Filmul Dancing Dreams, de Anne Linsel şi Rainer Hoffman redă repetiţiile elevilor care culminează cu seara lansării spectacolului. Adolescenţii sunt surprinşi făcând primele lor încercări stângace de a  transforma ideile şi elementele dansului în mişcare, coregrafie şi de a dezvolta o expresie proprie a corpului. În decursul unui an tinerii se descoperă iar procesul prin care trec îi ajută să se dezvolte personal.
 

Pina Bausch i-a încurajat întotdeauna pe tineri să fie ei înşişi. La sfârşitul repetiţiilor fiecare dintre ei nu numai că s-a maturizat, dar dincolo de asta, au devenit mai încrezători, independenţi şi mai sceptici în faţa prejudecăţilor. 

Împlicând o apropiere neobişnuită, filmul îi prezintă pe tinerii protagonişti în moduri sensibile şi sfârşeşte prin a contura portretul unei întregi generaţii."

Iata si trailerul:

Pina Bausch a murit in iunie 2009, iar Dancing Dreams este ultima pelicula in care a aparut si contine ultimul ei interviu.

Chiar si fara cursul de ieri as fi mers sa vad filmul, dar acum realizez mai bine cat de emotionanta a fost aceasta experienta pentru tineri si imi pot doar imagina cat s-au descoperit prin intermediul ei.

Dancing Dreams va rula in cinematografe din 27 mai. Va invit sa mergeti sa-l vedeti si, daca aveti ocazia, sa va inscrieti in iulie la cursurile de dans contemporan pentru incepatori sustinute de Andreea, instructoarea cu care am lucrat ieri (revin cu detalii despre loc si cost). Cine stie, poate veti descoperi ca you were a dancer all along.

Concurs: 2 invitatii duble la Lorgean Theatre

Lorgean Theatre, creat de Lorin in 2008, este singurul teatru de apartament din Romania si cel mai exclusivist, as adauga.

Daca va plangeti ca nu gasiti bilete la TNB, wait till you see this. Nu degeaba are sloganul "Poate vei fi invitat". 

Primul spectacol la care am participat a fost Singuri Acasa, in 2009. Un performance despre singuratate, intr-o perioada de maxima singuratate pentru mine, a avut un efect terapeutic.

Vineri, 27 si duminica, 29 mai, Lorgean Theatre isi deschide din nou portile (sau, ma rog, usa ). Este vorba despre doua spectacole-lectura, piesa "Cerul in timpul noptii" de Susan Hodgetts si "Pe culmile revarsarii" a lui Lorin. Doua piese scrise de doi dramaturgi din tari diferite despre interactiunile dintre romani si englezi, reunite in spectacolul In Oglinda. 

Am doua invitatii duble la reprezentatii. Pentru a le primi, raspundeti in comentarii la intrebarea Care este cea mai amuzanta prejudecata culturala cu care te-ai confruntat ca român/ pe care ai avut-o despre altii?

Cei doi castigatori vor fi alesi de Lorin.

Deadline: marti, 24 mai, ora 20:00. 

So, cu cine ma vad in sufrageria lui Lorin?

* Mai multe detalii despre In Oglinda, pe blogul Lorgean Theatre. Despre proiect puteti citi (printre altele) pe Metropotam, in Dilema Veche sau, mai recent, in ultimul numar Decat o Revista.

Later Edit: Castigatoarele celor 2 invitatii duble sunt Andreeame si Roxana. Felicitari, fetelor! Roxana, astept un mail de la tine ca sa-ti dau mai multe detalii.

Cum a fost la concertul Inna

Am fost aseara cu Andreea si Chris la primul concert al Innei din Romania. Eu cu treaba in backstage, Andreea pentru ca voia sa zboare ca o femeie )) si Chris s-o vada pe colega ei, Rodi, care batea la butoaie cu baietii de la Sensor.

