Portretul-robot al baiatului ideal

- Tu te pricepi mai bine, ca ai mai multa experienta decat mine in asta, mi-a spus zilele trecute colega mea Andreea, cand discutam despre un articol pe tema dating-ului. 

Adevarul e ca, desi a trecut ceva vreme de cand am fost intr-o relatie stabila si serioasa, de dating n-am dus lipsa. Suficient cat sa adun material pentru un roman siropos de gagici si pentru vreo doua-trei scenarii de sitcom-uri gen "How I Didn't Meet Your Father".  Plus un scurt-metraj care incepe ca o comedie si se termina ca o drama. 

In perioada in care practicam acest sport numit dating (mai mult ca sa nu mi se atrofieze muschii), imi pusesem la punct un checklist, cu niste calitati care n-am exact idee cum imi inflorisera pe cortex, dar pe care le urmaream cu abnegatie de la prima intalnire.

Baiatul ideal trebuia sa fie, printre multe altele:

* Sclipitor ca intelect. Din pacate nu era suficient sa fie inteligent si atat. Eram atrasa (si inca sunt ) cu precadere de tipii care fac uz de partea stanga a creierului. Cum spunea cineva, "there is also something outrageously attractive to me about a man who is brilliant in the areas in which I am legally retarded."

Intr-o perioada dezvoltasem o slabiciune pentru computer geeks si se pare ca era suficient sa ai o diploma cu parafa Politehnicii ca sa-mi trezesti interesul (bine, exagerez grosolan aici, but you get the point). Am emigrat apoi la designeri grafici, analisti economici sau businessmen. Cu totii foloseau un limbaj pe care nu-l puteam urmari cu usurinta, ceea ce era perfect.

Cred ca am cautat mereu un echilibru intre lucrurile cu care ma putea suprinde el si cele cu care puteam face impresie eu.   Daca am fi avut amandoi aceeasi arie de expertiza, banuiesc ca m-as fi plictisit repede. Concluzia e ca in materie de intelect am preferat mereu specimenele care sa fie putin out of my reach, dar nu suficient cat sa nu le pot atinge daca as fi depus un mic efort.

* Ateu. Nu ma intrebati de unde a venit asta (desi, recunosc ca am avut un episod ciudatel cu un fanatic religios). N-aveam nimic impotriva unui tip care credea in divinitate, dar recunosc ca daca imi spunea in timpul discutiei ca e ateu, auzeam involuntar un ka-ching! in minte. Bine, as fi preferat oricand un agnostic, dar cati baieti de 20 si ceva de ani care arata bine, au un simt al umorului fantastic si care l-au citit pe Huxley cunoasteti?   

* Amuzant, dar intr-un anumit fel. Mi-e greu sa explic exact ce tip de umor cautam la cineva, dar aveam nevoie de maximum 2 minute sa-mi dau seama daca-l avea sau nu. Simplificand si folosindu-ma de niste exemple cinematografice, e genul de baiat care savureaza Family Guy, South Park, Futurama sau The Office. 

* Ca tot am pomenit de cinematografie, am observat in timp ca tipii cu care m-am intalnit erau majoritatea Tarantino type of guys. I'm not a Tarantino type of gal myself, dar chestia asta mi s-a parut intotdeauna atragatoare la un baiat.   

Lista poate continua la nesfarsit, pentru ca am dezvoltat zeci de astfel de puncte mai mult sau mai putin absurde pe acest checklist invizibil. Intre timp imi place sa cred ca m-am maturizat si am renuntat la multe dintre ele. Pe cele mai importante, insa, le-am pastrat.

Multa vreme am crezut ca sunt singura tipa de pe Pamant care ar dezvolta astfel de pretentii ciudate Azi am descoperit pe cineva care gandeste exact asa cum o faceam eu (ok, mai putin partea cu "willing to be henpecked" care mi se pare oribila): Now Accepting Boyfriend Applications. Lectura placuta!   

PS: Zilele urmatoare sunt plecata intr-un press trip in Delta (va povestesc mai multe la intoarcere), departe de minunile tehnologice moderne (computer included), asa ca ne recitim spre weekend. S-aveti o saptamana splendida!

Va las cu o tema de gandire marca Andreea, lansata ca un status pe Facebook. Zic ca merita sa incercati:   

"Numarul oamenilor care vorbesc despre ceea ce urasc e mai mare decat numarul celor care vorbesc despre ceea ce iubesc. Asa ca va propun sa scrieti, macar o data pe zi, un status despre ce iubiti. Poate fi inclusiv vorba de cafea sau vreme. Si chiar daca scrieti asta o data, sa o ganditi de cat de multe ori pe zi puteti. Hope you're gonna play the game. O sa va schimbe energia cat ati bate din palme."

Ana Ularu si Decat o Revista # 5

Decat o Revista, editia de primavara 2011 e, de fapt, Mai Mult Decat o Revista pentru mine.