In deschiderea Innei au cantat Play & Win, Akcent si Alex Velea. Pe cei de la Play & Win nu i-am prins deoarece asteptam de la organizatori ok-ul sa intram in culise. Foarte profi, dar si foarte stresati oamenii. La un moment dat, una dintre organizatoare a intrebat-o pe solista de la Sensor, care era intr-o rochie de seara neagra, "Sunteti de la presa?". Iar pe Mihai de la Akcent si pe sotie i-au tinut la poarta langa noi vreo 20 de minute pentru ca nu aveau invitatie. ))

Nu stiu cum s-a auzit Akcent din public, din culise se auzeau ca o gasca de taietori de lemne afoni, care fredonau slagare in drum spre casa, dupa o zi grea de munca. Momentul lui Alex Velea a fost singurul pe care l-am vazut cat de cat si care mi-a placut ca interpretare, ca show, dar mai ales ca vibe. Dupa cum spunea si Andreea, pur si simplu te umplea de energie. 

Nu acelasi lucru as putea sa-l spun despre Inna. Singurul lucru de care ne-a umplut intr-o prima instanta a fost de praf. Pentru ca diva si-a facut intrarea in scena coborand pe franghie dintr-un elicopter (bine, legata zdravan de un nene, dar orisicat). Zburau paharele de plastic si pungile cu popcorn din mainile oamenilor de parca eram in Zona Crepusculara. Noroc ca mi-am pus ochelarii de soare pe ochi, ca in jurul meu toti erau inlacrimati. Si nu de la emotii.

Cat despre concert - vorba Andreei, era mai potrivit pentru un club. A cantat cele vreo 6 piese ale ei (7, daca tinem cont ca a repetat una), un cover dupa "I Gotta Feeling" a celor de la Black Eyed Peas si, intr-un regim de karaoke, o combinatie de strofe de la "Use Somebody", "Grenade" si "The Time(Dirty Bit)". A, da, si sa nu uitam ca a lansat in premiera inter-galactica piesa "I'm the Club Rocker", care, evident, are un sound unic si irepetabil si nu poate fi confundat cu oricare alta piesa a ei.

Calitatea foarte slaba a concertului Innei nu ne-a impedicat pe Andreea si pe mine sa topaim si sa cantam din toti rarunchii (mai ales la coveruri, desi zau ca m-am straduit sa ma descurc prin hatisul de "Like you're high, like you fly, like you do it, like a woman"). In plus, mi-a crescut considerabil respectul pentru echipa de marketing care a transformat-o in produsul bine vandut care este astazi, in ciuda calitatii cel mult mediocre a materialului. Daca mi-a placut ceva din concertul ei, aia a fost Rodi, care arata bestial la butoaie, cu rochia ei neagra cu trena de voal, dresuri sfasiate si dreaduri in par.

Dar concertul Innei a avut si o parte amuzanta, de fapt atat de amuzanta incat, daca as fi platit 80 de lei pe bilet, asta ar fi fost punctul in care as fi simtit ca meritau banii. Momentul in care a deschis gura nu sa cante, ci sa comunice cu publicul. O ascultam impreuna cu Andreea cu gurile cascate si apoi izbucneam in ras. Cateva dintre multele perle cu care ne-a umplut seara:

"Vreau sa-mi ating fanii!"

"Vreau sa dati gardul jos, sa facem party. Alo, organizatorii se aude? Dati gardul jos! [dupa ce i se face semn ca nu] Nu am voie? Bine, atunci il sar! Sau nu il sar, ca sunt grea. [catre public] Sariti-l voi! Sa facem partyyyy!"

[Luand un poster cu o inima din public] "Vedeti, Romania ma iubeste! De ce spuneti ca nu ma iubeste?! Sa nu mai aud ca Romania nu ma iubeste!"

[Mai tarziu, uitandu-se catre un fan din apropierea scenei] "Ce spui? Ma iubesti?! Dar chiar ma iubesti sau te-a pus cineva sa-mi spui asta?" [Penibilul momentului a fost dublat de faptul ca, mi-a soptit mie o zburatoare,  in jurul scenei chiar au fost platiti 100 de fani sa cante si sa danseze cu mai mult aplomb decat de obicei.]