In primul rand are un articol semnat de cineva foarte special, motiv pentru care aseara nu stiam cum sa ajung mai repede acasa de la lansare, ca sa-l citesc in tihna. In al doilea rand, o are pe coperta pe Ana Ularu. V-am povestit prin octombrie ca inca din clasa a X-a am o slabiciune pentru ea, iar cover story-ul lui Cristi Lupsa si sedinta foto cu Alex Galmeanu n-au facut decat sa-mi confirme cat de misto e Ana.

Mi-a placut atat de mult textul lui Cristi, incat ma tot bate gandul sa-i trimit un mesaj si sa-i multumesc, mai ales pentru fragmentul asta, in care m-am recunoscut inspaimantator de mult in temerile Anei:

"«Mi-e teama sa nu ma ratez», spune Ana. «De mica ma gandesc la asta. Ca trece viata pe langa mine si de fapt nu fac roluri mari. Am facut «Perifericul» dupa nu stiu cati ani de nefacut nimic. Si uneori am senzatia ca ma scufund usor-usor in mediocritate. Uneori zic: mai vreau si eu sa fiu la Odeon un pic, mai vreau un rol mare, mai vreau un Purcarete, mai vreau un Afrim. Mi-e teama sa nu ma trezesc la 50 de ani si sa zic: Frate, n-am facut nimic de fapt. Si-s mediocra. Am o teama oribila cu chestia asta. Nu-mi doresc laude si premii Uniter, da-mi doresc sa stiu eu c-am facut destule.»"

La textul "Alegerile Danei", care incepe asa: "La 35 de ani, Dana Ene a hotarat ca are multe de facut: sa invete sa danseze tango, sa se intoarca la avocatura, sa isi gaseasca un partener, sa aiba un copil, sa viziteze Parisul si Buenos Airesul, sa se vindece de cancer", am plans. Fara sunet, fara sa misc altceva decat lacrimile mari, in josul obrajilor, incet, ca pentru mine. Cand am ajuns la finalul articolului, aveam senzatia ca tocmai incheiasem o sedinta de psihoterapie si am simtit nevoia sa ies pe balcon, sa iau aer. 

Am mai citit un minunat text-marturie al Madalinei Sicoi, o IT-ista dintr-o multinationala cu talent nativ de prozator, despre "Cum am devenit femeie". "Pentru ca voiam sa fiu ca tata, am incercat sa devin baiat. Pe masura ce am crescut, am invatat cum sa fiu femeie.", isi incepe Madalina marturisirea, iar finalul mi-a produs un zambet dulce-amarui:

"Am inteles ca oamenii vin si pleaca si ca trebuie sa-i las sa faca exact asta. Ma uit cu drag in urma la toti cei care m-au invatat despre inimi si imblanzire mai mult decat imi inchipuiam ca voi afla atunci cand ma ascundeam taciturna in spatele unor haine largi. In timp, am incetat sa ma vad ca pe o victima a unei familii dezbinate, iar asta m-a facut sa trec prin fiecare zi fara mustrari de constiinta sau degete indreptate acuzator spre trecut. Am invatat sa merg pe picioarele mele si, desi nu e mereu usor, devine tot mai distractiv. (...) Tata e bine. (...) Nu ne-am mai vazut de peste 10 ani si nici nu mai vorbim la telefon. Oricum nu cred ca m-ar placea. Nu mai sunt de multa vreme baiatul lui."

O alta surpriza frumoasa a fost sa descopar doua articole scrise de Ana Maria Ciobanu, unul despre transformarile prin care trece trupa Iris, adoptand un mesaj religios (Ana, chapeau pentru text, am ras cu pofta!) si celalalt despre activitatea unui recuperator de credite, pe care inca nu l-am citit, dar o s-o fac foarte curand.

De fapt, sunt atat de multe texte pe care nu le-am citit inca si abia astept s-o fac, incat ma simt putin vinovata ca va fac un review incomplet si neprofi. Pe de alta parte, sunt prea entuziasmata sa nu va povestesc si voua si vreau sa-mi  savurez lectura, nu s-o grabesc. 

Decat o Revista, numarul 5, e, asa cum bine spunea un cititor, o "terapie creativa". Parcurgand articolele de mai sus m-am simtit ca intr-o calatorie cu personalul, prin Ardeal, intr-o zi cu soare. Trebuie sa incercati si voi senzatia!

Branduri care ma fac sa zambesc

Casa de Pariuri Literare

Inca de cand am vazut numele asta adorabil de editura, desi nu stiam exact ce genuri publica, mi-am propus sa cumpar ceva de la ei. Cum sa nu ai in biblioteca o carte pe care sa scrie "Casa de Pariuri Literare"? Cred ca merg pe "Dactilografa de noapte". Pentru inceput.