"M-am intors pentru alt moment: pupatul fanilor."

[Inainte sa cante Hot] "Mi-au dat producatorii mei o piesa dance si i-am intrebat "De ce-mi dati piese dance, cand eu cant numai pop-rock?"

[Privind o fana inlacrimata] Draguta mea, de ce plangi? Nu plange! Vai, ce-am mai plans si eu cand am vazut-o pe Andreea Banica! Vai, ce-am mai plans!" 

Ultimul cred ca o sa intre in anale. In afara de asta, Inna a profitat de concert pentru a incasa niste bani de la Storck. Nu de alta, dar a cantat de doua (2!) ori "Merci e felul meu de a-ti multumi, merci fiindca existati". Prima data am crezut ca a mancat fata o ciocolatica in culise si e inspirata. A doua oara, insa, am auzit sunetul distinctiv al casei de marcat. Ka-ching!

Cam asta a fost mega-concertul Innei in Romania: o sursa nebanuita de buna dispozitie. Cred ca n-am mai ras atat de la The Hangover incoace. Si eu una in locul ei n-as insista sa-mi imbunatatesc engleza. Daca va fi in stare sa comunice si cu fanii internationali cum a facut-o cu noi, o sa cam fly like she's high, like she flies, like she does it, like a woman din topurile lor.

Later Edit: Si colega mea, Andreea, a scris despre experienta de aseara. Must read!  

Gotta love Hugh Laurie

Nu sunt fana Dr. House. De fapt, din cate stiu, la noi acasa nimeni nu se da in vant dupa el. La capitolul seriale cu doctori/spitale eu sunt loiala Grey's Anatomy (ba chiar m-am uitat si la episodul-musical cu boxele pornite, intr-atat de fana sunt), iar fratele si surorile mele sunt team Scrubs. Mama cred ca se uita la House pana s-a prins ca nu e niciodata lupus. )))

Cu Hugh Laurie, insa, e alta poveste. Hugh Laurie face parte din categoria aia speciala de barbati sexy care n-au nevoie de tenul de bebelus al lui Bloom, pectoralii lui McConaughey sau zambetul lui Butler ca sa dea palpitatii femeilor. Categorie in care, pentru mine, se inscrie si Alan Rickman. I mean he can tango me in any gas station anytime.   

Revenind la Hugh Laurie, insa. Mai jos am alcatuit o foarte modesta lista de motive pentru care e imposibil sa nu-l iubesti.

1. Are un accent francez teribil, dupa cum veti vedea din filmuletul de mai jos. Iar la "Pouf, cinq!" ma face sa izbucnesc, de fiecare data, intr-un ras incontrolabil.



2. E mereu surprinzator. L-ati vazut in Friends?   

3. Ca si Hugh Jackman, nu canta deloc rau. Iar cand e vorba de o creatie muzicala originala, puteti fi siguri ca versurile o sa va ramana cateva zile in cap. )) Eu asa am patit cu Mystery.


 
4. E la fel de amuzant in scris. I-am citit recent cartea, Traficantul de arme, o parodie a romanului de spionaj, si ma trezeam razand cu pofta aproape la fiecare pagina. E exact cum m-as fi asteptat sa fie un roman scris de el si imi place ca si-a investit personajul principal cu o parte din umorul, carisma si ironia lui. 

Un fragment scurt, sa va convingeti:

"M-am intors si m-am uitat la el.
-Sub ce acuzatie?
-Complicitate la crima.
In birou s-a lasat o liniste de mormant. 
-Complicitate? am intrebat eu. 

   Stiti foarte bine ce se intampla cand esti prins in vartejul intamplarilor. In mod normal, cuvintele sunt trimise de la creier spre gura si, intr-un anumit punct al traseului, iti iei o clipa de ragaz ca sa le verifici, sa te asiguri ca-s cele pe care le-ai comandat si ca-s frumos impachetate, dupa care le pui cap la cap si le trimiti inspre cerul gurii si in lumea larga.