*

Stolen Girlfriends Club

De fiecare data cand vad numele brandului in vreo revista de fashion zambesc si-mi aduc aminte de un anumit baiat din viata mea si de prietena lui. A, da, si de ziua in care mi-am petrecut o jumatate de ora in Liberty, cu un tricou Stolen Girlfriends Club in mana, incercand sa ma conving ca as putea supravietui doua zile la Londra numai cu apa, intr-un soi de regim de detoxifiere a organismului, ca sa mi-l cumpar. Intr-un final a invins o combinatie dintre instinctul de supravietuire (pe care nu-l banuiam asa puternic) si un rest de neuron. Inca regret. 

*

La categoria cel mai cute nume de band nu reusesc sa ma decid intre Seagull Screaming Kiss Her Kiss Her si The Pigeon Detectives. Desi am ascultat foarte putin din fiecare, ca sound cred ca prefer The Pigeon Detectives. SSKHKH au insa o vocalista misto. O sa aprofundez zilele astea. Sa-mi treaca deocamdata obsesia pentru The New Pornographers (hei, that's a cute name too!). 

*

Iar la categoria branduri care ma fac sa ma tavalesc pe jos de ras, cred ca v-am mai spus deja de site-ul masajnufrectie.ro (it's been a loooong time favourite of mine). Tot din categoria online autohton ar mai fi laptesibranzadecapra.ro, cu sloganul "Intra in familia noastra". ))) 

Iar dintre brandurile straine cu nume haioase (sau de-a dreptul nefericite), gasiti pe pagina de Facebook a theCHIVE o selectie bogata. Nu ma pot decide intre pastele Fagottini, chipsurile Megapussi sau balsamul Terror! ))) Imi pot doar imagina ce fel de copywriteri au trudit la ele...

Note to myself

Pentru ca aveam o zi mai low azi, sora mea, Lia, mi-a adus aminte unul dintre citatele mele preferate (primul cu bold de mai jos).

Si, in timp ce il cautam, am descoperit fragmentul din care face parte si care, desi reuneste genul de afirmatii care circula pe email sub forma de Fwd:Fwd:Fwd:Fwd, are ceva linistitor, ca mirosul fin de naftalina dintr-un dulap vechi.

"I've learned that no matter what happens, or how bad it seems today, life does go on, and it will be better tomorrow.

  

I've learned that you can tell a lot about a person by the way he/she handles these three things: a rainy day, lost luggage, and tangled Christmas tree lights.
 

I've learned that regardless of your relationship with your parents, you'll miss them when they're gone from your life.

I've learned that making a 'living' is not the same thing as 'making a life'.

I've learned that life sometimes gives you a second chance.

I've learned that you shouldn't go through life with a catcher's mitt on both hands; you need to be able to throw some things back...

I've learned that whenever I decide something with an open heart, I usually make the right decision.

I've learned that even when I have pains, I don't have to be one.

I've learned that every day you should reach out and touch someone. People love a warm hug, or just a friendly pat on the back.

I've learned that I still have a lot to learn...

  

I've learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel."

Incredibila femeia asta.

Maya Angelou a fost, de-a lungul vietii, soferita de tramvai (la 18 ani a fost prima femeie afroamericana care a condus un tramvai la San Francisco), scriitoare, poeta (nominalizata la Premiul Pulitzer), regizoare (la 70 de ani a devenit prima femeie de culoare care a regizat un film artistic cu buget mare), actrita, jurnalista, activist social, (l-a cunoscut pe Martin Luther King Jr.) compozitoare, scenarista, producatoare TV, profesor universitar, dar si prostituata, matroana de bordel si dansatoare intr-un club de noapte.

Alex, Andreea, Stela & Chris cred ca am gasit cartea perfecta cu care sa deschidem micul nostru Book Club (Stela, daca deja ai citit-o, cum banuiesc, am si backup).  

Scurt eseu despre rautatea gratuita

Stiu sa fac fata rautatii. Nu foarte bine (din pacate), dar stiu. Atunci cand pot s-o anticipez, in interiorul meu se produce o miscare asemanatoare pozitiei de prabusire recomandate de brosurile liniilor aeriene. Daca ar avea genunchi, am impresia ca sufletul meu s-ar chirci si i-ar imbratisa si apoi si-ar incrucisa, protectiv, mainile deasupra capului.

Astept. Lovitura vine, mai devreme sau mai tarziu, cu avant sau mai incet. De fiecare data, imi promit ca data viitoare nu va mai durea atat de mult. Dar o face. M-am obisnuit insa cu rautatea si cred ca asta face parte din procesul de maturizare. 

Cu rautatea gratuita, insa, mai ales atunci cand vine din partea unei persoane pe care o credeam apropiata, nu cred ca ma voi obisnui niciodata. E ca si cum as fi copil si, intr-o atmosfera perpetua de Groundhog Day, cineva mi-ar repeta iar si iar ca nu exista Mos Craciun. O lume in care am crezut, si pe care am construit-o caramida cu caramida, conversatie cu conversatie, se darama peste mine.

Sau ca atunci cand, din senin, ai primi pe strada de la un necunoscut un croseu scurt, dar puternic, in stomac. Si lacrimile nu vin de la durerea fizica, ci de la socul psihic. De ce ar face cineva asa ceva? Nu e absurd?

*

Stiati ca o caracatita are trei inimi? Uneori ma gandesc ca daca fiecare caracatita ar dona doua dintre ele oamenilor, lumea asta ar fi un loc mai frumos.

 

 Sursa foto. 

Biutiful is everything but beautiful

Dur, in mod cert. Emotionant, de multe ori. Tragic, cu siguranta. Tandru, in cateva cadre. Impecabil regizat si jucat, de la un capat la altul. Dar nu frumos.

Nu e nimic frumos intr-o poveste despre traficul de carne vie si imigrantii ilegali chinezi si africani din Spania. Adevarul e ca, asa cum spunea si Chris la iesirea de la film, o sa ma uit cu alti ochi la negrii din marile capitale europene care vand genti contrafacute sau umbrele la colturi de strada sau la metrou. Sunt convinsa ca si voi, daca ati vazut filmul. 

M-a impresionat Bardem si jocul lui actoricesc dureros de credibil. Probabil cel mai bun rol al carierei lui de pana acum. Iar Iñárritu si naturalismul lui liric transforma fiecare cadru intr-un tandem de tandrete si duritate.

Cel mai mult m-a impresionat insa remarca lui Chris, facuta in timp ce ne plimbam spre casa:

- Bun. Si ce-au rezolvat cu filmul asta? In afara sa ma faca pe mine sa-mi spun "Ce bine ca stau pe Magheru si nu intr-un subsol de ghetou din Barcelona!"?

- Macar au atras atentie asupra problemei. La urma urmei, Chris, ce-ai vrea sa faca? E un film artistic, totusi...

- Da, dar te gandesti ca daca tot l-au facut atat de dur, macar sa nu-l fi facut degeaba. Sa fi spus Bardem ca-si doneaza onorariul pentru film unei scoli de educare a copiilor imigrantilor sau ceva.

Asta ar fi fost, intr-adevar, biutiful. 

  

Scena din film care a dat si titlul filmului. Sursa foto.

De prin moda adunate

Ce s-a mai intamplat prin lumea modei cat eu am cutreierat prin capitala ei? Iata un scurt review:

Kate Moss si-a aratat fundul la o prezentare Louis Vuitton de la Paris saptamana trecuta and lemme tell you it wasn't a pretty picture.

Bineinteles, in stilul lor caracteristic, cei de la Daily Mail au transformat episodul intr-un adevarat circ, cand au luat patru femei normale, intre 26 si 56 de ani, le-au imbracat in costume identice cu cel purtat de Kate si le-au cerut cititorilor sa ghiceasca cui apartine fiecare posterior. Poza e cea de dedesubt, rezolvarea ghicitorii o gasiti pe site-ul lor.

Tot cat am lipsit eu, cei de la Make Up Forever au scos pe piata ceea ce ei se lauda ca este "the first unretouched make-up ad", cu alte cuvinte, prima reclama de la inventarea Photoshopului incoace, care nu beneficiaza de pensula magica. 

Am doar o singura nedumerire: chiar trebuiau sa aleaga un model cu brate celulitice (sau ce-i chestia aia, in numele lui Trompi?!), doar sa distraga atentia de la faptul ca fata are cearcane pe care fondul lor de ten nu le poate acoperi? Well, you didn't fool me! Da' de incurajat, incurajez initiativa din toata inima!

Sursa foto.

Fashionistele n-o sa se mai afiseze luna viitoare cu Vogue in brate, ci cu The Wall Street Journal Magazine. Nu va ingrijorati, insa, acesta nu e sfarsitul lumii asa cum o stim, iar fetele n-o sa renunte la diete anorexice pentru cotatii bursiere. Motivul este faptul ca the allmighty Anna Wintour apare pe coperta WSJ, intr-un material care, sper eu, va fi varianta in print a filmului The September Issue.

Sursa foto.

Cam atat de pe frontul de est, s-aveti o saptmana feşăn si sper ca posteriorul lui Kate Moss sa nu va dea cosmaruri. )))

Things to do, places to see this week

Se anunta o saptamana plina, cu trei evenimente foarte dragute: 

- unul pentru care am deja insotitor, dar incerc sa mai fac rost de invitatii

- unul pe care il asteapta multa lume

- un al treilea la care m-as bucura sa veniti cat mai multi, pentru ca va fi fain. 

Primul eveniment e avanpremiera Tabu a filmului "Biutiful" al lui Iñárritu, cu Javier Bardem in rolul principal. 