   Dar, daca esti prins in vartejul intamplarilor, poti sa dai chix cand vine vorba doar sa faci verificarea asta. 

   O'Neal rostise trei cuvinte: "complicitate la crima".

   Cuvantul pe care ar fi trebuit sa-l repet pe un ton surprins era "crima"; se prea poate ca un numar mic de indivizi cu probleme psihiatrice sa fi ales cuvantul "la", dar e limpede ca, dintre cele trei, cuvantul pe care ar fi trebuit sa-l evit cu strasnicie era "complicitate". 

   Bineinteles ca, daca am fi purtat inca o data acea conversatie, as fi procedat cu totul altfel. Dar nu am mai purtat-o."

Sper ca v-ati inceput saptamana cu zambetul pe buze si, daca sunt fani printre voi, nu va sfiiti sa ne impartasiti motivele pentru care there ain't no Hugh like Hugh Laurie.  

There's something about Kate

Nici nu s-a stins bine ecoul clopotelor de la Westminster Abbey, ca au si aparut primii gold diggers prieteni de suflet ai cuplului regal, dornici sa impartaseasca lumii amintirile lor personale cu William si Kate. Motivele n-au evident, nimic de-a face cu foloasele materiale, ci sunt bazate pe muzica sufletului lor pur si inocent. )))

Par egzample, o fatuca americana, pe numele ei Laura Warshauer, care a fost colega de camin in primul an cu cei doi (la fel ca si alti cativa zeci/sute de oameni), s-a trezit brusc napadita de amintiri. Si cu cine sa vorbesti despre prietenii tai super-apropiati Ducele si Ducesa de Cambridge daca nu cu presa de scandal? 

Si cum sa-ti ostoiesti acest dor apasator daca nu compunand o piesa de mare angajament, pe care s-o botezi fara nicio intentie de marketing "To Will and Kate: Meet Me at Exit 109"? Daca mai ai si vreo 2 fotografii cu ei (cum mai au probabil si alti zeci de colegi) si le pui pe repeat pana ametesti lumea, ai obtinut un videoclip induiosator. Laura dearest, nu stiu cum ti se vinde piesa pe iTunes, dar eu in locul tau nu m-as astepta sa ma invite bunii mei prieteni Will si Kate pe la ei pe-acasa prea curand. Zic doar sa nu-ti tii respiratia. 

Am citit zilele astea cam tot ce se putea citi pe tema (dupa cum v-am spus, am si eu nostalgiile mele ) nuntii si a povestii de dragoste dintre cei doi si am desprins doua teorii ale conspiratiei majore. Eu am si eu o teorie a mea, dar e mai minora. Despre asta, insa, mai incolo. 

Prima teorie sustine ca fosta domnisoara Middleton ar fi o arivista, dornica sa ajunga regina cu orice pret. Cica dorinta asta de parvenire i s-ar trage de la bunica ei, Dorothy Goldsmith, fiica de tamplar si nepoata de miner. Atat de mult isi dorea Dorothy sa "ajunga cineva", incat apropiatii o ironizau spunandu-i "Lady Dorothy". De altfel, si despre mama lui Kate, Carol, devenita milionara in urma unei afaceri online cu accesorii de petreceri pentru copii, se spune ca este extrem de ambitioasa. 

In sprijinul acestei teorii vine si observatia ca actuala ducesa de Cambridge ar fi copiat extrem de atenta stilul vestimentar al Printesei Diana de-a lungul timpului, pregatindu-se pentru Ziua cea Mare.

Cea de-a doua teorie se bazeaza, in principiu, pe nevoia oamenilor de a crede in "fericiti pana la adanci batraneti" si porneste de la ideea romantica a predestinarii. In fond, nu e povestea lor de dragoste un basm modern? 

Si nu a semanat Kate ca doua picaturi de apa cu Grace Kelly, o alta Cenusareasa extrem de iubita? 

Daca si voi faceti parte din gasca asta a "predestinatistilor", boy do I have something for you! Considerati ca a venit Craciunul mai devreme si uitati-va la poza de mai jos.

 

Poza, facuta in 1962, ii infatiseaza pe bunicul lui Kate, Peter Middleton si pe bunicul lui William, Printul Philip. Haha, ce cred ca ar fi ras amandoi daca cineva le-ar fi spus ca intr-o zi nepotii lor isi vor pune pirostriile. Nici macar nu stiu care ar fi ras mai tare. ))

Si uitati-i, 20 si ceva de ani mai tarziu de la momentul "intalnirii" bunicilor lor, pe Wills si Kate, ambii inconstienti de toata nebunia care ii va inconjura mai tarziu in viata. 

Facem un salt si ajungem in 2001, anul in care cei doi se cunosc la St. Andrews. Potrivit unui reportaj foarte simpatic al NBC, St. Andrews e colegiul cu una dintre ratele cele mai ridicate de casatorii intre fosti colegi. Aparent, unul din 10 oameni de-acolo isi gaseste perechea in timpul studiilor. Tipul din reportaj care pune apropierea lui William de Kate pe seama lungilor ierni scotiene e absolut delicios.  

Iata, mai jos, prima lor poza oficiala, la sfarsitul anului universitar, in 2002. Erau deja prieteni, dar nimic altceva nu se infiripase, de unde si distanta dintre ei. 

Din 2003 deja, au devenit un cuplu. Unii se pare ca au vazut potentialul relatiei inca de pe atunci, dupa cum arata si colajul de mai jos (is it just me or was Kate actually chubbier back then? ).

 

 Eu cred insa ca in timpul chefurilor studentesti (vezi foto jos), in afara poate de Kate, nimeni nu visa ca cei doi vor ajunge intr-o buna zi sa spuna "I will" in fata aceluiasi preot, in aceeasi zi si la aceeasi ora. 

In 2005, cand a fost facuta poza de mai jos (pe 23 iunie 2005, de fapt, in ziua absolvirii celor doi), Kate primise deja porecla umilitoare de Waty Katie. Si, desi amandoi pareau fericiti, absenta oricarei intentii de a legaliza relatia din partea lui William nu era de bun-augur. 

Romanticii incurabili nu si-au pierdut, insa, speranta si, vorba capodoperei cinematografice care este "William & Kate: The Movie", love ruled, after all, in 2011.

Daca vreti sa stiti parerea mea, eu cred ca adevaratul motiv pentru care fata asta a ajuns sa se marite cu el are mai putin de-a face cu faptul ca-i voia averea sau ca ii era sortita, si mai mult de-a face cu personalitatea si IQ-ul ei. Printre altele, pe vremea cand erau doar prieteni, l-a convins pe William sa nu renunte la scoala, cum intentiona, ci sa-si schimbe specializarea (ceea ce el a si facut, in primul an). 

Apoi, in timpul scurtei lor despartiri, a stiut foarte bine cum sa-si gestioneze durerea, cu ce se imbrace si cu cine sa se intalneasca. Crize de isterie sau o depresie ar fi facut-o sa-l piarda definitiv pe William mai repede decat imi ia sa zic Isabella Amaryllis Charlotte Anstruther-Gough-Calthorpe (si am o dictie rapida, trust me). Cred ca articolul din Newsweek numit "Citizen Kate" este excelent pentru a va face o idee despre personalitatea foarte puternica a lui Kate. 

Adevaratul motiv pentru care Catherine Middleton, si nici o alta femeie din lume, s-a maritat cu William Wales, a purtat superba rochie McQueen, a primit imprumut de la regina diadema Cartier si a fost analizata pe toate partile de 4 miliarde de ochi (in perechi de cate doi, da?) e concentrat, de fapt, intr-un singur episod si intr-o singura fraza:

"When a friend at St. Andrews told her how lucky she was to be going out with Prince William, a smiling Kate replied: “He’s lucky to be going out with me.”

Q.e.d.  