Nu fac parte din gasca de fete topite dupa fizicul lui Bardem si in ultima vreme aleg sa vad doar filme light, dar marti o sa fac o exceptie. Odata pentru ca am vazut "21 grams" si "Babel" si mi-au placut, deci am incredere ca Iñárritu a realizat o noua bijuterie a cinematografiei ultrarealiste cu "Biutiful". Si in al doilea rand pentru ca am auzit multe voci care sustin ca Bardem ar fi meritat Oscarul lui Firth (a primit, oricum, trofeul pentru cel mai bun actor la Cannes) si vreau sa ma conving daca e asa.    

La film merg impreuna cu prietena mea, Alexandra, dar daca reusesc sa fac rost de una-doua invitatii in plus, promit sa va anunt.   

In al doilea rand, dupa cum bine stiti, saptamana asta se deschid primele magazine H&M in Romania (am auzit un "Amen to that!"? ).  Se pare ca gheata va fi sparta la AFI Cotroceni pe 25 si apoi la Magazinul Unirea pe 26 martie. 

Last but not least, sambata seara e un dublu eveniment la Opera: ShortsUP si lansarea Decat o Revista # 5. Vor rula o serie de scurtmetraje simpatice, premiate sau nominalizate la Oscar/BAFTA/Cannes, va fi muzica jazz live, lume buna si vom vedea, in sfarsit, cum arata numarul 5 al DoR. 

Evenimentul va incepe la ora 22.00 iar biletele por fi cumparate de pe eventim.ro la 25 de lei, sau de la Opera in ziua evenimentului, la 35 de lei (pret care include si ultimul numar din DoR). 

Ne vedem sambata @Opera, da?

Facebook, diamante si desertaciune

Cel mai placut lucru atunci cand ma intorc dintr-o calatorie in strainatate e sentimentul de alienare de marunta mea viata cotidiana. 

Lucruri care pana la plecare imi consumau energia si atentia, dintr-o data mi se par frivole si  dureros de insignifiante (cum, evident, si sunt). Din pacate, ca orice lucru bun, starea asta de ridicare a vălului de pe ochi nu dureaza decat intre cateva ore si 1-2 zile (in functie si de durata absentei din tara).

Cel mai usor realizez starea de gratie in care ma aflu daca intru pe retelele de socializare. Fac o paranteza ca sa va povestesc ceva amuzant. Cat am stat la Milano am intrat o singura data pe Facebook, pentru ca voiam sa raspund cuiva la un mesaj. Am ras de una singura vreo 10 minute atunci cand, motivand ca e pentru prima data cand ma loghez din aceasta noua "locatie", soft-ul Facebook-ului nu m-a lasat sa accesez site-ul pana nu am trecut printr-un procedeu de recunoastere a prietenilor mei, in baza unor fotografii. 

Asa ca mi-am petrecut cateva minute bifand dintr-o serie de variante multiple numele persoanelor care apareau in imagini. Norocul meu a fost ca mi-a cerut sa identific chiar prietenii foarte apropiati, pentru ca exista, evident, si persoane carora le-am dat "add", dar pe care nu le cunosc personal. Cand, dupa vreo 7-8 prieteni identificati corect, Facebook mi-a permis, in sfarsit, sa intru in cont, eram atat de plictisita incat am renuntat.

Cum spuneam mai sus, sentimentul desertaciunii vietii (nu e atat de rau pe cat suna, e de fapt o stare foarte placuta de calm si plutire) devine si mai pregnant atunci cand, dupa o absenta, intru pe retelele de socializare. In primul rand, nu mai am rabdare sa citesc statusurile, in al doilea rand am o lipsa de interes aproape palpabila. Preferintele muzicale ale oamenilor, sentimentele sau vestile pe care le comunica, mesajele pe care le transmit, fotografiile pe care le impartasesc, totul mi se pare doar un deranjant sunet de fundal. 

Culmea coincidentelor, citeam azi in autobuz un fragment din "Eleganta ariciului" care descria fix starea mea:

"Afara, lumea urla sau doarme, razboaiele se incing, oamenii traiesc si mor, pier natiuni, se ivesc altele, care curand vor fi inghitite si, in tot acest zgomot, in toata aceasta furie, in aceste eruptii si in aceste resacuri, in timp ce lumea merge inainte, se inflacareaza, se sfasie si renaste, freamata viata umana. Atunci, sa bem o ceasca de ceai. (...) Ritualul ceaiului, aceasta reinnoire precisa a acelorasi gesturi si a acelorasi degustari, aceasta cale de-a accede la senzatii simple, autentice si rafinate, aceasta licenta acordata fiecaruia, cu minima cheltuiala, de a deveni un aristocrat al gustului, fiindca ceaiul este bautura bogatilor la fel cum este si cea a saracilor, ritualul ceaiului, asadar, are aceasta virtute de a introduce in absurditatea vietilor noastre o bresa de armonie senina. Da, universul conspira la desertaciune, sufletele pierdute jelesc frumusetea, insignifianta ne impresoara. Atunci, sa bem o ceasca de ceai."