Must see: Declar pe propria raspundere

Un one woman show cu o actrita de etnie rroma care vorbeste despre cat e de greu sa cresti ca copil de tigan printre romani, dorindu-ti sa fii si tu roman.

Nu v-a impins interesul jos de pe scaun, nu-i asa?

Plus de asta, posterul horror si textul-rezumat al piesei te pregatesc pentru un spectacol cu multe sentimentalisme si patetisme: 

Declar pe propria raspundere ca nu vreau sa ne mutam.
Declar pe propria raspundere ca nu vreau sa dorm aici.
Declar pe propria raspundere ca acum trebuie sa iau singura viata in piept si s-o inving. Declar pe propria raspundere ca o sa ma marit, o sa fac o droaie de copii si o sa-l las pe ala sa ma bata pina-mi scoate toate visele din cap.
Vreau sa am si eu pielea alba. Doamne, fa-ma romanca!

N-am pornit, asadar, cu sperante prea mari ieri seara spre Green Hours sa vad piesa "Declar pe propria raspundere" interpretata de Alina Serban si bazata pe experienta ei de viata. Nu ma intelegeti gresit. Sustin lupta impotriva discriminarilor de orice fel si cred ca cei care practica activismul prin arta au o misiune nobila. Dar am vazut la viata mea prea multe performance-uri-manifest lipsite de vlaga sa mai sper la ceva cu adevarat puternic. 

Prima surpriza. Actrita arata mai degraba ca sora geamana a lui Norah Jones decat ca o Mercedesa. 

 

                                                                   (Sursa foto)

A doua surpriza. Piesa e buna. Nu, de fapt, piesa e a naibii de buna. Tipa e amuzanta si tonica, are nerv si umple scena aia cu prezenta ei de te face sa te simti ca la cinema. Nu stiu cand a fost ultima data cand am vazut un performance mai bun. Mai viu. Mai interesant. Am ras in hohote minute in sir, dar mi-am si sters, totodata, cateva lacrimi rebele, ce nu tineau cont ca mascara nu era waterproof si ca in jur erau oameni. Si, ce nu credeam ca ar fi posibil, m-am recunoscut in unele dintre replicile ei. 

M-am uitat in jur la ceilalti spectatori. Cam o treime dintre ei erau tigani, ceea ce banuiesc ca e o premiera pentru un club de jazz ca Green Hours. Reactiile lor mi se pareau aproape la fel de fascinante ca monologul actritei. Un cuplu de tigani tineri, la vreo 30 de ani, ambii imbracati in costume elegante, el intr-unul negru, ea intr-un taior gri si o camasa cu flori, n-au ras aproape deloc. La unele replici, el isi inclesta aproape involuntar maxilarul. La fel si un pusti rrom intr-un tricou marinaresc. La final insa, s-au ridicat sa aplaude in picioare. Un grup de fete rrome au ras insa tot timpul, mai ales atunci cand Alina imita diverse voci de tigani. Si ele au aplaudat frenetic. 

Abia la final am inteles de ce un expat britanic o compara pe Alina din punct de vedere al charismei cu Damian Draghici si de ce o numeste "o noua stea, o forta luminoasa, de neoprit, care isi pune amprenta pe public". Pentru ca merita. Pentru ca cineva care a avut forta sa porneasca dintr-o curte de spoitori si sa ajunga sa absolveasca UNATC-ul si sa studieze la New York, puteti fi siguri ca nu se va opri aici.

Puteti citi un interviu recent cu Alina aici si o puteti vedea in "Declar pe propria raspundere" la Centrul Comunitar pentru Educatie si Arta Activa laBOMBA din Rahova candva intre 23-26 mai, la un spectacol cu intrarea libera sau in Green Hours, unde intrarea costa 15 lei.

Nu stiu daca v-am convins, eu una singur o sa revin sa o vad. Spectacolul ei si celalalt spectacol, la fel de uman si poate chiar mai emotionant. Pentru ca "Declar pe propria raspundere" e practic un dublu spectacol: al actritei care se comunica pe scena si al oamenilor din public, care se descopera cu vulnerabilitate in cuvintele ei.

Draga vedeta de pe coperta Tabu de iunie

Tu nu ma cunosti, eu te stiu doar de la televizor si de prin reviste. O sa ne cunoastem mai bine in zilele ce urmeaza, pentru ca eu sunt cea care scrie despre tine. Cu toate ca nu ma cunosti inca, tin sa te informez ca relatia dintre noi a inceput deja pe picior gresit.

Bunaoara saptamana asta primesc un mail de la Una Culuna, in care imi povesteste despre un retreat raw de lux pe care il organizeaza in iulie in Delta (cu masaje, cursuri de mancare raw, sedinte de meditatie si alte nebunii) si in care ma invita la o versiune pilot a acestui spa raw, saptamana viitoare, de miercuri pana vineri. Dar n-apuc eu sa sar prin casa de bucurie de trei ori la gandul relaxarii si binelui ce ma asteapta, ca mi-aduc aminte ca miercuri am intalnire cu tine, la chestia aia care se numeste sedinta foto pentru coperta. Nu m-am suparat la faza asta, ca sunt sigura ca n-aveai de unde sa stii si n-ai facut-o cu intentie.

In seara asta, insa, povestea se repeta. De data asta primesc un mesaj in care sunt intrebata daca nu-mi surade un rasfat de poimaine pana duminica la un hotel de 5 comete, la vecinii bulgari. Iar dau sa topai intr-un picior, dar ma opresc la timp. Vineri vin sa te vad la repetitii, deci adio deplasare mai departe de coltul blocului.

Nici de data asta nu m-am suparat, da-ncep sa cred ca ai ceva cu mine. Daca ai sti ce zile tensionate si grele am avut in ultimul timp, ai intelege ca am nevoie de relaxare si nu mi-ai mai zadarnici planurile. Nu vrei sa ies din Bucuresti? Bine. Atunci poate stii ca exista spa-uri si-n oras. Si-am inteles ca au si vouchere cadou. Numa' zic.

Mariei, pe care o iubesc dinainte sa o cunosc

Draga Maria, 

Eram intr-un hipermarket si vorbeam la telefon atunci cand m-a sunat mama ta ieri. I-am raspuns grabita:

- Hei, am pe cineva pe cealalta linie. S-a intamplat ceva sau pot sa te sun eu mai tarziu?

- A, nimic important. Doar ca am nascut acum 2 ore.

Pentru cateva secunde, m-am blocat. Am mai facut schimb de doua-trei replici cu mama ta, dupa care, cand am inchis telefonul, am inceput sa plang. Intre timp, am realizat ca rasturnasem jumatate din raionul de O.B.-uri si ca un barbat dragut, care se uita la mine cu o privire ingrijorata, se aplecase si punea cutiile pe rafturi.

Da, plangeam, dar plangeam de bucurie. Ceea ce n-am mai facut de multa vreme. Vezi tu, Maria, in ultima vreme lucrurile merg destul de rau in viata mea. Atat de rau incat, atunci cand merg pe strada mi se pare ca vad mici parpastii deschizandu-se in ciment, la picioarele mele. As fi vrut sa te nasti in alta perioada, intr-una in care eram mai linistita si mai fericita. Noroc insa ca tu nu asculti gandurile mele si te-ai grabit sa vii pe lume. Pentru ca de ieri, lucrurile au inceput sa se schimbe.

Nu mai stiu cum am plecat din fata raionului pe care il rasturnasem, tot ce stiu e ca am abandonat in graba cumparaturile si am fugit la raionul de jucarii, de unde ti-am luat cel mai frumos si mai pufos Ursulet roz cu rochita albastra pe care l-am gasit.