Si, tocmai cand ma scaldam mai abitir in aceasta stare de gratie si plutire, vine un curier la birou si rupe vraja. Pentru ca mi-a adus drept cadou - desertaciunea desertaciunilor! - un mic diamant negru (nu visati cai verzi pe pereti, am vazut si seminte de mac mai vanjoase ).

Suficient insa cat sa ma smulga din Olimpul in care pluteam impasibila, sa-mi dea o stare de incantare si sa ma faca sa vreau sa ma laud cu el pe -evident- acest balci al desertaciunilor care este Facebook-ul. Aaaaaand....she's gone. Cat ai spune "superficialitate", m-am scufundat iar, spre mahnirea proprie, in abisurile mundanului.

Pe data viitoare, deci.

Nenea Gabi

Nenea Gabi, care ne-a gazduit cat am stat la Milano, prieten de familie cu ai mei, este unul dintre cei mai tari oameni pe care-i cunosc. 

In prezent lucreaza ca inginer la o firma de constructii si ridica hoteluri si cladiri de birouri in centrul Milanului, dar in primii 7 ani petrecuti in Italia a lucrat ca bodyguard al starurilor la Mediolanum Forum, cea mai mare sala de concerte din Milano (unde a fost si concertul lui Taylor Swift). 

- Si, cum a fost? Ati intalnit ceva vedete?, l-am intrebat  zambind.

- Pai cum sa nu? Mi-am facut botezul cu Sepultura, acolo sa vezi nebuni. Dupa care, in ritm de doua concerte pe saptamana, au urmat toti aia mari: Rolling Stones, Bob Dylan, U2, Green Day... Alea vremuri!

- Dar probleme cu vreunii n-ati avut?

- Pai au fost trupa aia de drogati ai prietenului lui Kate Moss - Baby Shades...

- Babyshambles a lui Pete Doherty?

- Exact. Vai ce-au mai baut aia! In timpul concertului aveau in culise un lighean cu votca, din care beau cu polonicul. Mi-au oferit si mie, dar le-am zis ca nu beau cand lucrez. Si-a venit Pete ala la mine si mi-a zis "Vezi ca eu in timpul concertului o sa ma arunc in public!"

- Si ce-ati facut?

- I-am zis: "Bai baiatule, eu is platit sa nu-i las pe aia din public sa se arunce pe tine. Daca tu vrei sa te arunci pe ei, treaba ta."

- Si s-a aruncat?

- Da' bineinteles! Si dupa concert, Kate Moss a insistat sa-mi dea un autograf, chiar daca nu i-am cerut. Il am pe aici pe undeva...

Mi-l arata. "Luv, Kate Moss", scris cu un marker pe spatele unui fluturas de concert.

- Daca-l vrei, ti-l dau, spune nenea Gabi. 

- Eu zic sa-l pastrati. Peste cativa ani, daca ia o supradoza si se curata, s-ar putea sa ajunga valoros. 

- Aoleu, pai tu stii cate autografe de-astea am?! Ii plina sura acasa la tata.

Dap. Nenea Gabi este, fara indoiala, unul dintre putinii tipi cu adevarat cul pe care ii stiu.  

7 lucruri simpatice despre Milano

1. Cea mai cunoscuta galerie comerciala din Milano este Galleria Vittorio Emanuele II, un edificiu imens, construit in secolul XIX, acoperit de un baladachin superb de sticla si metal, care adaposteste toate magazinele de lux: Gucci, Louis Vuitton, Prada, etc.

Unul dintre mozaicurile de pe podeaua galeriei infatiseaza un taur. Si superstitia spune ca daca iti invarti calcaiul pe hm, partile intime ale taurului  vei avea noroc. E incredibil, dar in locul respectiv de pe mozaic s-a format o mica groapa. 

  

2. Pentru ca Domul din Milano este cea mai mare catedrala gotica din lume si cea mai importanta constructie din Milano, in oras exista o lege care nu permite niciunui alt edificiu sa fie mai inalt decat statuia Fecioarei de pe acoperisul Domului.

Acum cativa ani, un arhitect a incalcat aceasta lege, construind primul zgarie-nori. Pentru a evita insa o amenda astronomica, a gasit o solutie cel putin geniala: a pus in varful colosului de beton si sticla o copie a statuii Fecioarei de pe Dom. Astfel, cea mai inalta structura din oras a ramas, in continuare, o statuie a Fecioarei.

3. Nu puteti vizita Milano fara a bea o cafea la celebra Zucca, o cafenea in stil Art Nouveau, situata la intrarea la Galleria, cu o panorama splendida asupra fatadei Domului.