Stiu ca n-o sa te bucuri decat peste mult timp de el, dar, in calitatea mea de matusa, vreau sa te invat inca de mica ca Binele si Rozul vor invinge. Stiu ca despre cum sta treaba cu Binele o sa-ti povesteasca mama ta, e unul dintre cei mai buni oameni pe care ii cunosc. Mie imi revine atunci sarcina sa-ti spun despre cum e treaba cu Rozul. Si-mi iau sarcina cat se poate de in serios, dupa cum vezi. 

Am alergat acasa cu Ursuletul in punga, dar ne-a prins ploaia pe amandoi. Asa ca am stat si ne-am uscat cu foehnul pana am redevenit prezentabili. Dupa care m-am blocat in fata umeraselor cu haine vreo 10 minute, gandindu-ma cum sa ma prezint, pentru prima oara, in fata ta. As fi ales o rochie de seara, pentru ca asa ma simteam, dar mi-era teama ca lumea se va uita ciudat pe strada la mine. Mi-am pus in cele din urma fusta mea noua in dungi, am luat Ursuletul in brate si am alergat la florarie, de unde am ales florile preferate ale mamei tale, liliacul. N-aveam o rochie de seara, dar lumea tot se uita ciudat la mine. Eram o fata cu o fusta lunga in dungi, care alerga pe strazi cu un Ursulet roz in brate si cu un buchet mare de liliac. 

Cand am ajuns la spital, initial nu ne-au dat voie sa urcam la mama ta. Cand o sa cresti mare o sa inveti despre niste chei magice, de hartie, care iti dau puteri de super-eroi. Datorita lor, poti sa deschizi orice usa. Asa am ajuns intr-un final in camera mamei tale. Dar sper sa inveti lectia asta cat mai tarziu. Si sa n-o accepti de buna niciodata. Deocamdata insa suntem in fata cu rozul. Mai e timp. 

Mama ta stralucea de parca inghitise un diamant, desi nu dormise de vreo 30 de ore si tu ai chinuit-o destul de mult. Mi-am dat seama ca trebuie sa fii o fiinta destul de incredibila. Esti nascuta, de altfel, in aceeasi zi cu doi dintre cei mai minunati baieti din viata mea, asa ca automat, o sa fii si tu o fetita minunata. De parca nu stiam asta dinainte sa te vad. 

Intre noi doua fie vorba (sper sa inveti sa tii un secret, e important pentru o fetita binecrescuta) ma asteptam sa fii uratica. Nu trebuie s-o iei personal, dar 99% dintre nou-nascuti sunt rosii sau nergri sau vineti sau, ma rog, au o culoare bizara. Ma si pregatisem sa ma extaziez in fata ta, pentru ca unu, mama ta are nevoie de incurajare dupa toate lucrurile prin care a trecut si doi, eram sigura ca dupa cateva zile oricum aveai sa capeti o culoare acceptabila. 

Cand te-a adus asistenta pe brate, insa, am inmarmurit. Erai incredibil de frumoasa, cu pielea ta roz, parul tau saten si manutele tale miniaturale, pe care se vedea urma de unde ti se luase sange. Colegele mamei tale au inceput sa se exazieze instant. Mie mi-a luat ceva pana sa-mi revin si sa-mi dau seama ca esti reala.

Am plecat de la spital gandindu-ma in cat timp pot aduna cei 8.000 de euro de care am nevoie sa angajez o mama surogat (crede-ma, desi esti o bijuterie vie, discutiile pe care le-am auzit in salon despre dureri si taieturi si cusaturi mi-au potolit orice urma de intentie vaga in domeniu).

Lasand gluma deoparte, desi nu cred in magie, nu stiu cum altfel sa-mi explic ce s-a intamplat ieri. Cum 3,2 kg de om au reusit sa-mi alunge toti norii din minte si sa astupe toate prapastiile din trotuar. M-ai ajutat sa cred in Bine din nou. Si pentru prima ta zi pe Pamant, zic ca te-ai descurcat destul de bine.  

* Maria este fetita de 1 zi a prietenie mele, Ligia, iar aceasta scrisoare a fost inspirata de una asemanatoare, scrisa de Andreea pentru Tudor.