Verdi si Toscanini se opreau mereu aici dupa concertele de la Scala, iar regele Umberto I a spus ca la Zucca a baut cea mai buna cafea din Milano. Cum nu beau cafea, nu pot sa-i confirm spusele, dar pot spune cu mana pe inima ca un cappuccino cremos ca la Zucca n-am baut nicaieri.

4. Fashionistele nu pot rata Corso Como 10, buticul fostului editor de fashion al Vogue, Carla Sozzani (si sora celebrului ex-redactor sef Vogue, Franca Sozzani). Magazinul are de toate, de la haine si accesorii vestimentare de lux, la carti si vesela. De asemenea, adaposteste una dintre cele mai populare cafenele din Milano, unde puteti servi un espresso sau savura aperitivi impreuna cu elita Milanului.

5. Milano si imprejurimile sale superbe au fost si locul in care s-au turnat cateva dintre filmele cult Hollywoodiene. Un exemplu este "A Farewell to Arms" (1957), dupa romanul omonim al lui Hemingway, cu Rock Hudson si Jennifer Jones. Filmarile au avut loc la un spital din Milano si pe malul lacului Maggiore, la hotelul Des Iles Borromees.

6. Una alt film turnat in zona a fost "Razboiul Stelelor Episodul II", ale carui scene romantice s-au filmat la superba Villa Balbianello.

7. In sfarsit, branza grana padano, care va spuneam ca mi-a cazut cu tronc inca din prima zi, este singurul sortiment de branza din lume pe care il iau cosmonautii in spatiu, datorita consistentei sale deosebite.

Fun in Milan

De cand am pus piciorul in Milano, o ard ca Elizabeth Gilbert in "Mananca, roaga-te, iubeste", mai ales in partea cu "mananca".   

Ma plimb pe bulevardele pietonale strajuite de cladiri renascentiste si, din patiserii, gelaterii si restaurante, aud strigatele de sirena ale muntilor de prajituri, galantarelor pline cu gelato apetisant in cele mai innebunitoare arome si culori si ale platourilor cu ossobuco, paste sau strangolapreti cu sos de unt si parmezan. Sunt un fel de Dr. Doolittle, numai ca in loc sa aud glasul necunvantatoarelor, aud carbohidratii. )))

Ma veti intelege, asadar, de ce am cazut ieri in pacat cu o farfurie aburinda de lasagna, cu niste grana padano de casa delicioasa (sortiment de branza asemanator cu parmezanul, doar ca mai sarat), cu o portie de torrone (un fel de halvita cu fructe foarte tare), si, bineinteles, cu un gelato demential cu zupa inglese. Yes, Milano gastronomy is treating me very well.   

A, si tot la capitolul descoperiri gstronomice, azi am avut o revelatie. Am aflat ca "tiramisu" nu are accentul pe silaba "mi", cum il pronuntam noi, ci pe "su", pentru ca e compus din doua cuvinte: "tirami", verbul care inseamna "trage-ma" si "su", adverbul care inseamna "sus". Traducerea lui este, deci, "trage-ma sus". Nu-i asa ca-i super simpatic?

In rest, orasul arata de arca aseara ar fi fost Anul Nou. Pentru ca alataieri a fost ultima zi a Carnavalului de la Milano, strazile gem de confetti multicolore care, datorita ploii abundente de ieri, curg peste tot rauri-rauri. De la vagoanele de metrou, la magazinele de lux din Galleria Vittorio Emanuele II, la curtea interioara a Castelului Sforzesco si pana la strazile de la periferie, confetti au fost purtate peste tot de miile de talpi.

Imi vine sa zambesc la orice colt de strada si ma simt de parca intreg orasul ar sarbatori sosirea noastra.  

Light

Trei rochii, lenjerie de dantela in culori pastel, cercei cu perla, o umbrela, un portofel si "Eleganta ariciului". Cel mai rapid bagaj pe care l-am facut vreodata. Travelling light, la dolce vita style.  

Sursa foto. 
PS: Gonna miss you guys.  

Natura moarta cu crema

Stiu ca am zis ca nu mai scriu pe blog cateva zile, dar asta e prea simpatica s-o pastrez doar pentru mine.

Pentru Tabu de aprilie, impreuna cu cateva colege de birou, am testat niste creme noi (de fata + corp). Mie mi-a revenit crema de corp, pe care am folosit-o intensiv saptamana asta, in fiecare zi, dupa sauna. Ce impresie mi-a lasat veti citi luna viitoare (eu spun ca e unul dintre cele mai originale advertoriale pe care le-am scris lately ).

Partea simpatica, insa, a fost ca acum o ora am avut sedinta foto pentru respectivul articol-experiment. Imaginati-v-o pe Ina, asadar, stand pe pervazul unei ferestre si dandu-se pe brate generos cu crema, in timp ce e imbracata din cap pana in picioare in hainele cu care a alergat prin tot orasul. ))) Cred ca a iesit cea mai originala si naturala poza-demonstratie a unui produs de ingrijire corporala ever. 

Pe de alta parte, slava Domnului ca nu m-au pus sa stau in mijlocul biroului intr-un prosop! Daca ma gandesc mai bine, cred ca o sa stipulez in contractul de munca o clauza anti-stat intr-un prosop in mijlocul biroului, in timp ce ma dau cu crema de corp. You never know. ))  

Not a good week for science

Cea mai grea saptamana de cand sunt redactor la Tabu a fost, fara indoiala, prima. A doua este asta.

Saptamana a inceput cu nopti nedormite pentru un subiect care va intra in revista doar peste doua luni (cum am aflat abia dupa ce m-am stresat vreo doua zile cu el). Si a continuat cu articole pe care le-am scris cu aceeasi usurinta cu care as escalada Kangchenjunga (al treilea cel mai inalt varf din lume, in case you were wondering). Si biata mea Andreea a avut numai ghinioane cu subiectele si intervievatii de luna asta. Cred ca cineva ne-a deochiat.  

Cireasa de pe tort a fost aseara cand, dupa un interviu, am descoperit ca am apasat nu stiu ce nenorocit de buton al reportofonului si am sters nu doar respectivul interviu, ci absolut tot ce aveam pe el. Practic am alergat acasa de la Universitate, unde ma intalnisem cu fata, si am notat  pe prima bucata de hartie care mi-a iesit in cale tot ce am retinut din discutia cu ea. Adrenalina si vinovatia se pare ca fac casa buna impreuna pentru ca mi-am amintit chiar si cateva citate. Incerc sa ma consolez cu gandul ca raul a trecut si ca ultimele trei zile ale saptamanii nu-mi vor mai aduce cine stie ce dezastre. 

Un lucru promitator in acest sens e ca dimineata asta o sa-mi beau cafeaua (o figura de stil, evident, eu nu beau cafea, dar intelegeti voi ) cu vedeta de pe coperta noastra de aprilie (in timp ce o sa ma rog fierbinte in gand sa nu mi se blocheze/strice reportofonul in timpul interviului cu ea). 

Iar gandul care ma entuziasmeaza cel mai mult e ca duminica o sa mananc cel mai bun gelato din lume la Milano, unde o sa stau, de altfel, pana la mijlocul saptamanii viitoare. In caz ca ati uitat, marti ma duc cu surioara mea mai mica la concertul lui Taylor Swift (heavy playback la spray in fiecare dimineata in asteptarea momentului, yup).  
 

Asa ca va las cu bine, dragii mei. Din pacate azi si maine lucrez la cover story si nu cred ca o sa mai apuc sa scriu ceva pe blog. S-aveti parte de mult soare si nu uitat cele doua evenimente de importanta globala de luni: Hug An Engineer Day si Skirt Day. Recomandarea mea calduroasa e sa le combinati si sa imbratisati un inginer in timp ce purtati fusta. Eu una asa voi face, daca gasesc unul up to the challenge la Milano. )))

The Big Question

Vrei sa te casatoresti cu mine? O singura intrebare, un miliard de feluri de a o pune. 

Intr-un genunchi sau in picioare, in aer sau in apa, intr-un camp de lavanda sau intr-un terminal de aeroport. Unii spun ca nu conteaza modul in care e pusa. Acelora dintre voi care cred asta, le recomand filmuletul de mai jos.    

PS: Zilele astea am o stare de spirit mai proasta, si banuiesc ca incerc sa compensez prin posturi hiper-zaharoase pe blog. Don't worry, o sa-mi treaca.  

Happythankyoumoreplease

Am descoperit recent "Happythankyoumoreplease"  si, inca de la titlu, a intrat pe lista mea de must-see de luna asta. I mean "Happythankyoumoreplease"? Can it get any cuter?   

Apoi am vazut trailerul (vezi mai jos) si mi-a mers direct la inima (ca o nenorocita de romantica incurabila ce sunt) urmatorul schimb de replici:

[Fata, catre baiat]: You're a mess. I'm a mess, too.

[Baiatul, catre fata]: So let's clean each other up.



Si doar simplul gand ca e o comedie, dar ca nu trebuie sa le vad fetele lui Adam Sandler, Ashton Kutcher, Paul Rudd, Jennifer Aniston, Kate Hudson sau Ben Stiller e foarte reconfortant. 

Ultimul mare, mare plus e ca pot sa o ascult pe Jaymay pe coloana sonora. Inca de cand am auzit prima data "Gray or Blue" (melodie cu ale carei versuri m-am identificat din plin pe-atunci) m-am indragostit de ea si am sperat sa ajunga cunoscuta intr-o buna zi. Poate asta e sansa ei. Fingers crossed!

Nu, n-o sa-mi fac iluzii ca ar putea fi un alt "Love Actually" (Hugh Grant e numai unul )) ), dar nu-i asa ca arata promitator?